BUCOVINENII ANCHETAȚI PENAL PENTRU REFUZ DE LA MOBILIZARE

De câteva zile deznădejdea a cuprins familiile din regiunea noastră ai căror copii au primit ordin de mobilizare. Nici femeile nu pot răsufla uşurat. În caz de necesitate ar putea fi mobilizate şi ele. Conform legislaţiei în vigoare, pot fi mobilizaţi bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 60 de ani, dar şi femeile militar cu vârsta între 25 şi 50 de ani.
La etapa actuală în regiunea Cernăuţi au fost intentate 22 de dosare penale împotriva persoanelor care au refuzat mobilizarea. Despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la Comisariatul militar regional, primul adjunct al procurorului regiunii, Oleksandr Ivaniuk.
„În conformitate cu articolul 338 al Codului Penal „Refuzul de la mobilizare”, în regiunea noastră au fost iniţiate 22 de proceduri penale. În instanţa de judecată au fost direcţionate 10 dosare, restul se află în stadiu de anchetă preliminară. Unii dintre suspecţi sunt daţi în urmărire generală. Articolul 338 presupune pedepse cu închisoarea între 3 şi 5 ani”, a menţionat Oleksandr Ivaniuk.
De asemenea, potrivit spuselor viceprocurorului regiunii, Direcţia regională de Interne investighează la etapa actuală două cazuri legate de protestele împotriva mobilizării din anul trecut când au fost blocate mai multe şosele din regiune.
La rândul său, comisarul regional, Vitali Ciurai, a anunţat că demobilizarea militarilor va începe în luna martie.
“Demobilizarea militarilor care au fost chemaţi sub arme în 2014 se va desfăşura în perioada 18 martie-1 aprilie. În primul rând, vor fi sloboziţi la vatră cei care au fost mobilizaţi în primul val”, a specificat Vitali Ciurai.
În acelaşi timp, potrivit comisarului, militarilor demobilizaţi li se va propune să semneze un contract şi să rămână în serviciu, pentru că sunt instruiţi şi au experienţa necesară acumulată pe câmpul de luptă.

Ultima rundă de mobilizare a rezervelor armatei a Ucrainei se confruntă cu o împotrivire masivă, în timp ce conflictul din estul Ucrainei cu rebelii din Rusia sprijinit devine din ce în ce mai sângeroas și prelungit.

Protestele românilor din regiunea Cernăuţi față de mobilizarea anunţată oficial de Kiev, în contextul conflictului din estul Ucrainei, au atras atenţia observatorilor OSCE, care desfăşoară o misiune în zonă.

Reprezentanții OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa) s’au întâlnit cu protestatarii din satul Ostriţa Herţei, după ce locuitorii au blocat autostrada Cernăuţi-Herţa, solicitând o garanţie din partea autorităţilor că înrolarea în armată va ocoli minoritatea românească din regiune, informează portalul de ştiri bucpress.eu din Cernăuţi, citat de Agerpres.

Etnicii români din regiunea Cernăuţi au organizat proteste față de mobilizarea la război decisă de autorităţile de la Kiev, blocând autostrăzi şi mai multe drumuri centrale.

”Cine şi cu cine luptă în estul Ucrainei?”, se întreabă românii din această regiune, neînţelegând de ce tinerii din nordul Bucovinei, cu o importantă comunitate românească, trebuie să fie antrenaţi în operaţiunile militare din estul Ucrainei, unde deja şi’au pierdut viaţa mai multe persoane din regiunea Cernăuţi.

În satele Ţureni, Mamorniţa Românească şi Radgospovca, 126 de tineri erau pe listele întocmite de comisariatul militar raional Herţa-Hliboca pentru a fi mobilizaţi în estul Ucrainei. Înainte de a ajunge vestea la tineri, mamele acestora au ieşit în stradă, scandând ‘Nu vrem război!’ şi ‘Lăsaţi’ne copiii acasă!’.

Având în vedere escaladarea luptelor din estul Ucrainei, ministerul apărării ucrainean la 20 ianuarie a inceput al patrulea val de mobilizare a rezerviștilor din țară pentru „campania anti-teroristă”, începută în aprilie 2014. Rezerviștii armatei sunt oamenii care au fost înrolați un an în serviciul militar obligatoriu național. La 26 ianuarie, ministerul apărării a declarat un total de aproape 62.000 de rezerviști care au primit deja ordine de înrolare în noul val, jumătate din numărul selecționat. În Ucraina refuzul mobilizării poate fi pedepsit cu până la trei ani de închisoare.

Consilierul prezidențial Yury Biryukov a scris pe Facebook pe 27 ianuarie, că refuzul la molbilizare a devenit endemic, chiar și în Vestul Ucrainei, nucleul tradițional de patriotism ucrainean. Potrivit lui Biryukov, 57% din cei chemați în regiunea de vest Ivano-Frankivsk, numită după un poet național, au ignorat pur și simplu ordinele. Biryukov a declarat că un procent estimat de 37% din cei chemați au trecut granița în România:

„Surse neoficiale ne spun că hoteluri și moteluri de pe cealaltă parte a frontierei cu România sunt angrenate în procesul de refuz al mobilizării. În ultimele 30 de zile, la frontiera de stat din regiunea Cernăuți, au traversat 17 la sută din numărul total al cetățenilor supuși militar. Din surse neoficiale, cunoaștem că hostelurile și motelurile din zona de frontieră a României, sunt pline de persoane care se sustrag mobilizării”, scria pe contul său de Facebook.

În postul de pe Facebook, pe care mai târziu l’a eliminat după o furtună de controverse, Biryukov a afirmat că 14 organizații sătești din Ivano-Frankivsk au refuzat să permită distribuția ordinelor de mobilizare în sate. Același lucru este valabil în alte regiuni din Ucraina de Vest, inclusiv în regiunea Cernăuți vecină cu România. Biryukov a declarat că mobilizarea s’a organizat „în mod normal”, în zonele sudice și centrale mai aproape de conflict, cum ar fi Odesa, Mikolaevsk și Dnipropetrovsk.

Un consiliu raional din regiunea Odesa a recurs la măsuri dure pentru a îmbunătăți procesul, postând pe site-ul său un ordin de interzicere a rezerviștilor să părăsească orașul până vor fi emise toate documentele de convocare. Ordinul a fost mai târziu îndepărtat de pe site. Alte rapoarte vorbesc despre corupție pe scară largă în sistemul de mobilizare.

Unii analiști militari susțin că refuzul la mobilizare este un rău necesar pentru a cerne grâul de neghină, cei patriotic motivați, care răspund la apel dă o mai mare valoare a armatei în acțiune.

Jurnalistul și comentatorul Yury Butusov a acuzat în special Statul Major General al Ucrainei, pentru nivelul ricat al refuzurilor și în cele din urmă comandantului-șef, președintelui Petro Poroșenko, i se impută că a neglijat la nivel regional de administrare, că nu a reușit să elimine corupția din sistemul de convocare și nu a propus platirea și dotarea adecvată a recruților, ceea ce înseamnă că teama de a fi trimis pe front fără îmbrăcăminte de iarnă, veste antiglonț sau truse de prim ajutor, îi determină cu precădere să refuze mobilizarea.

În acest context,  cu ocazia unei vizite efectuate la Budapesta, cancelarul german Angela Merkel a exclus posibilitatea ca Berlinul sa livreze arme Ucrainei si a vorbit despre o zona de liber schimb intre UE si Uniunea Eurasiatica ca despre o perspectiva indepartata. Totodata, Merkel i’a cerut lui Viktor Orban sa se poate mai democratic cu criticile din partea opozitiei si a societatii civile, si a spus ca nu poate vedea cum o democratie poate fi neliberala, cu referire la declaratia controversata a lui Orban din 2014.

 „Germania nu va sprijini Ucraina cu arme. Sunt ferm convinsă că acest conflict nu se poate rezolva militar”, a spus Merkel după o întrevedere cu prim ministrul maghiar Viktor Orban, citată de Spiegel.
Ukraine-Konflikt: Amnesty prangert Blutvergießen unter Zivilisten an

Cei doi lideri au salutat viziunea despre o zonă de liber schimb negociată între UE și Uniunea Eurasiatică, dominată de Federația Rusă. Angela Merkel a ținut totuși să sublinieze că ideea ar fi eventual fezabilă doar pe termen lung. Această declarație nu schimbă însă cu nimic realitatea prezentă, a mai adăugat cancelarul federal, anume aceea că UE și Rusia sunt angrenate într’un „conflict foarte dur”.

În legătură cu dependența energetică față de Rusia a Ungariei, Merkel a rămas prudentă: Este important să’și diversifice sursele de energie, a spus cancelarul. Cu toate acestea, președintele rus în curând va vizita Ungaria, și va necocia cu Orbán  industria nucleară și a gazului.

Comandantul sef al NATO, generalul american Philip Breedlove, este favorabil trimiterii de arme defensive fortelor ucrainene, iar secretarul de Stat este deschis la discutii. Statele Unite au acuzat Rusia ca desfasoara un război indirect în Ucraina, dar au exclus pana in prezent sa furnizeze arme autoritatilor de la Kiev,  sustinerea americana limitându’se  la un ajutor „neletal”, care include veste antiglont, echipament medical si radare pentru detectarea tirurilor de mortier.

„Desi ramanem concentrati pe cautarea unei solutii prin mijloace diplomatice, evaluăm fără încetare alte opinii pentru a crea un spațiu pentru o soluție negociată la această criză”, a declarat purtatorul de cuvant al Consiliului national de securitate, Bernadette Meehan. Potrivit New York Times, generalul Martin Dempsey, seful Statului Major Interarme, este deschis la noi discutii, la fel si consiliera lui Barack Obama pe probleme de securitate, Susan Rice.

