ADEVĂRATA OBÂRȘIE A POPORULUI ROMÂN NU ESTE CEA SUSȚINUTĂ DE ”OFICIALI”

O altă istoriografie decât cea oficială, ne invită să constatăm o tristă realitate: românii nu’și cunosc adevărata obârșie, trebuind să aleagă între două variante, cea oficială a statului care se identifică cu cea politică și cealaltă care neagă ideea romanizării geților. De’a lungul timpului toți istoricii, arheologii, scriitorii, politicienii s’au situat prin pozițiile avute pe una din cele două baricade, pro sau contra romanizare. Să ne reamintim doar câteva din personalitățile care au argumentat contra curentului oficial al statului român.
”Adevărata obârşie a poporului român”, aşa se intitulează cartea semnată de Valeriu D. Popovici- Ursu, editura Gedo, Cluj, 2012.
„Domnul Valeriu D. Popovici-Ursu este adeptul unei teorii, privind originile poporului român, care este departe de poziţia oficială a istoriografiei române, teorie care de 150 de ani este susţinătoarea doctrinei care preconiza formarea poporului român în urma intensului proces de romanizare petrecut în Dacia după cucerirea romană.
Acesta a fost şi primul imbold pentru a prezenta publicului românesc şi un alt punct de vedere decât cel oficial”, scrie şi motivează lucrarea Editura, în Cuvântul pe care’l postează înaintea celui de început al autorului. Nu de la Traian şi Decebal, nu de la Burebista, ci cu multe milenii în urmă, scrierile vechi şi arheologia fiindu’ne cuvântătorii, aducătorii de argumente nu numai materiale, ci şi spirituale.
Un capitol al cărţii, 9, se intitulează „Reacţii ale scriitorilor români privitor la teza românizării Daciei”. De aici vom porni cu demersul propus. Cunoscând scriitorii, mai vechi sau mai noi, de diferite profesii şi preocupări, dar toţi interesaţi de a şti cine au fost geto-dacii, vom înţelege de ce este necesar să cunoaştem conţinutul adevăratei istoriografii, a celei neoficiale care are argumente superioare celei promovate de autorităţi, încremenite în proiect, cum zicea cineva cu priză la public în vremea începutului democraţiei noastre originale.

Deci, care sunt scriitorii cu reacţii opozante celei oficiale, referitoare la teza romanizării Daciei?

Într’un articol din Luceafărul din 7 octombrie 2014, Ion N. Oprea a redat și comentat după B.P. Haşdeu din Principie Filologia comparativa asio-europene, Bucureşti, 1879, p. 91 şi următoarele, rugăciunea Tatăl nostru în două texte româneşti  prezentate în lucrarea englezului Chamberlayn publicată în anul 1715 în peste o sută de limbi.

Citiți aici despre acest subiect: LIMBA DUNĂRENILOR, PRECURSOAREA LIMBII CELȚILOR

Rostirea rugăciunii Tată nostru în limba română de către o comunitate din Walles-Anglia încă in secolul al XVIII-lea, atestă că celţii şi’au conservat în rugăciune nealterată limba pe care au vorbit’o încă de la creştinare. Atunci ca şi acum subliniem că ceea ce cercetătorul ungur Samuil Kolescri scrisese medicului englez Woodward, după ce citise lucrarea lui Chamberlayn: Românii de la Dunăre şi Celţii din Wales vorbesc aceeaşi limbă” (Augustin Deac, Străbuni ai geto-dacilor factori de cultură şi civilizaţie în ţările  Europei occidentale şi nordice), era mai general valabil.

Acum mai bine de o sută de ani, un alt pasionat în cercetarea trecutului nostru românesc, aristocratul ieşean Teodor Burada, muzician, literat, etnolog şi pasionat folclorist, la începutul celui de-al XXI secol, plecat pe urmele strămoşilor noştri, a nimerit pe pământurile Insulei Krk, Croaţia de astăzi, unde, românul a găsit, acum 120 de ani, ultimii români care mai numeau insula de care vorbim, din Marea Adriatică, „acasă”. Acasă la ei! Acolo, unde, oameni ca şi LUMÂNĂRICĂ de la noi făceau milostenie şi zideau biserici, erau înspăimântaţi de ceea ce li se întâmpla, erau persecutaţi religios şi etnic, dar continuau a vorbi precum în Carpaţi, la Dunăre şi Marea Neagră, la… Walles. Atunci, în cimitirul satului Poljica, de la preotul locului a aflat: //„Aici, dedesubt, au fost aruncaţi de stăpânire… Peste ei s’a turnat var, sunt fraţii tăi, sunt vlahii de pe Insulă, sunt români”.//

De pe insula Veglia, astăzi Krk, din cimitirul satului Poljica, Teodor Burada a lăsat plânsul, dar a luat cu dânsul tristeţea, amintirea, amintirea bisericilor construite cu ferestrele în formă de Cruce şi textul rugăciunii pe care o rosteau românii ca închinare Domnului:

//Ciacia nostru kirle ieşti in cer, / Nekase sveta numele tev, / Neka venire kragliestvo to, / Neka fie voglia ta, kassi este in cer / Assasi  pre pemint. / Pire  nostra de salcazi da ne astez / Si las ne delgule nostre kassi si noj lessam al desni a nostri / Si nun lessaj in ne nepasta / Nego ne oloboda de rev. Assasifi!”//
 
NicolaeDensusianu.jpg

În Dacia preistorică, Nicolae Densuşianu, după studii temeinice, bazate pe vechi documente ale scriitorilor antici şi pe descoperirile arheologice, relevă adevărul istoric privind originea şi limba poporului român cu argumente care au fost date pe seama fanteziei lui.
În revista Dacia Magazin nr. 54 din iulie 2008 scriitorul Silviu N. Dragomir, într’un articol „Actualitatea ideilor scriitorului Ioan Al. Brătescu-Voineşti” privind „Originea neamului românesc şi a limbii noastre”, constată creşterea activităţii formatorilor de opinie care se străduiesc să reducă „impactul dăunător” al „părerilor oficioase”, susţinute de „majoritatea istoricilor funcţionari”. Sunt citate, reluate şi redate, în cartea de care ne ocupăm, părerile unor „scriitori români de avangardă”, cu altă opinie. Este citat stolnicul Constantin Cantacuzino care în Istoria Ţării Româneşti (1660) afirma:

„Iar dachii prea veche a lor limbă osebită având, cum o lăsară şi o lepădară aşa de tot şi luară a romanilor, aceasta nici că se poate socoti, nici crede”.

Este citat şi enciclopedistul Dimitrie Cantemir care, referindu’se la „cuvintele neaoşe venite din substrat”, susţinea convins, la 1710, că ele provin „Din limba noastră cea dăcească”, el considerând că „limba moldovenească ar fi o continuare firească a limbii geto-dacilor autohtoni”.
Este amintit însuşi Petru Maior, unul dintre cei patru protagonişti ai Şcolii Ardelene care, la 1812, în Istoria pentru începutul românilor în Dacia, scrie:

„Aceia iaste adeverit, precum văzum de asupra că nu limba lătinească cea proastă s’au făcut din limba lătinească cea corectă, totuşi de vom vrea a grăi oblu, limba românească e mama limbii ceii lătineşti”.

Punând problema moştenirii romane, este amintit şi istoricul şi arheologul Vasile Pârvan care la 1925 se pronunţa:

„Nimeni nu a putut demonstra convingător acest proces de romanizare atât de rapidă”.

Iar marele istoric Nicolae Iorga concluziona:

„Nu mai credem în românizările minunate prin legionari de 60 de ani, căsătoriţi cu femei barbare, care, cu tenacitatea conservativă a femeilor,  mai curând i’ar fi putut deznaţionaliza ele pe ocupanţi”.

