Noi credem ca sunt ființe de lumină pentru că raspândesc prin munca lor inspiratie, credința in efortul lor creator, dorința de a face bine în lume și iubire. Cu aspirații mereu mai înalte, ei participa la o lucrare interioara, neîntrerupta, de a se dezvolta si a înainta în cunoaștere.
„Tot ceea ce este valoros intr’o societate umană depinde de oportunitatea acordată individului de a se dezvolta. Tot ceea ce este grandios și plin de inspirație este creat de individul ce poate lucra în largul său.” Albert Einstein
În perioadele de haos apar cele mai multe genii. Explicatia este data de faptul ca oamenii trebuie sa faca fata unor situatii cu totul deosebite, incerte, care le favorizeaza dezvoltarea intelectuala. Romania, la fel ca Israel, Rusia, China, India, beneficiaza de o categorie speciala de copii, cu inteligente deosebite. Acestia pot fi strategii de mai tarziu, daca sunt bine antrenați.

Studiile arata ca 4 procente dintre copiii nascuti si crescuti in Romania sunt supradotati, in timp ce pragul european este de doar 2%. Parintii nu stiu cum sa’i creasca pe acesti copii cu IQ-ul mult peste medie si, chiar daca ar sti, nu au unde sa’i școlească pe masura performantelor.
„Eu am gasit, intr’un sat, un copil de tigan. Nu stia sa scrie, nici sa citeasca, dar ii batea la sah pe toti din scoala. Am mai intalnit unul care abandonase scoala din cauza ca parintii nu aveau bani. Dar copilul acela avea un avans de opt ani fata de cei de varsta lui”.
Autoritatile recunosc ca elevii au posibilitati limitate de dezvoltare in Romania. „Au olimpiade si concursuri scolare… mai sunt scolile de excelenta. Și cam atat”, spune Marian Banu, purtătorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean al Municipiului Bucuresti. Colceag poate fi numit „descoperitorul de genii”. Din 1984 se ocupa de pregatirea copiilor pentru olimpiadele de matematică și, tot de atunci, le testează capacitațile, prin metode stiintifice, celor care dau semne de precocitate in gandire.
„Copiii foarte inteligenti au starnit intotdeauna invidia colegilor, asa ca foarte multi au probleme de adaptare socială. Și asta e valabil si in Romania. Dacă nu se face ceva urgent, ne paste un dezastru! Fluctuațiile cauzate de plecarea parintilor în străinatate, care atrage de multe ori indepartarea acestor copii de mediile intelectuale, ne duc la pierderea potentialului de lider.”
Profesorul Colceag care are o experiență de două decenii în educația copiilor supradotați, a pregătit generații întregi de olimpici la matematică, din care îi poate enumera pe degete pe cei care au rămas în România. Totuți rata de pierdere a copiilor și tinerilor supradotați din România este sensibil mai mică decât media mondială. care depășește 50% dintre copiii eexcepționali.
Crizele mondiale nu pot fi rezolvate de mediocri. Chiar daca, de la 2-3 ani, copilul e curios, afectuos, etic, plin de umor, creativitate si spirit de initiativa, in timp, fara sustinere morala, alege sa isi nege abilitatile doar pentru a intra „in rand cu lumea“. Rezultatul: o uriasa risipa de potential uman. Legea nr. 17/2007 pentru sustinerea unui Centru National de Instruire Diferentiata a adus, pana acum, doar speranta. In ciuda rezultatelor mediocre la evaluarile internationale, centrul intarzie sa apara, iar tinerii supradotati aleg exodul. In Romania, institutiile dedicate educatiei copiilor cu IQ, EQ si SQ peste medie, de la gradinita pana la nivel postuniversitar, sunt, practic, inexistente. O explicatie este faptul ca nu am reusit sa ne rupem complet de „clasa muncitoare care merge’n paradis“ si nici sa respectam specialistii. „Aceasta atitudine isi traieste ultimele zile. Crizele mondiale nu pot fi rezolvate cu mediocri, ci cu oameni cu abilitati inalte, antrenati sa faca fata la provocarea complexitatii si dinamicii imprevizibile a schimbarilor“, avertizeaza Florin Colceag, pentru care viitorul apartine sistemului „gifted education“.