Într’un raport independent, care urmeaza sa fie dat publicitatii luni de către publicație, va incita Statele Unite sa trimită Ucrainei arme defensive si echipament în valoare de peste trei miliarde de dolari, inclusiv drone de recunoaștere și rachete antitanc.

Citiți și: ADEVĂRUL DESPRE TEZAURUL ROMÂNESC DE LA MOSCOVA

Sursa: Agerpres  Libertatea cuvântului Cernăuţi  newsbucovina.ro (Cernauti)  bne IntelliNews SPIEGELnet RTE News  youtube

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

”ROMÂNIA ESTE O PEPINIERĂ DE GENII”, DEZASTRUL ESTE PRODUS DE CEI MEDIOCRI

Noi credem ca sunt ființe de lumină pentru că raspândesc prin munca lor inspiratie, credința in efortul lor creator, dorința de a face bine în lume și iubire. Cu aspirații mereu mai înalte, ei participa la o lucrare interioara, neîntrerupta, de a se dezvolta si a înainta în cunoaștere.

„Tot ceea ce este valoros intr’o societate umană depinde de oportunitatea acordată individului de a se dezvolta. Tot ceea ce este grandios și plin de inspirație este creat de individul ce poate lucra în largul său.” Albert Einstein

Aurul cenușiu nu zace în prostia, manelismul și subcultura promovată de televiziuni.
Albert Einstein a vorbit la patru ani. Cam tot la fel și Lucian Blaga. Isaac Newton a luat note mici în primele clase, iar profesorii l’au catalogat pe Thomas Edison ca fiind un elev mediocru. Winston Churcil a ramas repetent in clasa a sasea, iar Lev Tolstoi a fost dat afara din facultate. Luis Pasteur a absolvit Royal College cu rezultate mediocre la chimie. Lista cu nume de referinta in istoria civilizatiei, care au contribuit la dezvoltarea omenirii gratie geniului cu care au fost haraziti, dar al caror talent a trecut neobservat de dascali in perioada de formare, este lunga. Istoria abunda de întâmplari dramatice din viața oamenilor de geniu a căror recunoaștere s’a facut, adeseori, post mortem. De ce?
Pentru că marile talente nu intră in tiparele dupa care se masoara, în mod obisnuit, oamenii. Numărul celor care ar fi putut fi consemnați în lista cu genii care au revoluționat societatea umană ar fi putut fi cu mult mai mare dacă talentul acestora ar fi fost descoperit la timp si ajutat să se dezvolte. Lipsa unui cadru de educare si afirmare adecvat inzestrarii lor deosebite a dus la pierderi incomensurabile in istoria omenirii. Recomandarea 1284 din anul 1994 a Consiliului Europei este o recunoastere a situatiei defavorizate a copiilor supradotati si a necesitatii de a le asigura acestora conditii de invatamant adecvate, care sa le permita să’și pună in valoare, pe de plin, potentialul creator, talentele.
Studiile și observațiile făcute de’a lungul timpului au demonstrat că tinerii supradotati și talentați formează o categorie cu nevoi speciale, deoarece ei se confruntă cu probleme specifice în sistemul obișnuit de educație. Lipsa unui cadru adecvat înzestrarii lor cu totul aparte poate duce, „pe de o parte, la pierderea inaltului lor potențial creativ și, pe de altă parte, există riscul apariției alienării, riscul abandonului scolar si al dezvoltării unui comportament antisocial”, dupa cum se precizeaza in raspunsul Comitetului de Ministri adresat Consiliului Europei, in decembrie 2004.
Matematicianul Florin Colceag, presedintele EDUGATE (Consortiul Roman pentru Educatia Copiilor si Tinerilor Supradotati si Talentati) si al IRSCA Gifted Education (Institutul Roman pentru Studii si Cercetari Avansate Gifted Education) apreciază, conform datelor publicate în cercetări recente, ca 5%-10% din populatia lumii sunt persoane supradotate. Dintre aceștia, doar 2% se diferențiaza prin potential creator sau talente extrem de mari.
„Experientele au demonstrat ca dezvoltarea economica, sociala si culturala este in directa legatura cu dezvoltarea educatiei copiilor supradotati si talentati”, afirma cu convingere „antrenorul” a sute de olimpici internationali care au dus faima Romaniei in lume. Țările aflate acum in topul clasamentelor care indica gradul de dezvoltare al societatii umane sunt cele care au dezvoltat economii functionale folosindu’se de potențialul creator al oamenilor de exceptie.
Administrația publică are ”geniul” tărăganelilor
Primele centre de „gifted education”, orientate catre stiinte s-au dezvoltat in SUA, Australia, China, fosta URSS, dar si in unele tari europene. In Austria, Spania, Franta, Anglia, Croatia, există acum centre dedicate acestui sistem de educatie. Reteaua de instituții dedicate „gifted education” s’a extins de la gradinite pana la nivel postuniversitar. În ultimii ai, au trecut la dezvoltarea sistemului si Turcia, Emiratele Arabe, Republica Sud Africa etc. Între vecinii nostri, in dezvoltarea sistemelor de educație a copiilor supradotati, se remarca Serbia, Slovenia, Polonia, Ungaria si Cehia. În Romania se fac proiecte „marete” pentru copiii supradotați, dar niciunul nu a capatat contur dincolo de declaratiile efemere ale politicienilor sau ale celor care s’au perindat pe la conducerea Ministerului Educatiei. Oficialii Ministerului Educatiei, Cercetării și Tineretului pasează de la unii la alții responsabilitatea centrelor de excelență inființate, pe rând, in 2001 si 2003.
Cristian Mirescu, directorul Consiliului National pentru Curricula si Evaluare in Învațămantul Preuniversitar, refuză sa răspunda la întrebări, pe motiv ca se ocupa ce aceste centre de excelență de’abia din 20 august a.c.
„Întrebați’o pe dna Preoteasa, pentru ca dansa a gestionat acest domeniu pana acum.”
Liliana Proteasa, directorul învațământului preuniversitar din cadrul MECT, se protejeaza cu argumente: „Hotărârile de infiintare a centrelor de excelenta nu au devenit functionale. Centrul National de Excelenta, care trebuia sa coordoneze centrele regionale, nu a functionat niciodata. A fost o problema de sediu. S’a dat concurs pentru postul de director, dar lucrurile nu au mai continuat. Centrele au ramas in coordonarea inspectoratelor scolare.” In plus, explica interlocutoarea noastra, „nici nu s’a facut o analiza stiintifica a ceea ce înseamnă supradotarea. Noi ne-am ocupat doar de olimpiade.”
Nici psihologii din Romania nu au prea multe de spus în privinta tinerilor supradotati. În cabinetele de consiliere scolară, nu se fac evaluari menite sa identifice tinerii supradotati.
Mariana Caluschi, presedinta Asociatiei Psihologilor de Familie cauta, la randu’i, justificări:
„Specialistii din cabinetele de consiliere scolara au foarte multi elevi arondati. Aproximativ 800 de elevi. Si nici nu dispun de sisteme speciale de testare a copiilor supradotati. In plus, aceasta depistare ar putea fi tardiva in cadrul scolii. Familia es
te mediul in care se pot face observatii timpurii asupra potentialului si talentelor copiilor. De aceea ne implicam in dezvoltarea retelei psihologilor de familie.”
Propuneri sunt multe. La inceputul acestui an, a intrat în vigoare chiar si o lege privind educatia tinerilor supradotati si capabili de performanta inalta. Legea nr. 17/2007 sustine infiintarea unui Centru National de Instruire Diferențiată. Nimeni nu a
trecut la fapte, pentru ca nu exista niciun ban alocat de la buget. Intre timp, din Romania pleaca tot mai multi tineri supradotati.
Politicienii își aduc aminte de ei in campaniile electorale, cand propun proiecte fantasmagorice pentru oprirea hemoragiei de creiere din Romania si atragerea celor plecati peste hotare să’și puna talentele in slujba altora.
«Gifted education»
La nivel global exista o retea vasta de institutii scolare și universitare integrate in programul „gifted education”:
• Organizatii mondiale: WCGTC: World Council for Gifted and Talented Children;
• Organizatii continentale: ECHA: European Council for High Ability, pentru Europa;
• Organizatii regionale si centre de cercetare: NAGTY: National Academy for Gifted and Talented Youth, pentru Marea Britanie.
În România, există o retea de Centre de Excelenta pentru Tineri Capabili de Performanta, infiintata prin ordine ale ministrilor educatiei în mai multe orase de resedinta (Bucuresti, Cluj-
Napoca, Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Ploiesti, Sibiu, Timisoara), care functioneaza insubordinea sau in colaborare cu inspectoratele scolare judetene.
Cea mai cunoscuta organizatie pentru educarea supradotaților este IRSCA Gifted Education (Institutul Roman pentru Studii si Cercetari Avansate Gifted Education). IRSCA Gifted Education a lansat primul Program National Gifted Education. Acesta urmarește sa ofere o educatie copiilor supradotati si talentati, potrivita nevoilor lor speciale.
Aici puteți citi povestea unuia dintre copii: https://violonist.wordpress.com/
”Mediul haotic în care trăim este o provocare suplimentară pentru copii, îi face să lupte cu reprimările sistemului. Avem nevoie de o revoluţie în orizontul de aşteptări” Florian Colceag

În perioadele de haos apar cele mai multe genii. Explicatia este data de faptul ca oamenii trebuie sa faca fata unor situatii cu totul deosebite, incerte, care le favorizeaza dezvoltarea intelectuala. Romania, la fel ca Israel, Rusia, China, India, beneficiaza de o categorie speciala de copii, cu inteligente deosebite. Acestia pot fi strategii de mai tarziu, daca sunt bine antrenați.