In acelaşi articol intitulat „Limba dacilor era de tip latin evoluată separat”, în capitolul 6, scriitorul Silviu Dragomir redă pasagii din cartea scriitorului I. Al. Brătescu-Voineşti „Originea neamului românesc şi a limbii noastre”, pe care Valeriu D. Popovici-Ursu le reia:

„N’a pierit nicio limbă a dacilor, pentru că ei n-au avut o altă limbă proprie, care să fie înlocuită prin limba romanilor şi n’au avut o astfel de limbă pentru simplul motiv că dacii vorbeau latineşte.
Limba dacilor n’a pierit. Ea a devenit în Italia întâi limba romanilor, care era o formă literară a limbii Daciei, iar mai târziu limba italiană; aceeaşi limbă a dacilor, dusă în Franţa a ajuns întâi limba galilor, iar cu timpul limba franceză; în Spania ea a devenit întâi limba ibericilor, iar cu timpul limba spaniolă, iar aici (la noi) a devenit cu vremea, limba noastră românească.
Pe cuprinsul de pământ în care locuiesc astăzi românii, trăia odinioară un neam de oameni numiţi (de alţii nu de noi românii) hiperboreeni, pelasgi, traci, sciţi, daci. Am văzut că Herodot spune că, deşi arătaţi sub nume diverse, erau toţi de acelaşi neam. Aici s’a întemeiat cu timpul Împărăţia Dacilor, iar când au devenit prea numeroşi au început să emigreze… În Italia au ajuns în contact cu civilizaţiile vechi, cu cea egipteană, cu cea feniciană, cu cea cretană şi elenă, şi cu vremea au întemeiat Imperiul Roman. Fraţii lor, rămaşi la Răsărit, au continuat să ducă viaţă simplă de păstori şi agricultori. Asta nu înseamnă că erau barbari. Despre moravurile lor vorbesc primii istorici greci în termeni foarte elogioşi. Erau oameni viteji, monoteişti.
Credeau în nemurirea sufletului, credeau în existenţa unui cârmuitor al lumii, care supraveghează purtarea oamenilor şi care după moarte îi răsplăteşte sau îi pedepseşte, după faptele săvârşite în timpul vieţii, erau cum se zice, creştini înainte de Hristos.
Recunoscând fără nicio ezitare latinitatea neamului şi limbii noastre, sunt încredinţat că această latinitate nu se datorează oştilor sau coloniştilor romani, ci descendenţei noastre din neamul geto-dacilor, care vorbeau latineşte. Tot acestei descendenţe trebuie atribuită şi latinitatea tuturor popoarelor neolatine.
Întemeiat pe această credinţă, mă simt îndreptăţit să afirm categoric că noi nu suntem aici de 2000 de ani, ci din vremuri geologice… Noi suntem aici de 15.000, de 20.000 de ani.
Neamul nostru… e unul din cele mai vechi neamuri din Europa. Fraţi de un neam cu noi, plecaţi spre Apus, au întemeiat civilizaţii cu care se mândreşte omenirea, iar noi, cei rămaşi aici, am slujit drept parapet de care s’au lovit năvălirile tuturor barbarilor.
Această credinţă mă face să pot subordona fără greutate ori ce fel de interese triumfului adevărului. Repet, sunt gata să renunţ la o credinţă care îmi este foarte dragă, dar numai înaintea unor probe zdrobitoare că nu am dreptate…De mult m’am încredinţat că cercetarea şi stabilirea adevărului e cea mai nobilă îndeletnicire omenească, ba ceva mai mult, urmărirea descoperirii adevărului, curiozitatea ştiinţifică este cea mai caracteristică, cea mai specifică însuşire prin care omul se deosebeşte de toate celelalte vieţuitoare… nu e nicio scădere din partea unui om de ştiinţă să’şi revizuiască cunoştinţele şi să revină asupra unor afirmaţii, când s’a încredinţat că sunt greşite.
Dimpotrivă un învăţat care, pentru triumful adevărului e gata să recunoască netemeinicia unei doctrine pe care a susţinut’o cu pasiune în ajun, dă dovada unei rare nobleţi şi a unei superiorităţi sufleteşti”…
Nu s’au identificat încă acele probe zdrobitoare care să’l facă să renunţe el sau urmaşii la credinţa pe care o avea, meritul lui I.Al. Brătescu-Voineşti este cu atât mai mare cu cât cele afirmate mai sus, deşi scrise înaintea marilor descoperiri arheologice, mai ales în ultimii ani, o seamă de alţi autori îi susţin ideile. Dintre aceştia, cartea scrisă de Valeriu D. Popovici-Ursu îi pune în prim plan pe:
Iosif Constantin Drăgan, cu Istoria românilor, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1999, Mogyoria-Maggyarorszâg, Ungaria şi Istoria magyorilor, Ed. E.N. Buc., 1998, Noi tracii: Istoria milenară a neamului românesc, Ed. Scr. Rom. Craiova, 1976, Mileniul Imperial al Daciei, Ed. Şt. – E., Buc., 1986, Imperiul romano-trac. Ed. E.N., Buc., 2000, cât şi foarte multe articole publicate în diverse reviste.
Paul Lazăr Tonciulescu, cu Impactul Romei asupra Daciei, Ed. Miracol, Bucureşti, 1997, Romania paradisul regăsit, Ed. Obiectiv, Craiova, 2003, Secretele Terrei- Istoria începe în Carpaţi, Ed. Obiectiv, Craiova, 2000.
Nicolae Miulescu, cu lucrarea Da Ksa – Ţara zeilor, Ed. Obiectiv, Craiova, 2005.
Prof. univ. dr. Augustin Deac, cu Istoria adevărului istoric, în două volume, Pagini din istoria adevărată a Bulgariei, Din istoria Ucrainei – Ţara de margine.
Preot Dumitru Bălaşa, cu Basmul romanizării – Dacii, întemeietorii Romei, Fund.Artelor Dor, Craiova, 1998.
Conf. univ. dr. G. D. Iscru, cu Traco-Geto-Dacii Naţiunea Matcă din spaţiul carpato-danubiano-balcanic, Ed. a III-a CEL, Nicolae Bălcescu, Bucureşti, 2003.
Gabriel Gheorghe, iniţiatorul Societăţii Cultural-Ştiinţifice GETICA, autor al cărţilor Studii de cultură şi civilizaţie românească, în două volume.
Dr. Napoleon Săvescu, cu lucrarea Noi nu suntem urmaşii Romei.
Îi mai amintim: Viorica Enăchiuc, Silviu Dragomir, prof. Tudor Diaconu, prof. Timotei Ursu, Vladimir Brilinsky, Eugen Delleea, dr. Lucian Iosif Cueşdean, Maria Crişan, Aurora Peţan, arh. Silvia Păun, Mioara Căluşiţă-Alecu, Dan Ion Predoiu, Vicu Merlan ş.a.

Este impresionantă prezenţa în istoria conştiinţei naţionale precum şi în cultura românească, a unor idei forţă, între care cea a originii daco-romane (şi, în corelaţie cu aceasta, latinitatea limbii, continuitatea istorică în spaţiul carpato-dunărean-pontic, legitimitatea înfăptuirii unităţii politice, statale etc.), are, o valoare arhetipală. Este semnificativ faptul că ea a constituit obiect de interes şi preocupare majoră pentru cei mai de seamă istorici, literaţi, oameni de cultură, ţinând seama, îndeosebi, de faptul că demonstrarea originilor şi permanenţei noastre istorice este îndreptată împotriva a numeroase denaturări a adevărului istoric ce s-au manifestat cu o deosebită virulenţă tocmai în momentele cheie ale luptei pentru emanciparea politică a poporului român, pentru independenţă si unitate statală.

Nu este întâmplător că poetul quintesenţial al sufletului românesc, Mihai Eminescu“omul deplin al culturii româneşti”, era obsedat de valorile arhetipale, de geneză ale poporului român şi ale sufletului românesc, el plănuia vaste epopei sau drame istorice despre confruntarea şi simbioza daco-romană; epopeea Decebal în care zeii nordici se solidarizează cu Dacia; iar Dochia este o vrăjitoare tânără, Ogur – cântăreţul orb este un fel de Homer al geţilor.

Plecând de la ideea că inegalabila altitudine a poetului naţional “nu derivă dintr’o simplă calitate a spiritului său, ci dintr’un raport constant în care se află cu poporul şi care’l face perfectul exponent al spiritului naţional”, prin convergenţa tipului de inteligenţă şi cultură al artistului cu cel al poporului, prin pătrunderea, asumarea şi perfecţionarea limbii, ca factor de constituire şi expresie a imaginii poetice, prof.dr. Zoe Dumitrescu Buşulenga subliniază importanţa definitorie a istoriei naţionale în gândirea şi opera poetului „însetat de origini în toate întrebările de existenţă şi de gândire, pe care şi le punea” şi, tocmai, de aceea “a întrezărit profunzimii nebănuite de sens în însuşi destinul dramatic al străvechii Dacii, asupra căreia s’a oprit în repetate rânduri”, căci timpul Daciei lui Decebal “atingea în gândul lui Eminescu o plenitudine de vârstă de aur şi se investea cu o valoare mitică ce ridica faptul istoric într-o zonă de semnificaţii superioare. Timpul istoric, timpul nostru istoric, n’ar fi căpătat preţ fără această identificare, fără acest botez, la începuturi, al mitului, care rămâne veşnic tânăr, veşnic egal cu sine, generând una după alta paradigme asemănătoare cu arhetipul pe care îl stabileşte odată pentru totdeauna”. Există în concepţia poetico-filozofică a lui Eminescu despre istoria naţională şi originile poporului un gând al organicităţii, despre calitatea timpului istoric, despre naşterea unui neam, care “nu putea să se producă printr’un accident… ci ca un proces de o natură mai înaltă, din planul marilor geneze”.