Profesorul în vârstă de 58 de ani a pregătit copii cu performanţe în matematică, punând umărul la cucerirea a zeci de medalii de aur la olimpiadele internaţionale. Are peste 20 de ani experienţă în educaţia copiilor supradotaţi, fiind şi preşedinte al Edugate și al recent înfiinţatului IRSCA Gifted Education România, instituţie care vine în ajutorul copiilor supradotaţi.
Avem un sistem politic care încurajează mediocritatea”, spune un om de care se leagă destinele multor generaţii de tineri geniali ai României. În sprijinul afirmaţiei sale vine un episod din 2002, când tinerii români care au studiat în diaspora au revenit în ţară cu speranţa de a schimba ceva.
Numai că politrucii au reuşit să distrugă această preţioasă comunitate în formare, înăbuşind un soi de revoluţie paşnică, intelectuală, de care România avea şi are nevoie. Despre tumoarea mediocrităţii, nevoia şi şansele României de a se schimba.
De ce îşi pierde România tinerii valoroşi? Nu există soluţii pentru păstrarea lor în ţară sau pentru recuperarea lor din străinătate?
Florian Colceag: Deficienţa majoră a sistemului de învăţământ românesc este că nu este adaptat la piaţa muncii, iar tinerii nu se pot angaja conform valorii lor. Nu există sistemul în care angajatorii să ceară sistemului de învăţământ să îi pregătească tineri cu abilităţi. Facultăţile nu solicită liceului, liceul nu solicită gimnaziului. Talentul trebuie descoperit şi dezvoltat încă de când copilul este la grădiniţă.
Atunci, cum arată un sistem de învăţământ sănătos?
Exemple sunt Singapore şi, din Europa, Finalnda, care au preluat modelul impus în Commonwealth. Regula de bază este promovarea unei educaţii axate pe copil, pentru dezvoltarea abilităţilor individuale.
Daţi de înţeles că, la noi, educaţia nu se bazează pe copil. Atunci pe ce se pune accent?
Sistemul de învăţământ clasic produce tineri care sunt ca o banală piesă într-un angrenaj. Adică sunt substituibili. Este un tip de educaţie industrială. Industria cerea muncitori pe bandă şi dacă unul era prea bun, deranja. Se creează o masă educaţională amorfă: buni soldaţi, buni muncitori. Aceast sistem nu permite niciun fel de dezvoltare. Este nevoie de oameni capabili, care să dezvolte nişe de piaţă, să conducă, să organizeze.
Avem nevoie de aceşti oameni. Dar nu este posibil ca tocmai genialitatea lor să deranjeze?
Din păcate, aceşti tineri au parte de adversitatea unei societăţi mediocre. Conducătorii se tem că aceştia le pot ameninţa poziţia şi adoptă un comportament defensiv. Avem de’a face cu o mişcare de pendulare, în care societatea civilă aduce un proiect şi vechea paradigmă de liberi o înăbuşă.
În aceste condiţii, la care am adăuga instabilitatea financiară, mai sunt tinerii români de afară decişi să revină şi se încerce să schimbe ceva?
În 2002, la Teatraul Naţional, a fost a întâlnire a tinerilor care au studiat afară. Atunci, ei şi-au oferit serviciile României. Întâlnirea a fost urmată de o reacţie, de o atitudine descurajantă din partea politicului, carte i’a determinat pe aceşti tineri să acţioneze separat, nu împreună, cum era de preferat. A fost un exemplu de agresivitate totală împotriva acestei comunităţi în formare. Timp de un an, ei au încercat să se angajeze în sistemul de stat, pe salariu momentului, de 100 de dolari pe lună. Nicio structură guvernamentală nu le-a deschis porţile. În plus, nici acum mulţi dintre care au fost în străinătate şi chiar au învăţat nu îşi pot echivala studiile.
Spuneţi că speraţi să vedeţi momentul când aceşti tineri se vor întoarce şi vor face parte din sistemul decizional. Oare se va întâmpla asta curând?
Eu cred că da, pentru că mulţi văd starea aceasta drept o mare provocare.
Totuşi, există semne de schimbare?
Se întâmplă şi lucruri bune. Am fost plăcut surprins să aflu că, de curând, a trecut de Senat o lege care promovează programele individualizate pentru copiii cu abilităţi înalte. A fost o decizie internă, ceea ce înseamnă că şi unii dintre cei implicaţi politic doresc schimbarea. Şi noi, cei de la EDUGATE, am propus o lege pentru schimbarea sistemului de învăţământ, numai că doamna ministru (n.r. Ecaterina Andronescu) a dat impresia, la o întrunire recentă de la Braşov, că ştie de el, dar nu l’a citit.