Numarul copiilor romani supradotati este dublu fata de media europeana
 Cu toate ca procentul copiilor supradotati din Romania este dublu fata de media europeana, micutii cu abilitati exceptionale risca sa ajunga adulti ratati sau infractori pentru ca statul nu stie sau nu vrea sa le fructifice talentul.

Studiile arata ca 4 procente dintre copiii nascuti si crescuti in Romania sunt supradotati, in timp ce pragul european este de doar 2%. Parintii nu stiu cum sa’i creasca pe acesti copii cu IQ-ul mult peste medie si, chiar daca ar sti, nu au unde sa’i școlească pe masura performantelor.

„Eu am gasit, intr’un sat, un copil de tigan. Nu stia sa scrie, nici sa citeasca, dar ii batea la sah pe toti din scoala. Am mai intalnit unul care abandonase scoala din cauza ca parintii nu aveau bani. Dar copilul acela avea un avans de opt ani fata de cei de varsta lui”.

Autoritatile recunosc ca elevii au posibilitati limitate de dezvoltare in Romania. „Au olimpiade si concursuri scolare… mai sunt scolile de excelenta. Și cam atat”, spune Marian Banu, purtătorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean al Municipiului Bucuresti. Colceag poate fi numit „descoperitorul de genii”. Din 1984 se ocupa de pregatirea copiilor pentru olimpiadele de matematică și, tot de atunci, le testează capacitațile, prin metode stiintifice, celor care dau semne de precocitate in gandire.

Un studiu realizat de Universitatea din Connecticut arata ca 50% dintre copiii foarte inteligenti fie ajung infractori, fie se rateaza social. Dacă IQ-ul lor este de 200, nu’si gasesc un corespondent cu care sa comunice printre colegii cu IQ de cel mult 120.

„Copiii foarte inteligenti au starnit intotdeauna invidia colegilor, asa ca foarte multi au probleme de adaptare socială. Și asta e valabil si in Romania. Dacă nu se face ceva urgent, ne paste un dezastru! Fluctuațiile cauzate de plecarea parintilor în străinatate, care atrage de multe ori indepartarea acestor copii de mediile intelectuale, ne duc la pierderea potentialului de lider.”

Profesorul Colceag care are o experiență de două decenii în educația copiilor supradotați, a pregătit generații întregi de olimpici la matematică, din care îi poate enumera pe degete pe cei care au rămas în România. Totuți rata de pierdere a copiilor și tinerilor supradotați din România este sensibil mai mică decât media mondială. care depășește 50% dintre copiii eexcepționali.

Crizele mondiale nu pot fi rezolvate de mediocri. Chiar daca, de la 2-3 ani, copilul e curios, afectuos, etic, plin de umor, creativitate si spirit de initiativa, in timp, fara sustinere morala, alege sa isi nege abilitatile doar pentru a intra „in rand cu lumea“. Rezultatul: o uriasa risipa de potential uman. Legea nr. 17/2007 pentru sustinerea unui Centru National de Instruire Diferentiata a adus, pana acum, doar speranta. In ciuda rezultatelor mediocre la evaluarile internationale, centrul intarzie sa apara, iar tinerii supradotati aleg exodul. In Romania, institutiile dedicate educatiei copiilor cu IQ, EQ si SQ peste medie, de la gradinita pana la nivel postuniversitar, sunt, practic, inexistente. O explicatie este faptul ca nu am reusit sa ne rupem complet de „clasa muncitoare care merge’n paradis“ si nici sa respectam specialistii. „Aceasta atitudine isi traieste ultimele zile. Crizele mondiale nu pot fi rezolvate cu mediocri, ci cu oameni cu abilitati inalte, antrenati sa faca fata la provocarea complexitatii si dinamicii imprevizibile a schimbarilor“, avertizeaza Florin Colceag, pentru care viitorul apartine sistemului „gifted education“.

Profesorul în vârstă de 58 de ani a pregătit copii cu performanţe în matematică, punând umărul la cucerirea a zeci de medalii de aur la olimpiadele internaţionale. Are peste 20 de ani experienţă în educaţia copiilor supradotaţi, fiind şi preşedinte al Edugate și al recent înfiinţatului IRSCA Gifted Education România, instituţie care vine în ajutorul copiilor supradotaţi.

Avem un sistem politic care încurajează mediocritatea”, spune un om de care se leagă destinele multor generaţii de tineri geniali ai României. În sprijinul afirmaţiei sale vine un episod din 2002, când tinerii români care au studiat în diaspora au revenit în ţară cu speranţa de a schimba ceva.

Numai că politrucii au reuşit să distrugă această preţioasă comunitate în formare, înăbuşind un soi de revoluţie paşnică, intelectuală, de care România avea şi are nevoie. Despre tumoarea mediocrităţii, nevoia şi şansele României de a se schimba.

De ce îşi pierde România tinerii valoroşi? Nu există soluţii pentru păstrarea lor în ţară sau pentru recuperarea lor din străinătate?

Florian Colceag: Deficienţa majoră a sistemului de învăţământ românesc este că nu este adaptat la piaţa muncii, iar tinerii nu se pot angaja conform valorii lor. Nu există sistemul în care angajatorii să ceară sistemului de învăţământ să îi pregătească tineri cu abilităţi. Facultăţile nu solicită liceului, liceul nu solicită gimnaziului. Talentul trebuie descoperit şi dezvoltat încă de când copilul este la grădiniţă.

Atunci, cum arată un sistem de învăţământ sănătos?

Exemple sunt Singapore şi, din Europa, Finalnda, care au preluat modelul impus în Commonwealth. Regula de bază este promovarea unei educaţii axate pe copil, pentru dezvoltarea abilităţilor individuale.

Daţi de înţeles că, la noi, educaţia nu se bazează pe copil. Atunci pe ce se pune accent?

Sistemul de învăţământ clasic produce tineri care sunt ca o banală piesă într-un angrenaj. Adică sunt substituibili. Este un tip de educaţie industrială. Industria cerea muncitori pe bandă şi dacă unul era prea bun, deranja. Se creează o masă educaţională amorfă: buni soldaţi, buni muncitori. Aceast sistem nu permite niciun fel de dezvoltare. Este nevoie de oameni capabili, care să dezvolte nişe de piaţă, să conducă, să organizeze.

Avem nevoie de aceşti oameni. Dar nu este posibil ca tocmai genialitatea lor să deranjeze?

Din păcate, aceşti tineri au parte de adversitatea unei societăţi mediocre. Conducătorii se tem că aceştia le pot ameninţa poziţia şi adoptă un comportament defensiv. Avem de’a face cu o mişcare de pendulare, în care societatea civilă aduce un proiect şi vechea paradigmă de liberi o înăbuşă.

În aceste condiţii, la care am adăuga instabilitatea financiară, mai sunt tinerii români de afară decişi să revină şi se încerce să schimbe ceva?

În 2002, la Teatraul Naţional, a fost a întâlnire a tinerilor care au studiat afară. Atunci, ei şi-au oferit serviciile României. Întâlnirea a fost urmată de o reacţie, de o atitudine descurajantă din partea politicului, carte i’a determinat pe aceşti tineri să acţioneze separat, nu împreună, cum era de preferat. A fost un exemplu de agresivitate totală împotriva acestei comunităţi în formare. Timp de un an, ei au încercat să se angajeze în sistemul de stat, pe salariu momentului, de 100 de dolari pe lună. Nicio structură guvernamentală nu le-a deschis porţile. În plus, nici acum mulţi dintre care au fost în străinătate şi chiar au învăţat nu îşi pot echivala studiile.

Spuneţi că speraţi să vedeţi momentul când aceşti tineri se vor întoarce şi vor face parte din sistemul decizional. Oare se va întâmpla asta curând?

Eu cred că da, pentru că mulţi văd starea aceasta drept o mare provocare.

Totuşi, există semne de schimbare?

Se întâmplă şi lucruri bune. Am fost plăcut surprins să aflu că, de curând, a trecut de Senat o lege care promovează programele individualizate pentru copiii cu abilităţi înalte. A fost o decizie internă, ceea ce înseamnă că şi unii dintre cei implicaţi politic doresc schimbarea. Şi noi, cei de la EDUGATE, am propus o lege pentru schimbarea sistemului de învăţământ, numai că doamna ministru (n.r. Ecaterina Andronescu) a dat impresia, la o întrunire recentă de la Braşov, că ştie de el, dar nu l’a citit.

Pe scurt, de ce avem nevoie noi, ca ţară?

Avem nevoie de o revoluţie în orizontul nostru de aşteptări. Să ne dorim respect, mediu sănătos, vecini buni, conducători capabili, o viaţă decentă şi un viitor pentru copiii noştri, în loc de bogăţie multă şi putere. Trebuie să investim în tineri inteligenţi, pentru că aceştia îţi pot întoarce înzecit investiţia mai târziu.

Să fie de vină moştenirea comunistă?

Nu neapărat. Să luăm exemplul Chinei, care s-a ridicat enorm în ultimul timp, tocmai datorită unei politici de stat care încurajează tinerii geniali, care au studiat afară, să revină în ţară. Aceştia au formulat principiile datorită cărora China a ajuns o imensă putere economică, reuşind să reziste chiar şi actualei crize. Chiar şi state cu un regim autocrat, ca ţările arabe, au decis să investească în tineri, să îi trimită spre formare în alte ţări şi să îi aştepte acasă pentru a face performanţă.

Dar revenim la puterea celor mediocri.