Ca unul dintre cei mai mari romantici europeni, Eminescu şi’a vitalizat poezia cu seve nemuritoare ale mitului românesc. De foarte tânăr a schiţat un poem ce trebuia să se intituleze Genaia, dând în introducere această explicaţie: “Creaţiunea pământului după o mitologie proprie română. Amintind acest proiect cosmografic, clădit după tipul miturilor arhaice, Eugen Todoran scria: “Din «mitologia proprie română» Eminescu va reţine, prin fondul ei arhaic, ideea dezvoltării nesfârşite a lumii, pe care «numele», o reprezentau în dialectica spontană a străvechilor mituri ale creaţie, adică a unor reprezentări din care folclorul românesc se întreţine, la rândul lui, în miturile cosmogonice…”

Deci, o geneză concepută ca în miturile arhaice ale Marii Zeiţe a Pământului în care pământul este însăşi viaţa, o unitate de realităţi contrarii, un mit cosmogenic ce serveşte de model creaţiei poetice însăşi şi care, raportat la epopeea română ne duce la “cea mai veche vârstă istorică a poporului român”, care este vârsta dacică, pierdută în neguri de legendă şi simbolizată de o ipostază autohtonă a Zeiţei Mame – Zâna Dochia. Mitul poetic al lui Eminescu este menit să pună în lumină permanenta continuitate şi statornicia poporului român. Dochia este plăsmuită din sevele tari ale acestui pământ, ale bogatei naturi dacice, drumul ei este presărat cu “florile de aur” ale închipuirii, dar el duce, totuşi, spre timpul istoric, “în descrierea ţării de basm a vechii Dacii, drumul Dochiei spre începuturi se încheie astfel în cetatea soarelui şi lăcaşul lunii întrucât în reprezentarea mitologică, răsăritul luminii în ciclul soarelui şi al lunii simbolizează începuturile lumii… Istoria dacilor, pentru Eminescu, începe aşadar cu istoria zeilor Daciei odată cu vremea, ca revărsare a însuşi principiului existenţei în formele pământeşti, în viaţa naturii, şi a oamenilor. Dacă, Dochia este o personificare a Daciei… şi fiindcă e vorba în simbolul zânei Dochii de o viaţă în neîncetată mişcare, ea nu este numai un simbol al vechimii istorice a poporului român, ci şi a continuităţii lui în ţinuturile zânei Dochia, pe pământul vechii Dacii”.

Este interesant de observat că Dochia ar fi dorit să emigreze împreună cu Dacii rămaşi, dar imaginea şi apoi ivirea lui Traian o face să încremenească, precum Niobe, probabil pe muntele Ceahlău. Mitul naţional al Dochiei (unul din cele patru mituri fundamentale ale universului cultural românesc) – ne spune G. Călinescu, era foarte prezent în mintea poetului, în cele din urmă, Eminescu a părăsit proiectele dacice, dar stăruia în conştiinţa sa torturată de începuturile fabuloase ale neamului, ideea unui ciclu de drame din istoria românilor. După cum spune Călinescu în celebra sa comunicare la Academie (Eminescu poet naţional) spre deosebire de alţi dramaturgi români, care priveau istoria mai mult anecdotic sau, în fine, cu o problematică de interes regional, poetul tinde să demonstreze prin evenimente locale adevăruri, accesibile întregii umanităţi. Două, în special, sunt punctele lui de perspectivă: fatalismul psihologic grec, prin care istoria naţională la proporţiile tragediei eline, şi umanitatea shakespeariană şi în acelaşi timp intens universală…

Genialul poet a fost preocupat şi de ideea romanităţii, atât în opera sa poetică, cât şi în cea publicistică; el a consacrat spaţii ample evocării emoţionante a trecutului nostru istoric, iar problema Transilvaniei şi Bucovinei, a provinciilor româneşti aflate sub dominaţie străină “îi erau cu osebire la suflet”, dovadă fiind între altele, memorabilele sale versuri consacrate iui Horia, Andrei Mureşanu, Avram Iancu, Aron Pumnul ş.a. sau pelerinajul său la numai 16 ani, pe jos, de la Cernăuţi la Blaj, pe urmele înaintaşilor militanţi pentru unitate naţională.

Semnificativă este, de asemenea, recenzia publicată de marele poet patriot în revista “Convorbiri literare: “asupra lucrării lui Iulius Jung, Die Anfänge der Romanen (Kritisch cthnographische Studiem), apărută la Viena, în anul 1876, favorabilă ideii noastre naţionale, îndeosebi ideii de       continuitate. Pornind de la întrebarea “stăruit’au românii în aşezările lor din Dacia Trăiană sau au trecut Dunărea în vremea lui Aurelian şi au reocupat Dacia în sec. al XII-lea?”, Mihai Eminescu, în recenzia amintită, demonstrează Inconsistenţa teoriei vidului, a migraţiei populaţiei daco­române sprijinindu’se şi pe argumentele aduse de lucrarea lui Jung. Eminescu găseşte interesantă analogia luptei de opinii în chestiunea continuităţii românilor cu situaţii similare din istoria altor popoare, evocate de autorul german – Retoromanii, Grecii moderni s.a. El apreciază contribuţia lui Jung, efortul său onest pentru restabilirea adevărului şi combaterea teoriilor neştiinţifice ale lui F.I. Sulzer, Ch. Engel şi Rosler).

Ripostând virulent şi în acelaşi timp argumentat la deformările de tot felul privind istoria noastră naţională, îndeosebi teza continuităţii, M. Eminescu scria: “Românii nu sunt nicăieri colonişti, venituri, oamenii nimănui, ci pretutindenea unde locuiesc sunt autohtoni, populaţia nemaipomenit de veche, mai veche decât toţi conlocuitorii lor. Conştiinţa sa patriotică, naţională despre originile nobile si vechimea neamului românesc reiese şi din aceste cuvinte: “Am fost, suntem şi vom fi veşnic români pentru că avem înrădăcinată în noi conştiinţa unităţii de origine, de limbă, de simţire şi gândire…” El ţinea să sublinieze în mod pregnant faptul că, românii de pretutindeni au conştiinţa vechimii lor, milenare, precum şi a dăinuirii în timp, a perpetuării existenţei lor, în comunitatea internaţională, în pofida tuturor prezicerilor defetiste ale unor autori interesaţi.

Alături de conştiinţa celor ce iubesc adevărul, opera eminesciană evocă cu mândrie originea noastră dacică, dovada acestei idei dominante în planul gândirii sale fiind poezia “Rugăciunea unui dac”. Putem spune că poporul român a moştenit de la daci virtuţile de vitejie, eroism, hărnicie si dragoste pentru pământul natal, asimilare şi sinteză culturală, iar de la romani numeroase moravuri şi obiceiuri nu tocmai de admirat, capacitatea de organizare socială, statală, dar și via ”franțuzismelor” secolului XIX numeroase cuvinte din limbajul artificial utilizat la Roma acum 2000 de ani  și utilizat de galii moderni în acest răstimp.

Oare alternativa ideii de romanitate cu a celei getice, trebuie să constituie trăsătura specifică dominantă în manifestările atât de variate ale conştiinţei naţionale a românilor situaţi de o parte şi de cealaltă a Carpaţilor?  Dovada rezistenței noastre pe aceste meleaguri, evoluţia neamului românesc pe coordonatele timpului dovedește tocmai o majoră diferență cu a unui stat care s’a transformat într’un imperiu și a pierit după numai 1000 de ani de expansiune și decădere. Tocmai datorită acestor diferențe esențiale, ale viziunii unui neam asupra vieții în particular și destinului uman în general, între arhetipul ancestral getic și cel aventurier romanic, noi vom rezista și pe mai departe.

Zoe Dumitrescu Buşulenga în lucrarea sa, Sinteze şi echivalenţe umanistice, remarcă cu legitim temei faptul că, nu se ştie, dacă a fost mai puternică la împreunarea lor, stârpea dacică ori cea romană, ambele punându’şi amprenta cu vigoare asupra personalităţii plurivalente a poporului român.

Incontestabil este însă, aşa cum afirmă psihologia şi istoria sa, că poporul nostru aparţine deopotrivă ambelor stârpii, deopotrivă de nobile şi generatoare de virtuţi, ceea ce ar fi cu adevărat real dacă s’ar recunoaște fățiș că Roma a fost o mlădiță a marelui popor getic și nu invers.

Călinescu, deși considera că orice exagerare într’o direcţie sau cealaltă, într’un sens sau celălalt, aşa cum s’au manifestat în decursul istoriei, se răsfrânge defavorabil asupra procesului de explicitare veridică a descendenţei ca și a existenţei noastre multimilenare în spaţiul geografic carpato-danubian, ne spune într’un studiu  :

“Noi am făcut uz de latinitatea noastră indiscutabilă, dând însă impresia că suntem tineri”, în sensul că existenţa poporului nostru începe odată cu intervenţia romană în Dacia, ceea ce ste fals “şi neglijând substanţa medulară”, respectiv obârşia noastră geto-dacică cu rădăcini adânci în istorie, datând cu milenii înainte de contactul cu o Romă, care trebuie să’și caute serios propria’i obârșie printre geții de acum patru milenii de la Marea Neagră. Autorul studiului Specificul naţional, la care ne referim, subliniază în concluzie că în fond, “suntem geţi şi e mai bine a spune că în felul nostru am primit si noi succesiunea spiritului roman, pe care trebuie să’l continuăm de la longitudinea reală, fără mimetisme anacronice”. G. Călinescu, Specificul naţional, în vol. Carmen saeculare valachicum, Ediţie şi Prefaţă de Vasile Netea, Editura “Minerva”, Bucureşti, 1979, pp. 75-76.