Pe scurt, de ce avem nevoie noi, ca ţară?
Avem nevoie de o revoluţie în orizontul nostru de aşteptări. Să ne dorim respect, mediu sănătos, vecini buni, conducători capabili, o viaţă decentă şi un viitor pentru copiii noştri, în loc de bogăţie multă şi putere. Trebuie să investim în tineri inteligenţi, pentru că aceştia îţi pot întoarce înzecit investiţia mai târziu.
Să fie de vină moştenirea comunistă?
Nu neapărat. Să luăm exemplul Chinei, care s-a ridicat enorm în ultimul timp, tocmai datorită unei politici de stat care încurajează tinerii geniali, care au studiat afară, să revină în ţară. Aceştia au formulat principiile datorită cărora China a ajuns o imensă putere economică, reuşind să reziste chiar şi actualei crize. Chiar şi state cu un regim autocrat, ca ţările arabe, au decis să investească în tineri, să îi trimită spre formare în alte ţări şi să îi aştepte acasă pentru a face performanţă.
Dar revenim la puterea celor mediocri.
Ştiţi ce se întâmplă când un mediocru ajunge într’o funcţie publică? Chiar dacă e bine intenţionat, se află în imposibilitate de a face ceva, deoarece nu înţelege problemele societăţii. În acest moment, celor mai mulţi dintre aceştia le vine ideea de a face măcar ceva pentru ei, în sensul financiar. O demonstrează topurile bogaţilor. Acest mediocru angajează un alt mediocru, nu un om capabil, fiindu’i teamă că îşi poate pierde postul. Iar angajatul îşi va linguşi şeful, simţind oricând că acesta îl poate da afară. De schimb constructiv de idei între cei doi nici nu poate fi vorba, deci nici de vreun orizont de dezvoltare socială. Un exemplu este politica. Oamenii care îl susţin material sau altfel pe unul dintre candidaţi vor fi răsplătiţi prin funcţii publice. Un om care a lipit afişe poate deveni şef al nu ştiu cărui departament, fără a avea nicio competenţă. De aceea avem nevoie de o revoluţie în orizontul de aşteptări.
Cât ne costă lipsa de performanţă în Educaţie?
Ne costă enorm că nu lucrăm pe un program de educaţie modern. Chiar la propriu, în sens economic. Am pierdut posibilitatea de a dezvolta o economie prosperă pentru că românii noştri nu au fost educaţi să fie respectuoşi, punctuali, să aibă deschidere către nou, să asculte, dar şi pentru că oamenii capabili s’au lovit de o atitudine pasivă sau chiar agresivă din partea statului.
Atitudine agresivă faţă de cei care vin cu sufletul, sistem de învăţământ neperformant, conducători mediocri. Unde e soluţia?
Trebuie să ne asumăm schimbarea. După 1990, am avut parte doar de conducători de pe vremea lui Ceauşescu, care doar au estetizat un regim. Suntem în pragul colapsului, din punct de vedere al forţei de muncă şi, în ritmul acesta, putem pierde încă un milion de tineri. Poate părea surprinzător, dar copiii îşi asumă rolul de schimbător. Un copil de 10 ani are 95% din inteligenţă deja formată. Are suficient discernământ pentru a decide ce vrea de la viaţă.
Dumneavoastră de ce nu aţi plecat din ţară, pentru că oferte sunt sigur că aţi avut?
Pentru că, tocmai acest haos duce la apariţia unor oameni extraordinari. Ţara asta este o pepinieră de genii, oameni capabili să se adune pe un orizont de schimbare.
Citiți și: ADEVĂRATA OBÂRȘIE A POPORULUI ROMÂN NU ESTE CEA SUSȚINUTĂ DE ”OFICIALI”
Sursa: evz.ro, meseriadeparinte.ro, capital.ro, supradotati.ro
Vatra Stră-Română Dacii Geții Pelasgii Dacia ROMANIA
Pingback: IISUS DIN RIO, OPERA UNUI ROMÂN – GHEORGHE LEONIDA | Vatra Stră-Română
Pingback: HARTA DIASPOREI ROMÂNEȘTI | Vatra Stră-Română
Pingback: HARTA ȘPĂGII LA ROMÂNI. OAMENI BUNI NU MAI DAȚI ȘPAGĂ ȘI CEREȚI BON FISCAL | Vatra Stră-Română