Ştiţi ce se întâmplă când un mediocru ajunge într’o funcţie publică? Chiar dacă e bine intenţionat, se află în imposibilitate de a face ceva, deoarece nu înţelege problemele societăţii. În acest moment, celor mai mulţi dintre aceştia le vine ideea de a face măcar ceva pentru ei, în sensul financiar. O demonstrează topurile bogaţilor. Acest mediocru angajează un alt mediocru, nu un om capabil, fiindu’i teamă că îşi poate pierde postul. Iar angajatul îşi va linguşi şeful, simţind oricând că acesta îl poate da afară. De schimb constructiv de idei între cei doi nici nu poate fi vorba, deci nici de vreun orizont de dezvoltare socială. Un exemplu este politica. Oamenii care îl susţin material sau altfel pe unul dintre candidaţi vor fi răsplătiţi prin funcţii publice. Un om care a lipit afişe poate deveni şef al nu ştiu cărui departament, fără a avea nicio competenţă. De aceea avem nevoie de o revoluţie în orizontul de aşteptări.

Cât ne costă lipsa de performanţă în Educaţie?

Ne costă enorm că nu lucrăm pe un program de educaţie modern. Chiar la propriu, în sens economic. Am pierdut posibilitatea de a dezvolta o economie prosperă pentru că românii noştri nu au fost educaţi să fie respectuoşi, punctuali, să aibă deschidere către nou, să asculte, dar şi pentru că oamenii capabili s’au lovit de o atitudine pasivă sau chiar agresivă din partea statului.

Atitudine agresivă faţă de cei care vin cu sufletul, sistem de învăţământ neperformant, conducători mediocri. Unde e soluţia?

Trebuie să ne asumăm schimbarea. După 1990, am avut parte doar de conducători de pe vremea lui Ceauşescu, care doar au estetizat un regim. Suntem în pragul colapsului, din punct de vedere al forţei de muncă şi, în ritmul acesta, putem pierde încă un milion de tineri. Poate părea surprinzător, dar copiii îşi asumă rolul de schimbător. Un copil de 10 ani are 95% din inteligenţă deja formată. Are suficient discernământ pentru a decide ce vrea de la viaţă.

Dumneavoastră de ce nu aţi plecat din ţară, pentru că oferte sunt sigur că aţi avut?

Pentru că, tocmai acest haos duce la apariţia unor oameni extraordinari. Ţara asta este o pepinieră de genii, oameni capabili să se adune pe un orizont de schimbare.

Citiți și: ADEVĂRATA OBÂRȘIE A POPORULUI ROMÂN NU ESTE CEA SUSȚINUTĂ DE ”OFICIALI”

Sursa: evz.ro, meseriadeparinte.ro, capital.ro, supradotati.ro

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

ADEVĂRATA OBÎRȘIE A POPORULUI RUMÎN NU ESTE CEA SUSȚINUTĂ DE ”OFICIALI” SAU DE TOCSINI

O altă istoriografie decît cea oficială, ne invită să constatăm o tristă realitate: rumînii nu’și cunosc adevărata obîrșie, trebuind să aleagă între mai multe variante, cea oficială a statului care se identifică cu cea politică, alta dacopată a unor ”napoleoni” sau ”tocsini”, și cea adevărată care neagă ideea romanizării geților sau a unor exonime date de alții strămoșilor noștri adevărați pelasgo-geții.

De’a lungul timpului toți istoricii, arheologii, scriitorii, politicienii sau dacopații s’au situat prin pozițiile avute pe una din cele trei baricade, pro sau contra romanizare. pro sau contra dacomanie sau tracomanie.

Să ne reamintim doar cîteva dintre personalitățile care au argumentat contra curentului oficial al statului rumîn.

”Adevărata obîrşie a poporului rumîn”, aşa se intitulează cartea semnată de Valeriu D. Popovici- Ursu, editura Gedo, Cluj, 2012.

Domnul Valeriu D. Popovici-Ursu este adeptul unei teorii, privind originile poporului rumîn, care este departe de poziţia oficială a istoriografiei rumîne, teorie care de 150 de ani este susţinătoarea doctrinei care preconiza formarea poporului rumîn în urma intensului proces de romanizare petrecut în teritoriul getic din Carpați după cucerirea romană.

Acesta a fost şi primul imbold pentru a prezenta publicului rumînesc şi alte  puncte de vedere decît cel oficial.

Nu de la Traian şi Decebal, nu de la Burebista, ci cu multe milenii în urmă, scrierile vechi şi arheologia fiindu’ne cuvîntătorii, aducătorii de argumente nu numai materiale, ci şi spirituale.

Un capitol al cărţii, 9, se intitulează ”Reacţii ale scriitorilor rumîni privitor la teza romanizării Daciei”.

De aici vom porni cu demersul propus.

Cunoscînd scriitorii, mai vechi sau mai noi, de diferite profesii şi preocupări, dar toţi interesaţi de a şti cine au fost geții (sau cum i’au poreclit romanii: ”dacii”), vom înţelege de ce este necesar să cunoaştem conţinutul adevăratei istoriografii, a celei neoficiale care are argumente superioare celei promovate de autorităţi, încremenite în proiect, cum zicea cineva cu priză la public în vremea începutului democraţiei noastre originale.

Deci, care sînt scriitorii cu reacţii opozante celei oficiale, referitoare la teza romanizării Daciei?

Într’un articol din Luceafărul din 7 octombrie 2014, Ion N. Oprea a redat și comentat după B.P. Haşdeu din Principie Filologia comparativa asio-europene, Bucureşti, 1879, p. 91 şi următoarele, rugăciunea Tatăl nostru în două texte rumîneşti prezentate în lucrarea englezului Chamberlayn publicată în anul 1715 în peste o sută de limbi.

Citiți aici despre acest subiect: LIMBA DUNĂRENILOR, PRECURSOAREA LIMBII CELȚILOR

Rostirea rugăciunii Tată nostru în limba rumînă de către o comunitate din Walles-Anglia încă din secolul al XVIII-lea, atestă că celţii şi’au conservat în rugăciune nealterată limba pe care au vorbit’o încă de la creştinare.

Atunci ca şi acum subliniem că ceea ce cercetătorul ungur Samuil Kolescri scrisese medicului englez Woodward, după ce citise lucrarea lui Chamberlayn: ”Rumînii de la Dunăre şi Celţii din Wales vorbesc aceeaşi limbă” (Augustin Deac, Străbuni ai geto-dacilor factori de cultură şi civilizaţie în ţările Europei occidentale şi nordice), era mai general valabil.

Acum mai bine de o sută de ani, un alt pasionat în cercetarea trecutului nostru geto-rumînesc, aristocratul ieşean Teodor Burada, muzician, literat, etnolog şi pasionat folclorist, la începutul celui de-al XXI secol, plecat pe urmele strămoşilor noştri, a nimerit pe pămînturile Insulei Krk, Croaţia de astăzi, unde, rumînul nostru a găsit, acum 120 de ani, ultimii rumîni care mai numeau insula de care vorbim, din Marea Adriatică, ”acasă”.

Acasă la ei!

Acolo, unde, oameni ca şi LUMÎNĂRICĂ de la noi făceau milostenie şi zideau biserici, erau înspăimîntaţi de ceea ce li se întîmpla, erau persecutaţi religios şi etnic, dar continuau a vorbi precum în Carpaţi, la Dunăre şi Marea Neagră, în… Walles (Țara Galilor).

Atunci, în cimitirul satului Poljica, de la preotul locului a aflat:

//”Aici, dedesubt, au fost aruncaţi de stăpînire… Peste ei s’a turnat var, sînt fraţii tăi, sînt vlahii de pe Insulă, sînt rumîni”.//

De pe insula Veglia, astăzi Krk, din cimitirul satului Poljica, Teodor Burada a lăsat plînsul, dar a luat cu dînsul tristeţea, amintirea, amintirea bisericilor construite cu ferestrele în formă de Cruce şi textul rugăciunii pe care o rosteau rumînii ca închinare Domnului:

//Ciacia nostru kirle ieşti in cer, /
Nekase sveta numele tev, /
Neka venire kragliestvo to, /
Neka fie voglia ta, kassi este in cer /
Assasi  pre pemint. /
Pire  nostra de salcazi da ne astez /
Si las ne delgule nostre kassi si noj lessam al desni a nostri /
Si nun lessaj in ne nepasta / Nego ne oloboda de rev. Assasifi!”//

NicolaeDensusianu.jpg

În Dacia preistorică, Nicolae Densuşianu, după studii temeinice, bazate pe vechi documente ale scriitorilor antici şi pe descoperirile arheologice, relevă adevărul istoric privind originea şi limba poporului rumîn cu argumente care au fost date pe seama fanteziei lui.

În revista Dacia Magazin nr. 54 din iulie 2008 scriitorul Silviu N. Dragomir, într’un articol ”Actualitatea ideilor scriitorului Ioan Al. Brătescu-Voineşti” privind ”Originea neamului rumînesc şi a limbii noastre”, constată creşterea activităţii formatorilor de opinie care se străduiesc să reducă ”impactul dăunător” al ”părerilor oficioase”, susţinute de ”majoritatea istoricilor funcţionari”.

Sînt citate, reluate şi redate, în cartea de care ne ocupăm, părerile unor ”scriitori rumîni de avangardă”, cu altă opinie.

Este citat stolnicul Constantin Cantacuzino care în Istoria Ţării Rumîneşti (1660) afirma:

”Iar dachii prea veche a lor limbă osebită avînd, cum o lăsară şi o lepădară aşa de tot şi luară a romanilor, aceasta nici că se poate socoti, nici crede.”