Se poate afirma, că la un astfel de popor, ca poporul român, “cu o istorie fascinantă”, cum sublinia si Karl Erdmann, personalitate ştiinţific proeminentă, fost preşedinte al Comitetului Internaţional de Ştiinţe Istorice în comunicarea sa inaugurală la al XV-lea Congres Internaţional (Bucureşti, august, 1980), “chiar dacă ar dispărea orice urmă istorică, viata şi cultura s’ar desfăşura potolit mai departe, fiindcă în fiecare membru al neamului trăieşte o tradiţie întreagă, nealterată, constituită din poezie şi dans şi cântec şi arhitectură şi scoarţe şi oale de lut, din mituri şi veşti ciudate despre cei care au fost, despre faptele şi duhul lor”.

Cel mai mare expert în aur din Europa confirmă autenticitatea brățărilor dacice:

„Sunteți singura țară din Europa care iși are scrisa istoria in propriul ei aur”

Muzeul National de Istorie a României a organizat pe 16 mai a.c. o conferință dedicată bratarilor dacice rascumparate recent de statul roman. Evenimentul a fost marcat de prezenta doamnei Barbara Deppert Lippitz, expert international autorizat, care a certificat autenticitatea podoabelor. „Formula As” beneficiaza de un interviu in exclusivitate, cu prestigioasa experta germana

„Am acumulat atata experienta, încât imi pot permite să deosebesc un fals de o lucrare autentica”

– Cititorii revistei „Formula As” ar fi onorati sa va cunoasca cartea de vizita profesionala. Cine sunteti, doamna Barbara Deppert Lippitz?
– Sunt un arheolog liber. Nu un dac liber, cum se spune pe la voi, ci un arheolog liber. Sunt expert autorizat și oficial de peste 30 de ani și îmi desfășor activitatea in cadrul Camerei de Comert din Frankfurt. In general, particip la expertize cerute de guvernele unor tari, de muzee sau de colectionari privati. De asemenea, sunt invitata la foarte multe conferinte, unde expun rezultatele cercetarilor mele. Lucrez de asemenea pentru tribunalele care cer expertize, in unele procese care au ca subiect obiecte de patrimoniu, la fel si pentru companiile de asigurari. Bineînțeles ca domeniul meu de activitate nu se limiteaza la bijuterii antice, ci cuprinde o paleta mai larga de obiecte de patrimoniu. Însa am cercetat si am publicat texte despre peste 1500 de bijuterii din aur, rezultat al unor studii deosebit de aprofundate. Am avut astfel ocazia sa ma specializez atat in analiza tehnicii de lucru, cat si a stilului in care erau lucrate aceste obiecte. Am acumulat atata experienta, incat imi pot permite sa deosebesc un fals de o lucrare autentica, ba am reusit sa invat chiar si trucurile folosite de falsificatori. Ca expert german in obiecte de patrimoniu, prin semnatura pe care o dau pentru o expertiza, prin stampila pe care o aplic, eu trebuie sa garantez corectitudinea timp de 30 de ani, purtand in acest timp o responsabilitate importanta. Nu imi pot permite sa fac erori, si pana in acest moment, nu am avut nici o problema in acest sens. Cea mai mare cantitate de aur am expertizat’o la cererea guvernului suedez, caz in care erau peste 35 de kilograme de aur. Era vorba de o colectie de obiecte ce urma sa fie achizitionata de Muzeul National din Stockholm, iar printre ele se strecurasera si cateva falsuri, pe care le’am depistat dupa o analiza atenta.
– Ati avut vreodata ocazia sa analizati si obiecte din aur provenind din spatiul traco-geto-dac?
– Cu ocazia unei expozitii organizate in Germania in 1994, care cuprindea obiecte de tezaur din Romania, am editat un catalog la care am devenit, prin hazard, si coautor. Majoritatea selectiei si descrierilor din acest catalog au fost facute de istorici romani, cu care am colaborat excelent. Din pacate, lipsea din acest catalog tocmai perioada tracica, despre care nu scrisese nimeni nimic. Atunci, am ales eu sa scriu acest capitol si am inceput sa studiez temeinic obiectele de aur din acea perioada. M’am familiarizat astfel cu aceasta problema care m-a pasionat foarte mult. Am reusit sa identific o continuitate artistica a motivelor mostenite prin preluarea traditiei. Este vorba, in special, de motivul sarpelui, prezent ca un laitmotiv in arta traco-geto-daca.
– Care sunt principalele argumente in favoarea autenticitatii acestor bratari?
– Principalele argumente vin din insasi tehnica lor de prelucrare. O tehnica atat de speciala, incat este imposibil de falsificat. Prelucrarea moderna a aurului este total diferita de cea dacica, care consta in tehnica forjarii metalului, asa cum au fost confectionate si aceste bratari. Aceasta tehnica de prelucrare a aurului a disparut de mult in lume. Ea este dificil de invatat, dificil de aplicat in zilele noastre. Forjarea si prelucrarea prin lovire cu ciocanul sunt caracteristice perioadei antice, in care au fost confectionate bratarile. Al doilea argument ne este adus de bratara pe care am botezat’o, cu mare incantare, „Mica Pariziana”. Ea are o lucratura cu totul si cu totul speciala, foarte rara, foarte frumoasa, expresie vie a personalitatii artistice a meșterilor daci. Nu exista nici un argument care sa duca la concluzia ca ne confruntam cu niste copii moderne ale bratarilor. Toate argumentele aduse in acest sens nu au nici un suport credibil si științific, ci doar unul de ordin speculativ. Și când spun acest lucru, nu am nici o îndoială.

„Mulți din arheologii români au trăit, au cercetat și au creat pe timpul comunismului și, de multe ori, munca lor a fost rodul constrângerilor la care erau supuși”

– Și totuși, exista voci chiar printre cercetatorii, istoricii si arheologii romani, care încearcă să susțină varianta falsului. Ce credeți despre acest curent, al cărui reprezentant principal este profesorul Constantin Preda?
– Am remarcat că, mai nou, în Romania, au apărut peste noapte mulți specialiști în aur, dar cei mai mulți dintre ei nu au ținut niciodată în mână o piesa de aur. Este foarte usor sa emiți teorii referitoare la aur, dar când este vorba de tehnica prelucrării acestuia, lucrurile se complica, mulți dintre ei nereușind sa dea raspunsuri concrete si valabile la intrebarile care apar. In cazul profesorului Preda, nu putem vorbi de faptul că nu ar fi un specialist consacrat, dar dânsul își formuleaza întreaga teorie începând cu o informație falsă, cu o greșeală. El spune că niciodată nu a fost găsit vreun obiect de aur sau vreo comoară într’o cetate dacică, întărindu’și afirmația cu argumentul că până acum nu au fost găsite brățări sau alte artefacte de aur la Sarmizegetusa Regia. Aceasta este prima greșeală. Stim deja cu exactitate că bratarile, desi nu au fost descoperite la Sarmizegetusa, au fost gasite in vecinatatea ei, pe un alt deal, in locul numit Caprareata, ceea ce reprezinta o diferenta intre realitatea terenului si realitatea teoriei prezentate de domnul Preda. In consecinta, el ori nu a fost bine informat, ori nu a dorit sa fie bine informat. In alta ordine de idei, in arheologie se nasc niste reguli care pot sa aiba valabilitate sute de ani, dar este suficienta o singura descoperire care sa rastoarne aceste reguli. Este si cazul acestor bratari. Se cunosteau, pana acum, doar bratari spiralice de argint si bronz. Nimeni, cu exceptia istoricului si arheologului Florin Medelet, nu intuia existenta celor de aur. Unii chiar excludeau posibilitatea ca ele să existe. Dar iata ca ele exista. Descoperirea lor rastoarna toate teoriile vechi si aduce noi dovezi, care completeaza istoria metalurgiei antice. Si tocmai aceste dovezi sunt respinse de domnul Preda, total nejustificat. La fel de nejustificata este si parerea dansului, conform careia, monedele de tip coson ar fi batute in evul mediu. Este o idee stupida, care nu are nici un fel de suport stiintific, si care a fost combatuta, nu o data, cu argumente solide. Vedeti dumneavoastra, multi din arheologii romani au trait, au cercetat si au creat pe timpul comunismului si, de multe ori, munca lor a fost rodul constrangerilor la care erau supusi. Prea putin se lucra cu mijloace moderne si prea putin exista deschiderea la nou. Trebuie sa intelegem ca adevaruri valabile de 40-50 de ani pot sa-si piarda valabilitatea printr’o descoperire si de aceea lumea arheologica trebuie sa fie pregatita, in orice moment, sa rastoarne, daca este cazul, niste valori care odata erau valabile.

„Aveti peste 6000 de ani de istorie a aurului! Este istoria voastra si numai cine nu vrea nu o priveste la adevarata ei valoare”

– Ce inseamna aceste bratari pentru istoria noastra?
– Dacă intram in camera tezaurului de la Muzeul National de Istorie din Bucuresti, putem sa citim ce a insemnat aurul de-a lungul istoriei voastre milenare. Dupa parerea mea, sunteti singura tara din Europa care are istoria scrisa in propriul ei aur. Si asta este un lucru rar si exceptional, de care puteti sa fiti mandri. Probabil ca numai in America de sud, la Bogota, in celebrul muzeu al aurului, putem vedea expus aurul indienilor, dar aceasta reprezinta doar o parte a istoriei lor si nu o intreaga istorie gravata in aur, asa cum aveti voi. Nici la Luvru, nici la British Museum și nici în muzeele din Statele Unite nu găsim ce exista în muzeul dumneavoastră de istorie. Sigur, au multe exponate de aur si aceste muzee, dar ele apartin altor culturi decat ale tarilor respective. Este regretabil ca voi, romanii, nu ati profitat de aceasta istorie scrisa in aur, asa cum ati fi meritat. Si cand spun „ați fi meritat”, mă gandesc la ceea ce istoria voastra a insemnat pentru Europa, la forta pe care aurul vostru a avut’o in construirea unei civilizatii demne de marile civilizatii ale lumii. Aici, la voi, nu gasim aur cumparat sau obtinut prin cuceriri, ca in celelalte muzee ale lumii. Aici vorbim, in exclusivitate, de aur autohton. Revenind la ce inseamna bratarile pentru istoria voastra, in primul rand, ele sunt o dovada ca dacii prelucrau propriul lor aur. Iar in al doilea rand, ele probeaza ca dacii aveau mult aur. Analizele de laborator, efectuate la Institutul de Fizica Nucleara de la Magurele, nu pot fi contestate de nimeni si ele dovedesc ca aurul poarta amprenta Muntilor Apuseni. Perioada dacica a insemnat mult aur, ravnit de toata lumea antica. Romanii stiau bine de existenta acestei bogatii imense, iar razboaiele lor au avut ca scop, in primul rand, imbogatirea. La cucerirea Daciei, romanii s’au îmbogățit consistent, atat cu aurul public, cat si cu cel privat, din tezaurul regal. Apoi, aceste bratari demonstreaza, fara indoiala, potentialul creativ al mesterilor daci. Ne demonstreaza ca acesti veritabili artisti orfevrieri ai Daciei prelucrau aurul cu o lejeritate si cu o dexteritate native, asemenea copiilor care se joaca cu plastilina sau cu lemnul cioplit. Aveau exercițiul prelucării lui, îl cunoșteau foarte bine. Dacii aveau o experiența solidă în prelucrarea aurului, o tradiție moștenita, am putea spune.
Dacă este sa incadram acest eveniment al descoperirii si cercetarii acestor bratari in istoria europeana, putem spune, acum, fara nici o indoiala, ca aurul dacic și’a găsit definitiv locul în cronologia exploatarii, prelucrarii si utilizarii aurului, in contextul istoric european. Continuatori ai tradițiilor celților, care erau adevarații stăpâni ai prelucrarii metalelor, dacii au desăvârșit măiastră artă a prelucrării aurului. Pe hartă Europei, alături de aurul scandinav, german sau spaniol, aurul dacic se integreaza perfect, completând un mare gol, existent până în acest moment. De ce? Pentru că aceste brățări reprezintă capodopere ale orfevrariei europene. Au o unicitate și valoare care le da dreptul sa fie numite capodopere.

„Voi, poporul roman, puteti sa va mandriți cu originea voastră și să vă considerați cel puțin egalii celorlalte popoare care au rădăcini în bătrâna Europă.”

– Sunt unii istorici care sustin ca dacii nu aveau și nu prelucrau aur. Cum putem să înțelegem acest curent?
– Aceasta este inca o idee stupida, vehiculata în istoria voastră. Acest teritoriu a fost in toate epocile foarte bogat în aur. Au fost gasite artefacte de aur, răspândite de’a lungul istoriei voastre, mai numeroase decat in alte tari. Dincolo de granițele voastre, aurul costa foarte mult, iar munca pentru prelucrarea lui era enorma, făcută cu mari sacrificii. Ceea ce aici nu a fost cazul. Aur se gasea, iar mâna de lucru era asigurata de meșteri pricepuți, cu o veche tradiție. Aurul se prelucra in aceste ținuturi înca din neolitic, și era aur extras din Muntii Apuseni. Aveți peste 6000 de ani de istorie a aurului! Este istoria voastră și numai cine nu vrea nu o priveste la adevarată ei valoare. Din neolitic, din perioada bronzului, a fierului, din perioada dacică, din cea a influențelor elenistice, din cea româna, din cea a migrațiilor și continuând cu evul mediu și epoca modernă, totul s’a bazat pe una si aceeași tradiție a prelucrarii aurului autohton.
– În final, după această lecție stralucită de istorie despre aurul autohton, ce credeți, suntem noi urmasii Romei, așa cum este scris in istoria oficiala a romanilor?
– Nu, aceasta este o alta greseala, voi sunteti cu siguranta urmasii dacilor. Romanii au venit, au luat aurul, au stat o perioada si au plecat. Este adevarat ca au lasat si cateva urme prin aceasta trecere temporara pe teritoriul dac. Au lasat putina latina, pentru ca latina era limba oficiala, au lasat ceva monumente, expresie a recunoscutei culturi romane, si foarte putine obiceiuri, dar ei nu au putut sa schimbe structura poporului dac, pana la plecarea lor si nici dupa aceea. Poporul roman, care desigur a suferit si alte influente, se deosebeste radical de cel italian. Este mult mai ospitalier, mai jovial, mai comunicativ. Legatura romanilor cu natura este mult mai profunda decat a celorlalte popoare europene. Si aceasta este cea mai importanta mostenire pastrata de la daci. Dacii erau una cu natura. Natura era viata lor, iar viata lor era natura. Sa revenim putin la serpii stilizati din bratarile de aur. Nu stiu daca ati vazut vreodata un schelet de sarpe, cu vertebrele sale deosebit de elastice. Acest schelet se regaseste exact in stilizarea palmetelor care continua varfului fiecarei bratari. Numai o legatura extrem de puternica a omului cu natura ar fi putut reusi sa determine o astfel de realizare remarcabila. Asa ca voi, poporul roman, puteti sa va mandriti cu originea voastra si sa va considerati cel putin egalii celorlalte popoare care au radacini in batrana Europa.
Interviu realizat de Vladimir Brilinsky

Lingvistul Aurora Pețan despre tăblițele de la Sinaia:

”Majoritatea inscripţiilor de pe „Tăbliţele de la Sinaia” par a fi scrise cu litere greceşti, fapt care le face relativ uşor de tradus. Cei care le contestă originalitatea spun că limba folosită acolo seamănă prea mult cu limba română de astăzi. Dar acest fapt nu face decât să redeschidă o problemă rămasă încă nerezolvată: de ce să fi dispărut limba dacilor, chiar şi din teritoriile neocupate de romani? Sau poate că o bună parte din ea s’a păstrat în actuala limbă română. Unul dintre argumentele ce pledează în favoarea originalităţii „Tăbliţelor de la Sinaia” este imaginea clar redată a Cetăţii Sarmisegetuza. Oficial se consideră că „Tăbliţele” ar fi fost „plastrografiate” la sfârşitul sec. XlX, pe când istoricii încă nu ştiau că cetăţile de la Orăştie sunt dacice. Săpăturile arheologice la ruinele Sarmisegetuzei au început în primele decenii ale sec. XX. Iar reconstituirile edificiilor, făcute pe teren, după anii ’50, seamănă în mod izbitor cu imaginile cetăţii redate pe „Tăbliţe”. De unde să fi ştiut „plastografiatorul” ce aveau să descopere arheologii abia peste câteva decenii?”

Cum se explica obtuzitatea si reaua vointa a istoricilor oficiali fata de epoca dacica?

Domeniul arheologiei este inconjurat de un bizar paradox. Pe cat se feresc „oficialii” istoriei să’i acorde atentie si sa faca lumina in culisele lui, pe atat de mare este zona de interes manifestata de opinia publica. Romanul are un bun simt ancestral, care ii spune ca ceva nu e in regula cu istoria noastra, ca i s’a spus doar o jumatate de adevar si asteapta sa i se spuna si cealalta jumatate. Poate parea hazardat, dar indraznesc sa anticipez ca ceea ce spun si simt oamenii din popor cu privire la radacina noastra dacica si la problema romanizarii se va constitui, intr’o buna zi, in argument istoric. Pentru a face un pas inainte in aceasta zona de clar-obscur, am dialogat pe aceasta tema cu cativa specialisti, incercand sa delimitam cauzele care blocheaza accesul la acea jumatate nerostita de adevar.