Este citat şi enciclopedistul Dimitrie Cantemir care, referindu’se la ”cuvintele neaoşe venite din substrat”, susţinea convins, la 1710, că ele provin ”Din limba noastră cea dăcească”, el considerînd că ”limba moldovenească ar fi o continuare firească a limbii geto-dacilor autohtoni”.

Este amintit însuşi Petru Maior, unul dintre cei patru protagonişti ai Şcolii Ardelene care, la 1812, în Istoria pentru începutul rumînilor în Dacia, scrie:

”Aceia iaste adeverit, precum văzum de asupra că nu limba lătinească cea proastă s’au făcut din limba lătinească cea corectă, totuşi de vom vrea a grăi oblu, limba rumînească e mama limbii ceii lătineşti.”

Punînd problema moştenirii romane, este amintit şi istoricul şi arheologul Vasile Pîrvan care la 1925 se pronunţa:

”Nimeni nu a putut demonstra convingător acest proces de romanizare atît de rapidă.”

Iar marele istoric Nicolae Iorga concluziona:

”Nu mai credem în rumînizările minunate prin legionari de 60 de ani, căsătoriţi cu femei barbare, care, cu tenacitatea conservativă a femeilor,  mai curînd i’ar fi putut deznaţionaliza ele pe ocupanţi.”

În acelaşi articol intitulat ”Limba dacilor era de tip latin evoluată separat”, în capitolul 6, scriitorul Silviu Dragomir redă pasagii din cartea scriitorului I. Al. Brătescu-Voineşti ”Originea neamului rumînesc şi a limbii noastre”, pe care Valeriu D. Popovici-Ursu le reia:

N’a pierit nici o limbă a geților, pentru că ei n’au avut o altă limbă proprie, care să fie înlocuită prin limba romanilor şi n’au avut o astfel de limbă pentru simplul motiv că geții vorbeau latineşte.

Limba geților n’a pierit. Ea a devenit în Italia întîi limba romanilor, care era o formă literară a limbii Daciei, iar mai tîrziu limba italiană; aceeaşi limbă a geților, dusă în Franţa a ajuns întîi limba galilor, iar cu timpul limba franceză; în Spania ea a devenit întîi limba ibericilor, iar cu timpul limba spaniolă, iar aici (la noi) a devenit cu vremea, limba noastră rumînească.

Pe cuprinsul de pămînt în care locuiesc astăzi rumînii, trăia odinioară un neam de oameni numiţi (de alţii nu de noi rumînii) hiperboreeni, pelasgi, traci, scyţi (scuți), geți.

Am văzut că Herodot spune că, deşi arătaţi sub nume diverse, erau toţi de acelaşi neam.

Aici s’a întemeiat cu timpul Împărăţia Geților, iar cînd au devenit prea numeroşi au început să emigreze… În Italia au ajuns în contact cu civilizaţiile vechi, cu cea egipteană, cu cea feniciană, cu cea cretană şi elenă, şi cu vremea au întemeiat Imperiul Roman.

Fraţii lor, rămaşi la Răsărit, au continuat să ducă viaţă simplă de păstori şi agricultori. Asta nu înseamnă că erau barbari. Despre moravurile lor vorbesc primii istorici eleni în termeni foarte elogioşi.

Erau oameni viteji, monoteişti.

Credeau în nemurirea sufletului, credeau în existenţa unui cîrmuitor al lumii, care supraveghează purtarea oamenilor şi care după moarte îi răsplăteşte sau îi pedepseşte, după faptele săvîrşite în timpul vieţii, erau cum se zice, creştini înainte de Hristos.

Recunoscînd fără nici o ezitare latinitatea neamului şi limbii noastre, sînt încredinţat că această latinitate nu se datorează oştilor sau coloniştilor romani, ci descendenţei noastre din neamul geților, care vorbeau limba getică din care s’a vorbit și latineşte la Ruma sau Roma mai tîrziu, și limba dusă în Peninsula Italică de vechii rîmi, sau rumi (rîmni).

Tot acestei descendenţe trebuie atribuită şi ”latinitatea” tuturor popoarelor neolatine sau mai corect spus genezei pelasgo-getice a tuturor triburilor care au populat Europa acum 4000-5000 de ani.

Întemeiat pe această credinţă, ne simțim îndreptăţiți să afirmăm categoric că noi nu sîntem aici de 2000 de ani cum insinuează chiar latinomanii și dacomanii înrăiți, ci din vremuri geologice…

Noi sîntem aici de 15.000, de 20.000 de ani sau chiar de la apariția lui homo sapiens.

Neamul nostru… e unul din cele mai vechi neamuri din Europa. Fraţi de un neam cu noi, plecaţi spre Apus, au întemeiat civilizaţii cu care se mîndreşte omenirea, iar noi, cei rămaşi aici, am slujit drept parapet de care s’au lovit năvălirile tuturor barbarilor asiatici.

Această credinţă ne face să putem subordona fără greutate ori ce fel de interese triumfului adevărului.

Repetăm, sîntem gata să renunţăm la o credinţă care ne este foarte dragă, dar numai înaintea unor probe zdrobitoare prin care să se demonstraeze că nu avem dreptate…

De mult ne’am încredinţat că cercetarea şi stabilirea adevărului e cea mai nobilă îndeletnicire omenească, ba ceva mai mult, urmărirea descoperirii adevărului, curiozitatea ştiinţifică este cea mai caracteristică, cea mai specifică însuşire prin care omul se deosebeşte de toate celelalte vieţuitoare… nu e nici o scădere din partea unui om de ştiinţă să’şi revizuiască cunoştinţele şi să revină asupra unor afirmaţii, cînd s’a încredinţat că sînt greşite.

Dimpotrivă un învăţat care, pentru triumful adevărului e gata să recunoască netemeinicia unei doctrine pe care a susţinut’o cu pasiune în ajun, dă dovada unei rare nobleţi şi a unei superiorităţi sufleteşti…

Nu s’au identificat încă acele probe zdrobitoare care să’l facă să renunţe el sau urmaşii la credinţa pe care o avea, meritul lui I.Al. Brătescu-Voineşti este cu atît mai mare cu cît cele afirmate mai sus, deşi scrise înaintea marilor descoperiri arheologice, mai ales în ultimii ani, o seamă de alţi autori îi susţin ideile.

Dintre aceştia, cartea scrisă de Valeriu D. Popovici-Ursu îi pune în prim plan pe Iosif Constantin Drăgan, cu Istoria rumînilor, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1999, Mogyoria-Maggyarorszâg, Ungaria şi Istoria magyorilor, Ed. E.N. Buc., 1998, Noi tracii: Istoria milenară a neamului românesc, Ed. Scr. Rom. Craiova, 1976, Mileniul Imperial al Daciei, Ed. Şt. – E., Buc., 1986, Imperiul romano-trac. Ed. E.N., Buc., 2000, cât şi foarte multe articole publicate în diverse reviste.

Paul Lazăr Tonciulescu, cu Impactul Romei asupra Daciei, Ed. Miracol, Bucureşti, 1997, Romania paradisul regăsit, Ed. Obiectiv, Craiova, 2003, Secretele Terrei- Istoria începe în Carpaţi, Ed. Obiectiv, Craiova, 2000.

Nicolae Miulescu, cu lucrarea Da Ksa – Ţara zeilor, Ed. Obiectiv, Craiova, 2005.

Prof. univ. dr. Augustin Deac, cu Istoria adevărului istoric, în două volume, Pagini din istoria adevărată a Bulgariei, Din istoria Ucrainei – Ţara de margine.

Preot Dumitru Bălaşa, cu Basmul romanizării – Dacii, întemeietorii Romei, Fund.Artelor Dor, Craiova, 1998.

Conf. univ. dr. G. D. Iscru, cu Traco-Geto-Dacii Naţiunea Matcă din spaţiul carpato-danubiano-balcanic, Ed. a III-a CEL, Nicolae Bălcescu, Bucureşti, 2003.

Gabriel Gheorghe, iniţiatorul Societăţii Cultural-Ştiinţifice GETICA, autor al cărţilor Studii de cultură şi civilizaţie românească, în două volume.

Îi mai amintim pe Viorica Enăchiuc, Silviu Dragomir, prof. Tudor Diaconu, prof. Timotei Ursu, Vladimir Brilinsky, Eugen Delleea, dr. Lucian Iosif Cueşdean, Maria Crişan, Aurora Peţan, arh. Silvia Păun, Mioara Căluşiţă-Alecu, Dan Ion Predoiu, Vicu Merlan şi alții, ca Dr. Napoleon Săvescu, cu lucrarea Noi nu sîntem urmaşii Romei.

Este impresionantă prezenţa în istoria conştiinţei naţionale precum şi în cultura rumînească, a unor idei forţă, între care cea a originii geto-romane (şi, în corelaţie cu aceasta, latinitatea limbii, continuitatea istorică în spaţiul carpato-dunărean-pontic, legitimitatea înfăptuirii unităţii politice, statale etc.), are, o valoare arhetipală.

Este semnificativ faptul că ea a constituit obiect de interes şi preocupare majoră pentru cei mai de seamă istorici, literaţi, oameni de cultură, ţinînd seama, îndeosebi, de faptul că demonstrarea originilor şi permanenţei noastre istorice este îndreptată împotriva a numeroase denaturări a adevărului istoric ce s’au manifestat cu o deosebită virulenţă tocmai în momentele cheie ale luptei pentru emanciparea politică a poporului rumîn, pentru independenţă și unitate statală.