În continuare redăm câteva interviuri oferite publicului de lingvistul Aurora Pețan, în Formula As:

VASILE BORONEANT, arheolog, fost director al Muzeului de Istorie al Municipiului Bucuresti

„Peste tot, oamenii din popor spun ca se trag din daci”

– V’ati ocupat multa vreme de perioada veche a istoriei noastre. Ati perceput acest domeniu ca fiind unul ignorat sau chiar antipatizat?

– Problema este destul de delicata, din cauza ca la noi s’a impus scoala latinista, care a avut reprezentanti in universitati, la Bucuresti, Cluj si Iasi, si de la ei a pornit totul.

– Asta s’a intamplat și în lingvistică, deoarece romanizarea este în primul rand un proces lingvistic.

– Tocmai, istoricii au plecat de la lingvistica si nu se putea imagina alt curs. Toti sunt urmasii lui Pârvan și toți cei care au ajuns pe la catedre nu au spus decât o singura poveste.

– Romanizarea?

– Da, romanizarea. Dar era doar o opinie la vârf, căci tradiția, opinia maselor era cu totul alta. Peste tot oamenii din popor spuneau ca se trag din daci. Peste tot pe unde te duceai la sat, țăranii spuneau ca cutare movila sau val de pamant sau cetate e de pe vremea dacilor. Pentru ca nu aveau posibilitatea să citeasca operele scrise ale corifeilor latiniști și spuneau ce știau din tradiție.

– Este previzibila o contrareactie la acest curent latinist?

– Nu prea, pentru că în universități sunt aceiasi oameni care propaga aceleasi idei, iar studentii lor sunt formati in același fel. Numai dacă dintre acești studenți rămâne la catedra vreunul cu alte idei si sa arunce alta lumina asupra problemei, dar e destul de puțin probabil să poată să ramână, daca nu urmează linia inaintașilor.

– Ce ziceti de manualele de istorie de astazi? Dumneavoastra ati invatat dupa manualele din perioada interbelica.

– Cele de astazi sunt imbacsite cu ideologie comunista. Autorii manualelor de istorie de astazi sunt formati in epoca comunista, elevi ai aceleiasi scoli.

– Totusi, epoca dacica este expediata in scoala in cateva randuri, pe cand celelalte epoci sunt mai „simpatizate”.

– In general, epoca dacica e mai putin studiata la toate nivelele, pentru ca este mai dificila, nu prea exista izvoare. Toata lumea se duce la epoca contemporana, pentru ca te poti documenta din presa vremii si se poate face mai usor o lucrare de licenta sau o cercetare.

– Dar daca manualele sunt atat de zgarcite cu epoca dacica, inseamna ca si copiii sunt de mici indepartati de domeniul acesta si cresc fara o constiinta a radacinilor lor.

– Da, doar daca nu au norocul sa aiba bunici sau parinti care sa le povesteasca si despre daci. Iar acum se mai adauga si valul acesta cumplit de cosmopolitism, care vine de la societatea americana. Tinerii invata ca in alta parte e mai bine ca aici, ca e bine sa plece si sa caute sa obtina cat mai usor o slujba in alta parte. Deci, se paraseste ideea sacrificiului. Nimeni nu mai vrea astazi sa se sacrifice pentru niste valori, sa ramana si sa faca ceva aici, in conditii mai grele. Toata lumea fuge de greu.

– Sa revenim la curentul latinist. De ce este atât de puternic acest curent? Ne face mai europeni? Mai nobili? Mai moderni?

– S’a impus aceasta directie si ea se mentine si se intareste prin ea insasi. Daca s’ar fi impus orientarea lui Bratescu-Voinesti sau dacă am fi avut guverne naționaliste, s’ar fi înrădăcinat un alt punct de vedere.

– Are legatura cine e la guvernare cu ce se predă în universitați?

– Are. Pentru ca există teama de a nu se preda in Universitati adevărul gol-golut. Se preda un adevar doar pe jumatate. Ideea mentinerii puterii este aceeași la toate guvernele: cel înfrânt este intotdeauna cel vinovat. Iar dacă dacii au fost înfrânți, li s’a asociat o vina.

– Asta inseamna ca pentru a se schimba felul in care se preda istoria in universitati, ar trebui sa se schimbe ceva si in modul de guvernare?

– Ideologia democratica de astazi nu este cea pe care a lasat’o Pericle, care a gandit’o pentru o cetate cum era Atena. Cand ideea democratica s’a difuzat, lumea l’a uitat pe Pericle si principiile lui.

– Ce fel de guvernare ar trebui sa avem ca sa putem spera ca se va preda in universitati adevarul gol-golut?

– Pentru noi, pentru romani, trebuie sa fie una crestina, pentru ca numai spiritul crestin propovaduit de Biserica ar putea sa aduca adevarul in scoli. Vedeti, traim permanent aceasta lupta a raului care se perpetueaza si a binelui care izbucneste numai din cand in cand.

VICTORELA NEAGOE, cercetatoare, Institutul de Lingvistica „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”

„In stiinta romaneasca a existat intotdeauna un soi de provincialism. Intotdeauna am crezut ca strainul este mai grozav”

– V’ati ocupat de editarea „Daciei Preistorice” a lui Nicolae Densusianu, impreuna cu sotul dumneavoastra, istoricul Manole Neagoe. E vorba de o carte controversata. Nu ati avut reactii negative?

– Am avut parte de cateva. Ni s’a spus ca ne compromitem. Nu vad de ce ne’am compromite, căci este vorba, totusi, de istoria unei stiinte. Si apoi, chiar daca interpretarile lui Densusianu sunt in mare masura fanteziste, materialul strans de el este urias si valoros.

– De ce credeti ca nu se mai formeaza astazi enciclopedisti de acest fel? Nu mai exista pasiune? Sau seriozitate? Ori timp?

– A trecut epoca marilor enciclopedisti, care acumulau enorm de multa informatie si aveau si capacitatea de a o sintetiza. Hasdeu, de pilda, ar trebui sa fie un exemplu pentru tinerii cercetatori, care, in afara de studiile publicate in occident in ultimii cinci ani, altceva nu mai folosesc, nu stiu bibliografie. Totul este sters, totul incepe cu ei si inaintea lor nu mai este nimic.

– De ce nu se mai apropie nimeni de domeniul substratului dacic al limbii romane?

– Pentru ca trebuie sa stii foarte multe: indo-europeana, slava veche, latina, istoria limbii, o multime de lucruri, apoi sa citesti tot ce s-a scris in acest domeniu. Astazi tinerii se orienteaza spre domenii mai usoare. Si nici nu’i atrage, nu’i intereseaza.

– Asta e de neînțeles, căci e un domeniu pasionant.

– In facultate nu se mai studiaza asa ceva. Dialectologia s-a scos cu totul ca materie de studiu, iar istoria limbii se studiaza foarte putin.

– De ce credeti ca suntem atat de „ospitalieri” in toate domeniile, inclusiv in cel al limbii, si preferam sa spunem ca am luat sau imprumutat tot de la toata lumea, in loc sa ne afirmam individualitatea?

– In stiinta romaneasca a existat intotdeauna un soi de provincialism. Intotdeauna ne’am subestimat. Intotdeauna am crezut ca cel de langa noi, strainul, este mai grozav. Vinovati sunt oamenii nostri de stiinta. De pilda, am citit undeva despre covorul oltenesc ca a fost considerat influentat de cel sarbesc, desi cel oltenesc este mult mai bogat, mai boieresc, mai rafinat decat cel sârbesc. E lipsit de logica sa afirmam ca am luat totul de la altii, si cocoșul, și troianul, si colindele si cate si mai cate cuvinte ce sunt considerate ca imprumutate de la slavi, desi obiectele sau realitatile pe care le desemneaza existau aici cu mult inainte de venirea slavilor, iar multe dintre acestea nici nu le erau cunoscute slavilor, ci le’au aflat aici.

DUMITRU MANOLACHE, jurnalist de investigatii, cotidianul „Gardianul”

„Cei ce trebuie sa spuna adevarul nu o fac din frica, din oportunism sau lasitate”

– In decursul investigatiilor gazetărești ati avut tangenta, poate mai mult decat orice alt ziarist de la noi, cu epoca dacica. V’ati miscat cu lejeritate in acest domeniu ori l’ați resimțit ca pe unul „tabu”, despre care nu prea se doreste sa se vorbeasca?

– Sa va expun o situatie concreta. Am scris o carte despre un foarte controversat subiect: placile de plumb de la Sinaia, copii ale unui tezaur dacic din aur, despre care exista informatii ca ar fi fost descoperit cu prilejul săpării fundatiei Castelului Peles, sperand ca lamuririle esentiale sa le obtin de la specialisti. Dar – surpriza! – specialistii nu le’au cercetat si refuza sa le cerceteze, repetănd, fara argumente, de vreme ce nu au cercetat respectivele artefacte, ca sunt falsuri! Există o tăcere… de plumb în jurul subiectului! De ce nu se ia in serios și nu se cercetează subiectul? Pe cine deranjeaza si de ce? Problema a fost ridicata și în Parlamentul Romaniei, de catre domnul Gheorghe Funar, dar fara nici o rezolvare practică.