Nu este întîmplător că poetul quintesenţial al sufletului rumînesc, Mihai Eminescu – ”omul deplin al culturii rumîneşti”, era obsedat de valorile arhetipale, de geneză ale poporului rumîn şi ale sufletului rumînesc, el plănuia vaste epopei sau drame istorice despre confruntarea şi simbioza geto-romană; epopeea Decebal în care zeii nordici se solidarizează cu Geția; iar Dochia este o vrăjitoare tînără, Ogur – cîntăreţul orb este un fel de Homer al geţilor.

Plecînd de la ideea că inegalabila altitudine a poetului naţional ”nu derivă dintr’o simplă calitate a spiritului său, ci dintr’un raport constant în care se află cu poporul şi care’l face perfectul exponent al spiritului naţional”, prin convergenţa tipului de inteligenţă şi cultură al artistului cu cel al poporului, prin pătrunderea, asumarea şi perfecţionarea limbii, ca factor de constituire şi expresie a imaginii poetice, prof.dr. Zoe Dumitrescu Buşulenga subliniază importanţa definitorie a istoriei naţionale în gândirea şi opera poetului ”însetat de origini în toate întrebările de existenţă şi de gîndire, pe care şi le punea” şi, tocmai, de aceea “a întrezărit profunzimii nebănuite de sens în însuşi destinul dramatic al străvechii Dacii, asupra căreia s’a oprit în repetate rînduri”, căci timpul Geției lui Decebal ”atingea în gîndul lui Eminescu o plenitudine de vârstă de aur şi se investea cu o valoare mitică ce ridica faptul istoric într-o zonă de semnificaţii superioare. Timpul istoric, timpul nostru istoric, n’ar fi căpătat preţ fără această identificare, fără acest botez, la începuturi, al mitului, care rămîne veşnic tânăr, veşnic egal cu sine, generînd una după alta paradigme asemănătoare cu arhetipul pe care îl stabileşte odată pentru totdeauna”.

Există în concepţia poetico-filozofică a lui Eminescu despre istoria naţională şi originile poporului un gînd al organicităţii, despre calitatea timpului istoric, despre naşterea unui neam, care ”nu putea să se producă printr’un accident… ci ca un proces de o natură mai înaltă, din planul marilor geneze”.

Ca unul dintre cei mai mari romantici europeni, Eminescu şi’a vitalizat poezia cu seve nemuritoare ale mitului românesc. De foarte tânăr a schiţat un poem ce trebuia să se intituleze Genaia, dând în introducere această explicaţie:

Creaţiunea pămîntului după o mitologie proprie rumînă.”

Amintind acest proiect cosmografic, clădit după tipul miturilor arhaice, Eugen Todoran scria:

”Din «mitologia proprie rumînă» Eminescu va reţine, prin fondul ei arhaic, ideea dezvoltării nesfârşite a lumii, pe care «numele», o reprezentau în dialectica spontană a străvechilor mituri ale creaţie, adică a unor reprezentări din care folclorul rumînesc se întreţine, la rîndul lui, în miturile cosmogonice…”

Deci, o geneză concepută ca în miturile arhaice ale Marii Zeiţe a Pămîntului în care pământul este însăşi viaţa, o unitate de realităţi contrarii, un mit cosmogenic ce serveşte de model creaţiei poetice însăşi şi care, raportat la epopeea rumînă ne duce la ”cea mai veche vîrstă istorică a poporului român”, care este vîrsta getică, pierdută în neguri de legendă şi simbolizată de o ipostază autohtonă a Zeiţei Mame – Zîna Dochia, care la origini era zeița Geea a geților.

Mitul poetic al lui Eminescu este menit să pună în lumină permanenta continuitate şi statornicia poporului rumîn. Dochia este plăsmuită din sevele tari ale acestui pământ, ale bogatei naturi getice, drumul ei este presărat cu ”florile de aur” ale închipuirii, dar el duce, totuşi, spre timpul istoric, ”în descrierea ţării de basm a vechii Dacii, drumul Dochiei spre începuturi se încheie astfel în cetatea soarelui şi lăcaşul lunii întrucât în reprezentarea mitologică, răsăritul luminii în ciclul soarelui şi al lunii simbolizează începuturile lumii… Istoria dacilor, pentru Eminescu, începe aşadar cu istoria zeilor Daciei odată cu vremea, ca revărsare a însuşi principiului existenţei în formele pământeşti, în viaţa naturii, şi a oamenilor. Dacă, Dochia este o personificare a Daciei… şi fiindcă e vorba în simbolul zânei Dochii de o viaţă în neîncetată mişcare, ea nu este numai un simbol al vechimii istorice a poporului român, ci şi a continuităţii lui în ţinuturile zânei Dochia, pe pământul vechii Dacii”.

Sigur, Eminescu nu era istoric și nici nu a fost probabil interesat de nuanța foarte importantă a decelității între termenii get și ”dac”, dat de romani geților. Eminescu s’a aplecat romantic așa cum îi era felul, asupra genezei rumînilor

Este interesant de observat că Dochia ar fi dorit să emigreze împreună cu Geții rămaşi, dar imaginea şi apoi ivirea lui Traian o face să încremenească, precum Niobe, probabil pe muntele Ceahlău.

Mitul naţional al Dochiei (unul din cele patru mituri fundamentale ale universului cultural rumînesc) – ne spune G. Călinescu, era foarte prezent în mintea poetului, în cele din urmă, Eminescu a părăsit proiectele getice, dar stăruia în conştiinţa sa torturată de începuturile fabuloase ale neamului, ideea unui ciclu de drame din istoria rumînilor.

După cum spune Călinescu în celebra sa comunicare la Academie (Eminescu poet naţional) spre deosebire de alţi dramaturgi rumîni, care priveau istoria mai mult anecdotic sau, în fine, cu o problematică de interes regional, poetul tinde să demonstreze prin evenimente locale adevăruri, accesibile întregii umanităţi.

Două, în special, sunt punctele lui de perspectivă: fatalismul psihologic grec, prin care istoria naţională la proporţiile tragediei eline, şi umanitatea shakespeariană şi în acelaşi timp intens universală…

Genialul poet a fost preocupat şi de ideea romanităţii, atît în opera sa poetică, cît şi în cea publicistică; el a consacrat spaţii ample evocării emoţionante a trecutului nostru istoric, iar problema Transilvaniei şi Bucovinei, a provinciilor rumîneşti aflate sub dominaţie străină ”îi erau cu osebire la suflet”, dovadă fiind între altele, memorabilele sale versuri consacrate iui Horia, Andrei Mureşanu, Avram Iancu, Aron Pumnul ş.a. sau pelerinajul său la numai 16 ani, pe jos, de la Cernăuţi la Blaj, pe urmele înaintaşilor militanţi pentru unitate naţională.

Semnificativă este, de asemenea, recenzia publicată de marele poet patriot în revista Convorbiri literare: ”asupra lucrării lui Iulius Jung, Die Anfänge der Romanen (Kritisch cthnographische Studiem), apărută la Viena, în anul 1876, favorabilă ideii noastre naţionale, îndeosebi ideii de continuitate.

Pornind de la întrebarea ”stăruit’au rumînii în aşezările lor din Dacia Trăiană sau au trecut Dunărea în vremea lui Aurelian şi au reocupat Dacia în sec. al XII-lea?”, Mihai Eminescu, în recenzia amintită, demonstrează Inconsistenţa teoriei vidului, a migraţiei populaţiei geo-­rumîne sprijinindu’se şi pe argumentele aduse de lucrarea lui Jung.

Eminescu găseşte interesantă analogia luptei de opinii în chestiunea continuităţii rumînilor cu situaţii similare din istoria altor popoare, evocate de autorul german – Retoromanii, Grecii moderni s.a.

El apreciază contribuţia lui Jung, efortul său onest pentru restabilirea adevărului şi combaterea teoriilor neştiinţifice ale lui F.I. Sulzer, Ch. Engel şi Rosler).

Ripostînd virulent şi în acelaşi timp argumentat la deformările de tot felul privind istoria noastră naţională, îndeosebi teza continuităţii, M. Eminescu scria:

”Rumînii nu sînt nicăieri colonişti, venituri, oamenii nimănui, ci pretutindenea unde locuiesc sînt autohtoni, populaţia nemaipomenit de veche, mai veche decît toţi conlocuitorii lor.” 

Conştiinţa sa patriotică, naţională despre originile nobile si vechimea neamului rumînesc reiese şi din aceste cuvinte:

”Am fost, sîntem şi vom fi veşnic rumîni pentru că avem înrădăcinată în noi conştiinţa unităţii de origine, de limbă, de simţire şi gîndire…”

El ţinea să sublinieze în mod pregnant faptul că, rumînii de pretutindeni au conştiinţa vechimii lor, milenare, precum şi a dăinuirii în timp, a perpetuării existenţei lor, în comunitatea internaţională, în pofida tuturor prezicerilor defetiste ale unor autori interesaţi.

Alături de conştiinţa celor ce iubesc adevărul, opera eminesciană evocă cu mîndrie originea noastră dacică, dovada acestei idei dominante în planul gîndirii sale fiind poezia ”Rugăciunea unui dac”.

Putem spune că poporul rumîn a moştenit de la geți virtuţile de vitejie, eroism, hărnicie si dragoste pentru pămîntul natal, asimilare şi sinteză culturală, iar de la romani numeroase moravuri şi obiceiuri nu tocmai de admirat, capacitatea de organizare socială, statală, dar și via ”franțuzismelor” secolului XIX numeroase cuvinte din limbajul artificial utilizat la Roma acum 2000 de ani și utilizat de galii moderni în acest răstimp.

Oare alternativa ideii de romanitate cu a celei getice, trebuie să constituie trăsătura specifică dominantă în manifestările atît de variate ale conştiinţei naţionale a rumînilor situaţi de o parte şi de cealaltă a Carpaţilor?

Dovada rezistenței noastre pe aceste meleaguri, evoluţia neamului rumînesc pe coordonatele timpului dovedește o majoră diferență cu soarta unui stat care s’a transformat într’un imperiu și a pierit după numai 1000 de ani de expansiune și decădere.

Tocmai datorită acestor diferențe esențiale, ale viziunii unui neam asupra vieții în particular și destinului uman în general, între arhetipul ancestral getic și cel aventurier romanic, noi vom rezista și pe mai departe.

Zoe Dumitrescu Buşulenga în lucrarea sa, Sinteze şi echivalenţe umanistice, remarcă cu legitim temei faptul că, nu se ştie, dacă a fost mai puternică la împreunarea lor, stîrpea getică ori cea romană, ambele punîndu’şi amprenta cu vigoare asupra personalităţii plurivalente a poporului rumîn.

Incontestabil este însă, aşa cum afirmă psihologia şi istoria sa, că poporul nostru aparţine deopotrivă ambelor stîrpii, deopotrivă de nobile şi generatoare de virtuţi, ceea ce ar fi cu adevărat real dacă s’ar recunoaște fățiș că Roma a fost o mlădiță a marelui popor getic și nu invers.

Cum bine observăm, Genialul Eminescu a avut două fisuri în modul de a aborda originea noastră:

1. ”Romanitatea” îndoielnică a rumînilor, și

2. Originea ”dacică” chiar mai îndoielnică decît prima

Aceste fisuri în analiza sa romantică, nu’l face pe inegalabilul Eminescu mai puțin Genial, întrucît nu era istoric de formație.

Călinescu, mai considera că orice exagerare într’o direcţie sau cealaltă, într’un sens sau celălalt, aşa cum s’au manifestat în decursul istoriei, se răsfrînge defavorabil asupra procesului de explicitare veridică a descendenţei ca și a existenţei noastre multimilenare în spaţiul geografic carpato-danubian, și spune într’un studiu :

”Noi am făcut uz de latinitatea noastră indiscutabilă, dînd însă impresia că sîntem tineri”, în sensul că existenţa poporului nostru începe odată cu intervenţia romană în Geția, ceea ce este fals ”şi neglijînd substanţa medulară”, respectiv obîrşia noastră getică cu rădăcini adînci în istorie, datînd cu milenii înainte de contactul cu o Romă, care trebuie să’și caute serios propria’i obîrșie printre geții de acum patru milenii de la Marea Neagră.

Alături de Eminescu și George Călinescu avea propriile sale slăbiciuni în a aprecia realele noastre obîrșii, dar nici pe acesta aceste scăpări de ordin istoric nimic nu’i va scade din importanța operelor sale.

Autorul studiului Specificul naţional, la care ne referim, subliniază în concluzie că în fond, ”sîntem geţi şi e mai bine a spune că în felul nostru am primit si noi succesiunea spiritului roman, pe care trebuie să’l continuăm de la longitudinea reală, fără mimetisme anacronice.”

G. Călinescu, Specificul naţional, în vol. Carmen saeculare valachicum, Ediţie şi Prefaţă de Vasile Netea, Editura ”Minerva”, Bucureşti, 1979, pp. 75-76.

Se poate afirma, că la un astfel de popor, ca poporul rumîn, ”cu o istorie fascinantă”, cum sublinia si Karl Erdmann, personalitate ştiinţific proeminentă, fost preşedinte al Comitetului Internaţional de Ştiinţe Istorice în comunicarea sa inaugurală la al XV-lea Congres Internaţional (Bucureşti, august, 1980), ”chiar dacă ar dispărea orice urmă istorică, viata şi cultura s’ar desfăşura potolit mai departe, fiindcă în fiecare membru al neamului trăieşte o tradiţie întreagă, nealterată, constituită din poezie şi dans şi cîntec şi arhitectură şi scoarţe şi oale de lut, din mituri şi veşti ciudate despre cei care au fost, despre faptele şi duhul lor”.

STRĂMOȘII NOȘTRI SÎNT PELASGO-GEȚII, ȘI NU INVENȚIILE DACOPAȚILOR

Nu contează cît de mult ai mers în direcția greșită…
Poți întotdeauna să te întorci pe calea cea bună.

Sigur, acest lucru nu’l mai pot face un Eminescu sau un Călinescu, ci doar contemporanii noștri care pesristă în greșelile făcute de antecesorii noștri, care ne considerau urmași ai ”dacilor” și ai romanilor.

Dacopații naivi sănt azi manipulați de ”fariseii daciști”, și încă mai cred în minciuna gogonată că a existat vreodată un Regat al Geților numit ”Dacia”.

”Dacia” a fost cum bine știm azi, doar o făcătură a romanilor pe teritoriile jefuite de la Geți.

Acești farisei ar face bine să se oprească din manipularea grosolană a trecutului nostru.

Acești farisei dacomani nu pot dovedi prin nici o probă lăsată de geți că ar fi existat vreun regat getic ”Dacia” în trecut.

Nici latinopații, nici dacopații, nici istoricii plătiți de statul rumînesc nu au produs vreodată și nu pot produce nici acum o astfel de dovadă…pentru că nu există.

Așadar, nu se justifică prin nimic schimbarea numelui acestui stat în ”Dacia”.

Cei care insistă cu termenii precum ”daci”, ”Dacia”, ”dacic” sînt într’o eroare impardonabilă!

Și asta dacă nu sînt soldățeii unor interese obscure care uzează de acest fals profitînd de lipsa de vigilență a necunoscătorilor și a ignoranților !

Acești termeni romani (latini) pot fi folosiți doar în a denumi populația Provinciei Romane dintre 106 – 270 d.Hr. din Carpați sau a locuitorilor diocezelor Imperiului Roman (regiuni romane redenumite astfel în urma procesului de reorganizare a imperiului roman de către împăratul Dioclețian în anul 290 d.Hr.) din sudul Dunării: Dacia Mediterranea și Dacia Ripensis…

Atît !

Un personaj dintr’o fabulă a lui Menandru care a trăit între 342 – 291 î.Hr. cînd nicăieri nu exista nici ”Dacia”, nici ”daci” și îi numea numea Daos și nu ”dac”.

Evident, dacopații nu știu că au existat triburile getice ale Dailor din sudul Dunării sau ale Daoșilor (Dahae lat.) de la Marea Caspică

Ce mai spunea Menandru care era get?

”Aşa sîntem noi, tracii, toţi, şi mai ales geţii – mă mîndresc că mă trag din neamul acestora din urmă…”

Deci Daos era get.

Un Davos într’o piesă a lui Terenţiu spune așa:

”Cel mai bun prieten şi compatriot al meu, Geta, a venit la mine.”

Studiați facil despre acest Davos din opera lui Terențiu aici…

Pe Tăblițele de la Sinaia întîlnim cu predilecție termenii Davo-Geto, care actualizat ar însemna Davo-Geții, adică Geții din Dave.

Așa cum spunem azi orășeni pe cei de la oraș, și pe săteni pe cei de la sat așa se spunea în trecut Geții din Dave (Davo-Geți).

Trogus Pompeius acum 2000 de ani spunea că ”dacii” sînt o mlădiță a geților.

E vorba, de acelaşi popor, numirile diferite provenind exclusiv de la aşezarea geografică, pentru că Strabon spune de geții de la izvoarele Dunării care azi sînt în Germania, că se numesc ”daci”.

Iar nemții de la izvoarele Dunării își spun ”deutsch”.

De fapt romanii le spun întîia oară geților ”daci”.

Este așadar un termen latin dat de romani.

Nu avem nici o dovadă că geții își spuneau ”daci”.

Dimpotrivă, capitala Geției era Sarmi Getuza (Geții lui Sarmis), termen confirmat și de Tăblițele de la Sinaia.

Diversiunea de a’i considera pe ”daci” şi pe geţi ca popoare diferite sau de de a uza de ”daci” ca de un popor real este exact aceeaşi ca a’i considera pe vlahi şi pe rumîni ca popoare diferite, pe moldoveni şi pe rumîni ca popoare diferite, teză promovată în cadrul pan-slavismului moscovit.

Cu alte cuvinte, toți fariseii dacopați joacă în special cartea panslavismului rusesc, cei mai mulți dintre ei conștienți de ceea ce fac.

Ce spun experții în aur despre strămoșii noștri Geții?

Cel mai mare expert în aur din Europa confirmă autenticitatea brățărilor getice.

„Sînteți singura țară din Europa care își are scrisă istoria în propriul ei aur.”

Muzeul National de Istorie a Rumîniei a organizat o conferință dedicată bratarilor getice la vremea cînd au fot răscumparate de statul rumîn.

Evenimentul a fost marcat de prezența doamnei Barbara Deppert Lippitz, expert international autorizat, care a certificat autenticitatea podoabelor.

„Formula As” beneficiază de un interviu în exclusivitate, cu prestigioasa experta germană

„Am acumulat atîta experiență, încît îmi pot permite să deosebesc un fals de o lucrare autentica”

– Cititorii revistei „Formula As” ar fi onoraîi să va cunoască cartea de vizita profesională. Cine sînteți, doamna Barbara Deppert Lippitz?

– Sînt un arheolog liber. Nu un get liber, cum se spune pe la voi, ci un arheolog liber. Sînt expert autorizat și oficial de peste 30 de ani și îmi desfășor activitatea în cadrul Camerei de Comert din Frankfurt. In general, particip la expertize cerute de guvernele unor tari, de muzee sau de colectionari privati.