– Si totusi, pe cine credeti ca deranjeaza? Aveti o idee?

– Exista, dupa parerea mea, un scop clar si bine controlat de anumite structuri care vizeaza reducerea treptata a interesului dedicat epocii vechi a istoriei noastre si, in cele din urma, stergerea din memoria colectiva, anularea elementelor identitare esentiale ale neamului, distrugerea Romaniei profunde, adevarate, cea care exista dincolo de sticla televizorului. In aceasta „schema” distructiva sunt cuprinse istoria, cu precadere perioada dacica, limba, traditiile, crestinismul ortodox, morala, familia, scoala etc. Mai devreme sau mai tarziu, va trebui ca si noi, romanii, sa ne „topim”, tacuti daca se poate, in marea masa amorfa a globalismului, incapabili sa ne mai definim, sa mai avem reactii, sa mai putem iubi sau crede in mantuire prin Hristos. Buni doar de a executa, „liberi si democrati”, comenzile „pastorului” mondial.

– Cu asemenea afirmatii riscati sa fiti catalogat drept „conspirationist” si „dacoman”.

– Bineinteles, doar asta e una din armele lor. Cand afirmi asemenea lucruri, riști imediat sa fii etichetat drept protocronist, dacoman, adept al teoriei conspiratiei, calificative stigmatizante intr’o lume ratacita, fara repere. Cei ce trebuie sa spuna adevarul nu o fac din frica, din oportunism sau lasitate. Iar cei care au curajul sa o faca sunt discreditati, izolati, „afurisiti” la comanda, astfel incat orice ar spune sa nu mai fie crezuti.

– De ce deranjeaza tocmai epoca dacica? De ce nu alta epoca?

– Epoca dacica deranjeaza cel mai mult pentru ca de acolo ne revendicam originea si dreptul identitar. Paradoxal sau nu, dar noi romanii, fara trecut, nu putem gandi viitorul. Peste cateva generatii vom uita acest adevar. Nu trebuie sa faci eforturi ca sa intelegi acest lucru. Cititi manualul de istorie a Romaniei, Dictionarul limbii romane, vizitati muzeele, cetatile dacice si veti intelege ce putin le’a mai ramas românilor din radacina lor principala.

VALENTINA CETEAN, inginer geolog, director executiv Asociatia „Greenet”

„O stare generala de indiferenta”

– Va preocupa de mai multa vreme starea patrimoniului arheologic romanesc, mai ales a celui de epoca veche si straveche. Cum va explicati neglijenta de care dau dovada autoritatile, mai cu seama cand vine vorba de cetatile dacice care, desi sunt incluse in patrimoniul mondial, nu beneficiaza de nici o forma de protectie si conservare, ba mai mult, unele nici nu sunt marcate, asa incat e imposibil sa ajungi la ele?

– Neglijarea constanta a vestigiilor construite din perioada dacica se datoreaza partial pozitiei lor geografice, caci se afla in general in zone montane mai greu accesibile, putin sau deloc populate, dar la aceasta se adauga o stare generala de indiferenta.

– De unde vine indiferenta aceasta?

– Vine, in primul rand, din educatia deficitara din scoli, cu privire la respectul fata de extraordinarul patrimoniu istoric, cultural si natural al teritoriului pe care locuim.

– Dar poate ca nu e vorba doar de indiferenta, ci si de anume temeri, pentru ca astfel de actiuni ar putea duce la schimbarea unor opinii sau directii de cercetare sau, mai grav, ar putea deranja pe unii din motive care sunt prea ascunse pentru noi.

– Raspunderea acestor actiuni trebuie asumata, chiar daca aceasta ar determina schimbarea unor opinii sau opozitia fata de acele grupuri aparent „invizibile”, care nu doresc ca aceste amplasamente sa aiba vizibilitate internationala normala, caci aceasta ar micsora sansa intrarii unor valori de patrimoniu material mobil in colectii personale.

– Poate ca turismul ar putea salva putin istoria, daca s-ar investi mai mult in turism cultural.

– Din pacate, personalul administrativ din domeniul turistic este slab pregatit si este orientat mai ales catre investitii si surse de castig pe termen scurt si mediu. Nu se iau decizii pe termen lung la nivel administrativ local, regional si national.

– E un tablou cam pesimist.

– Aceasta este realitatea. Daca nu ne implicam in prezentul si viitorul nostru, consecintele le vom suporta fiecare dintre noi.

DAN ROMALO, autorul cartii „Cronica geta apocrifa pe placi de plumb?”

„Subiectul supara”

– Ati fost multa vreme aproape de domeniul dacologiei prin preocuparile dumneavoastra. Ati perceput acest domeniu ca fiind inchis, stagnant?

– Haideti sa va raspund tot printr-o intrebare: De ce oare, atunci cand au aparut placile de plumb, care au sanse sa fie un element de noutate pentru istorici, ele au fost refuzate ca neoriginale, fara sa se admita o cantarire a elementelor logice care pledau pro si contra? Ai elemente noi, pe care poti sa faci comparatii, analize, cautari de antecedente si ramuri comune, si le refuzi. De ce?

– Cartea pe care ati dedicat’o ansamblului placilor de plumb de la Sinaia, astazi bine cunoscute opiniei publice, a deranjat multa lume. Totusi, din 2003, cand a aparut prima editie, si pana astazi, nu s’au facut eforturi la nivel oficial pentru a se demara o cercetare care sa limpezeasca apele. Cum va explicati aceasta lipsa de implicare a oficialitatilor?

– Oficialitatile le considera falsuri, dar nu am auzit inca argumente valide care sa sustina aceasta pozitie. Ar trebui sa existe un arbitru care sa cantareasca argumentele de ambele parti, un arbitru desemnat de o institutie de cultura. Nu trebuie sa fie neaparat istoric, ci sa fie un bun logician, care sa fie capabil sa analizeze argumentele.

– Vedeti totusi o explicatie pentru tacerea din jurul acestui subiect?

– Singura ipoteza pe care pot sa o emit este aceea ca exista o vointa foarte puternic sustinuta de a nu se ridica problema asta, din doua motive posibile. Fie subiectul supara, pentru ca ar duce la o intarire a spiritului national, dar nu pe baza de entuziasm nationalist, ci pe baza de documente istorice. Iar asta poate sa contrarieze pe multi, nu doar pe vecini. Poate sa contrarieze o tendinta mondiala de a dizolva ideea de istorie nationala. Sau, al doilea motiv, poate a fost o manevra la un moment dat, care a impus tacere pentru o vreme, iar aceasta tacere a avut consecinte.

Placuta din tezaurul de la Sinaia

Daca tezaurul despre care vorbim s’a descoperit la Sinaia, pe un teren care apartinea regelui, poate s-a considerat ca aurul din aceste placi era foarte necesar pentru dotarea armatei in preajma Razboiului de Independenta si s’a sacrificat elementul material, adica aurul, dar s’a pastrat informatia din plăci. Daca s’a pastrat tacere asupra acestui gest, e posibil ca mai tarziu sa nu se mai fi stiut nimic in legatura cu provenienta placilor de plumb.

– Zilele astea am citit intr’un cotidian un interviu cu directorul Institutului de Arheologie, academicianul Alexandru Vulpe, care sustinea ca placile sunt niste falsuri ordinare, facute de Nicolae Densusianu ca sa’și sustina teoriile din „Dacia Preistorica”. Domnul academician nu e prea sigur pe afirmatiile sale. La inceput, sustinea ca sunt falsurile lui Hasdeu, iscate dintr’o disputa cu Tocilescu. Si vorbind despre „dacomanii” care sustin aceste „falsuri”, domnia sa spunea in interviu – si aici vreau sa citez exact: „Dar traim intr’o tara libera si nu le putem face nimic”. Eu inteleg ca domnul academician regreta ca ne aflam într’o țară liberă, in care exista libertate de exprimare, si ca nu ni se poate inchide gura cu forta. Cum comentati?

– Nu am ce sa comentez.

ION GHINOIU, cercetator, Institutul de Etnografie si Folclor „Constantin Brailoiu”

„Avem un complex identitar absolut devastator!”

– V’ati ocupat o viata intreaga de cultura noastra populara si ati ajuns la concluzia ca traditiile romanesti se continua inapoi, in timp, pana in vremea dacilor. Este aceasta o concluzie ce incomodeaza pe unii?

Oare de ce iau „nemurit” romanii pe dacii atat de dispretuiti de istoricii nostri?

– Ce sa va spun? Avem un complex identitar absolut devastator! Eu credeam ca dupa Revolutie, gata, am scapat, dar vad ca in continuare avem complexe identitare. De ce? Pentru ca, spre deosebire de grec, de egiptean, de evreu, de indian, care toti si’au pastrat numele antic, noi ne’am schimbat numele. Ce complex identitar poate sa aiba grecul sau egipteanul? Spre deosebire de toti acestia, noi ne’am gasit sa renuntam la numele radacinii noastre autohtone de dac si Dacia si sa ne luam numele de la Roma. Aici este un fals. E ceva nefiresc cu romanizarea asta facuta in mare graba si pe un teritoriu restrans, e ceva in neregula. Cultura noastra populara nu are legatura cu Roma. Noi avem o civilizatie genetic legata de continent, de uscat, de spatiul continental si de apele curgatoare, spre deosebire de egipteni si greco-romani, care au civilizatii maritime. Lucrurile sunt foarte clare: toata cultura populara romaneasca este legata genetic de uscat, nu are nimic a face cu cea greco-romana.

– Cine e de vina ca s’a perpetuat falsul de care vorbiti?

– O vina mare o au intelectualii, care n’au curajul sa recunoasca daca s’a gresit ceva. Eu am tot respectul pentru marii nostri savanti, dar adevarul trebuie spus.

– Deci, perpetuam niste greseli, din lasitate.

– Da, iar daca spui ceva ce nu se incadreaza in linia stabilita, imediat esti catalogat drept „dacoman”, „tracoman”. Eu acum lucrez la o carte romaneasca a mortilor. Acolo sa vedeti cat de vii sunt lucrurile pe care le pomenesc anticii cand vorbesc de daci, de pilda jalea de a te naste si bucuria de a scapa de viata aceasta. Si inca se pastreaza acestea in traditie in ziua de azi.

– Exista un dezinteres evident fata de studiul traditiilor, poate chiar mai mare decat pentru lingvistica si istorie.

– Asa e, uitati, noi publicam acum al patrulea volum din Atlasul Etnologic Roman. Nu intereseaza pe nimeni. Nici o televiziune, nici o emisiune sa pomeneasca ceva, sa faca o lansare. Sunt, totusi, traditiile noastre romanesti…

– Pomeneati undeva de „sindromul antichitatii greco-romane”. Va rog sa detaliati putin.

– Chestia asta ca totul vine din Roma si Grecia Antica este un fals, pentru ca genetic suntem civilizatii deosebite, asa cum am mai spus. Noi suntem legati de Dunare, ei de mare. O sa avem in curand o criza identitara si continentala. Uitati: numele de Europa ne vine din Asia. Crestinismul ne vine din Palestina. O sa vina vremea cand o sa fim intrebati: „Bine-bine, dar care e leaganul vostru de civilizatie?”.

N’o sa se mai puna problema ca suntem romani, nemti sau alte natii. Europeni si atat. Și’o sa fim intrebati de africani, de irakieni, de evrei, de indieni: prin ce esti tu european? Care e leaganul tau de civilizatie? Si’o sa raspundem: pai, antichitatea greco-romana. Si or sa rada de noi. Evident, Grecia si Roma au ajuns la o stralucire de necontestat, dar ele, la randul lor, sunt tarzii si reprezinta o sinteza a civilizatiilor care au fost inaintea lor.

– Și atunci, ce ar trebui sa raspundem?

– Vedeti, exista un triunghi al celor trei delte, care concentreaza marile civilizatii preistorice de pe Terra, evident, inainte de antichitatea greco-romana. Daca va uitati pe un planiglob, va dati seama mai bine: Nilul cu delta lui si civilizatia egipteana, Dunarea inferioara si delta ei, cu civilizația carpato-dunăreană, si Tigru-Eufrat si delta, cu mesopotamienii. Uitati’vă care este pozitia carpato-dunarenilor. Eu evit sa mai spun „români”, spun „carpato-dunăreni„. Dupa atatia ani de cercetari simt nevoia sa’i numesc așa, va rog sa ma credeti. Aici este leaganul.

– Ce se poate face ca sa se indrepte acest fals?

– Acest fals ne’a provocat extraordinar de multe necazuri. A fost un timp cand a fost de folos, mai ales in chestiunea cu Transilvania, dar acum e o rusine. Cine mai crede ca „de la Ram ne tragem” si toate povestile astea? Nu stiu ce se poate face, poate intelectualitatea asta tanara care se ridica sa ia taurul de coarne si sa faca lumina. Pentru ca vad ca tot mai multi tineri isi pun intrebari, tot mai multi simt ca ceva nu e in regula cu istoria noastra.

În sprijinul concluziei vin numeroase opinii ale celor mai străluciţi exponenţi ai conştiinţei si spiritualităţii naţionale a românilor, cele mai de seamă spirite ale neamului în frunte cu Mihai Eminescu, geniul poeziei româneşti au înţeles cât de importantă este pentru identitatea noastră spirituală, pentru structura complexă a specificului naţional, conştiinţa şi argumentarea, obârşiei de certă nobleţe a poporului român, în sensul manifestării intensive a puterilor creatoare, cu efecte atât de durabile în cultura universală, aceasta este mai mult decât o lecţie dintr’un manual strâmb de istorie, ce face parte din însuşi substanţa noastră spirituală, este certificatul naşterii şi identităţii noastre ce ne dă dreptul la o existenţă de sine stătătoare şi demnă în concertul naţiunilor europene, pe care trebuie să o afirmăm neîncetat.

Sursa: luceafarul.net, formula as, via adevăruldespredaci.ro

Citiți și: CRONOLOGIA ISTORICĂ A GETO-ROMÂNILOR ULTIMILOR 2000 DE ANI

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

Anunțuri

24 de gânduri despre &8222;ADEVĂRATA OBÂRȘIE A POPORULUI ROMÂN NU ESTE CEA SUSȚINUTĂ DE ”OFICIALI”&8221;

  1. Pingback: 10 MINCIUNI DESPRE GEȚI | Vatra Stră-Română

  2. Pingback: ADEVĂRATA OBÂRȘIE A POPORULUI ROMÂN NU ESTE CEA SUSȚINUTĂ DE ”OFICIALI” – Greseala trecutului e intelepciunea viitorului

  3. Este foarte greu, daca nu imposibil sa aruncam la cos tot ce am invatat despre originile noastre, sa uitam ce am invatat la cursurilr
    e de gramatica istoirica, la evolutia cuvintelor din latina in romana/

    Apreciază

  4. Pingback: PRO SAU CONTRA ION ANTONESCU, BIOGRAFIA UNUI MAREȘAL CONTROVERSAT | Vatra Stră-Română

  5. ESTE DE NECONCEPUT CA OFICIAL SA SE AFIRME CA DE LA RAM NE TRAGEM.TOATE CERCETARILE IMPRESIONANTE , STUDIILE II LASA RECI PE OFICIALI.CA SI ASTAZI , DIN SPATIUL NOSTRU AU ROIT IN TOATA LUMEA LOCUITORII UNUI PAMANT A CARUI ANCESTRALITATE DETINE GENA NESUPUNERII SI A SIMTULUI LIBERTATII.EI AU SADIT IN TOATE COLTURILE LUMII SAMANTA DIN CARE AU’ RASARIT MLADITELE DIN SPATIUL NOSTRU

    Apreciat de 1 persoană

  6. Pingback: CELȚII DIN GEȚIA LUI BUREBISTA, CERTITUDINI ȘI CONTRADICȚII | Vatra Stră-Română

  7. Pingback: GEȚII DE LA MAREA BALTICĂ – LITUANIENII | Vatra Stră-Română

  8. Pingback: ROMANIZAREA NU A AVUT LOC. TEORIA ROMANIZĂRII ESTE SORTITĂ DISPARIȚIEI, PENTRU CĂ ESTE FALSĂ ȘI RIDICOLĂ | Vatra Stră-Română

  9. Pingback: BLESTEMUL AURULUI GETIC | Lupul Dacic

  10. Pingback: BLESTEMUL AURULUI GETIC | Vatra Stră-Română

  11. Pingback: RUMÂNII NU VORBESC O LIMBĂ LATINĂ. ISTORIA ȘI SEMNIFICAȚIA NUMELOR DE RUMÂN / ROMÂN / VALAHIA | Vatra Stră-Română

  12. Pingback: ASISTĂM LA PUNEREA ÎN OPERĂ A UNUI PROGRAM VIZÂND ȘTERGEREA IDENTITĂȚII NAȚIONALE A POPORULUI ROMÂN | Vatra Stră-Română

  13. Pingback: ÎMPĂRATUL GET, MAXIMIN THRAX DIN MOESIA | Vatra Stră-Română

  14. Pingback: DATORIA MONDIALĂ: 200.000 MILIARDE $, CE URMEAZĂ? | Vatra Stră-Română

  15. Pingback: O PAGINĂ DE EROISM A REZISTENȚEI ANTISOVIETICE DIN BASARABIA OCUPATĂ – VIDEO | Vatra Stră-Română

  16. Pingback: ”ROMÂNIA ESTE O PEPINIERĂ DE GENII”, DEZASTRUL ESTE PRODUS DE CEI MEDIOCRI | Vatra Stră-Română

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s