De asemenea, sînt invitata la foarte multe conferinte, unde expun rezultatele cercetarilor mele. Lucrez de asemenea pentru tribunalele care cer expertize, in unele procese care au ca subiect obiecte de patrimoniu, la fel si pentru companiile de asigurari. Bineînțeles ca domeniul meu de activitate nu se limiteaza la bijuterii antice, ci cuprinde o paleta mai larga de obiecte de patrimoniu. Însă am cercetat si am publicat texte despre peste 1500 de bijuterii din aur, rezultat al unor studii deosebit de aprofundate.

Am avut astfel ocazia sa ma specializez atît în analiza tehnicii de lucru, cît si a stilului în care erau lucrate aceste obiecte. Am acumulat atîta experienta, încît imi pot permite sa deosebesc un fals de o lucrare autentica, ba am reusit să ănvăț chiar și trucurile folosite de falsificatori.

Ca expert german in obiecte de patrimoniu, prin semnatura pe care o dau pentru o expertiza, prin stampila pe care o aplic, eu trebuie sa garantez corectitudinea timp de 30 de ani, purtand in acest timp o responsabilitate importanta.

Nu’mi pot permite sa fac erori, si pana in acest moment, nu am avut nici o problema in acest sens. Cea mai mare cantitate de aur am expertizat’o la cererea guvernului suedez, caz in care erau peste 35 de kilograme de aur.

Era vorba de o colectie de obiecte ce urma sa fie achizitionata de Muzeul National din Stockholm, iar printre ele se strecurasera si cateva falsuri, pe care le’am depistat dupa o analiza atenta.

– Ati avut vreodată ocazia să analizați și obiecte din aur provenind din spațiul getic?

– Cu ocazia unei expozitii organizate in Germania în 1994, care cuprindea obiecte de tezaur din Rumînia, am editat un catalog la care am devenit, prin hazard, si coautor. Majoritatea selectiei si descrierilor din acest catalog au fost facute de istorici romani, cu care am colaborat excelent. Din păcate, lipsea din acest catalog tocmai perioada getică, despre care nu scrisese nimeni nimic.

Atunci, am ales eu sa scriu acest capitol si am inceput sa studiez temeinic obiectele de aur din acea perioada. M’am familiarizat astfel cu aceasta problemă care m’a pasionat foarte mult. Am reușit să identific o continuitate artistică a motivelor moștenite prin preluarea traditiei. Este vorba, in special, de motivul șarpelui, prezent ca un laitmotiv in arta getică.

– Care sînt principalele argumente in favoarea autenticității acestor brățări?

– Principalele argumente vin din însăși tehnica lor de prelucrare. O tehnica atît de specială, încît este imposibil de falsificat. Prelucrarea moderna a aurului este total diferita de cea dacica, care consta in tehnica forjarii metalului, asa cum au fost confectionate si aceste bratari.

Aceasta tehnica de prelucrare a aurului a disparut de mult in lume. Ea este dificil de invatat, dificil de aplicat in zilele noastre. Forjarea si prelucrarea prin lovire cu ciocanul sînt caracteristice perioadei antice, in care au fost confectionate brățările.

Al doilea argument ne este adus de bratara pe care am botezat’o, cu mare incantare, „Mica Pariziana”. Ea are o lucratura cu totul si cu totul speciala, foarte rara, foarte frumoasa, expresie vie a personalitatii artistice a meșterilor geți.

Nu exista nici un argument care să duca la concluzia ca ne confruntam cu niste copii moderne ale bratarilor. Toate argumentele aduse in acest sens nu au nici un suport credibil si științific, ci doar unul de ordin speculativ. Și când spun acest lucru, nu am nici o îndoială.

„Mulți din arheologii români au trăit, au cercetat și au creat pe timpul comunismului și, de multe ori, munca lor a fost rodul constrângerilor la care erau supuși”

– Și totuși, există voci chiar printre cercetatorii, istoricii si arheologii rumîni, care încearcă să susțină varianta falsului. Ce credeți despre acest curent, al cărui reprezentant principal este profesorul Constantin Preda?

– Am remarcat că, mai nou, în Rumînia, au apărut peste noapte mulți specialiști în aur, dar cei mai mulți dintre ei nu au ținut niciodată în mînă o piesa de aur. Este foarte usor sa emiți teorii referitoare la aur, dar cînd este vorba de tehnica prelucrării acestuia, lucrurile se complica, mulți dintre ei nereușind sa dea răspunsuri concrete si valabile la intrebarile care apar. In cazul profesorului Preda, nu putem vorbi de faptul că nu ar fi un specialist consacrat, dar dînsul își formuleaza întreaga teorie începînd cu o informație falsă, cu o greșeală.

El spune că niciodată nu a fost găsit vreun obiect de aur sau vreo comoară într’o cetate getică, întărindu’și afirmația cu argumentul că pînă acum nu au fost găsite brățări sau alte artefacte de aur la Sarmizegetusa Regia.

Aceasta este prima greșeală.

Stim deja cu exactitate că bratarile, desi nu au fost descoperite la Sarmizegetusa, au fost gasite in vecinatatea ei, pe un alt deal, in locul numit Caprareața, ceea ce reprezinta o diferenta intre realitatea terenului si realitatea teoriei prezentate de domnul Preda. In consecinta, el ori nu a fost bine informat, ori nu a dorit sa fie bine informat.

În alta ordine de idei, in arheologie se nasc niste reguli care pot sa aiba valabilitate sute de ani, dar este suficientă o singura descoperire care să răstoarne aceste reguli. Este si cazul acestor bratari. Se cunoșteau, pînă acum, doar brățări spiralice de argint si bronz.

Nimeni, cu exceptia istoricului si arheologului Florin Medelet, nu intuia existenta celor de aur. Unii chiar excludeau posibilitatea ca ele să existe. Dar iata ca ele exista.

Descoperirea lor rastoarnă toate teoriile vechi și aduce noi dovezi, care completeaza istoria metalurgiei antice. Si tocmai aceste dovezi sînt respinse de domnul Preda, total nejustificat.

La fel de nejustificata este si parerea dînsului, conform careia, monedele de tip coson ar fi batute in evul mediu. Este o idee stupida, care nu are nici un fel de suport științific, si care a fost combătută, nu o data, cu argumente solide.

Vedeti dumneavoastra, multi din arheologii rumîni au trăit, au cercetat și au creat pe timpul comunismului si, de multe ori, munca lor a fost rodul constrîngerilor la care erau supuși.

Prea puțin se lucra cu mijloace moderne si prea putin exista deschiderea la nou. Trebuie să înțelegem ca adevăruri valabile de 40-50 de ani pot să’și piardă valabilitatea printr’o descoperire și de aceea lumea arheologică trebuie sa fie pregatita, în orice moment, să răstoarne, dacă este cazul, niste valori care odata erau valabile.

„Avețăi peste 6000 de ani de istorie a aurului!

Este istoria voastră și numai cine nu vrea nu o privește la adevărata ei valoare”

– Ce înseamnă aceste brățări pentru istoria noastră?

– Dacă intrîm în camera tezaurului de la Muzeul National de Istorie din Bucuresti, putem sa citim ce a însemnat aurul de’a lungul istoriei voastre milenare.

Dupa parerea mea, sînteti singura țară din Europa care are istoria scrisă in propriul ei aur. Și asta este un lucru rar si exceptional, de care puteti sa fiti mandri.

Probabil că numai in America de sud, la Bogota, în celebrul muzeu al aurului, putem vedea expus aurul indienilor, dar aceasta reprezinta doar o parte a istoriei lor si nu o întreagă istorie gravata în aur, așa cum aveți voi.

Nici la Luvru, nici la British Museum și nici în muzeele din Statele Unite nu găsim ce exista în muzeul dumneavoastră de istorie. Sigur, au multe exponate de aur si aceste muzee, dar ele apartin altor culturi decît ale tarilor respective.

Este regretabil ca voi, rumînii, nu ati profitat de aceasta istorie scrisă în aur, asa cum ați fi meritat. Și cînd spun „ați fi meritat”, mă gandesc la ceea ce istoria voastra a insemnat pentru Europa, la forta pe care aurul vostru a avut’o in construirea unei civilizații demne de marile civilizații ale lumii.

Aici, la voi, nu gasim aur cumpărat sau obținut prin cuceriri, ca în celelalte muzee ale lumii. Aici vorbim, în exclusivitate, de aur autohton.

Revenind la ce înseamnă brățările pentru istoria voastră, în primul rînd, ele sînt o dovada că geții prelucrau propriul lor aur.

Iar în al doilea rînd, ele probeaza ca geții aveau mult aur.

Analizele de laborator, efectuate la Institutul de Fizica Nucleara de la Măgurele, nu pot fi contestate de nimeni și ele dovedesc că aurul poartă amprenta Munților Apuseni.

Perioada gețică a însemnat mult aur, rîvnit de toata lumea antică. Romanii știau bine de existența acestei bogății imense, iar razboaiele lor au avut ca scop, în primul rînd, îmbogățirea.

La cucerirea Geției, romanii s’au îmbogățit consistent, atît cu aurul public, cît și cu cel privat, din tezaurul regal.

Apoi, aceste brățări demonstrează, fără îndoială, potențialul creativ al mesterilor geți. Ne demonstreaza că acești veritabili artiști orfevrieri ai Geției prelucrau aurul cu o lejeritate și cu o dexteritate nativă asemenea copiilor care se joaca cu plastilina sau cu lemnul cioplit.

Aveau exercițiul prelucării lui, îl cunoșteau foarte bine.

Geții aveau o experiența solidă în prelucrarea aurului, o tradiție moștenita, am putea spune. Dacă este să încadram acest eveniment al descoperirii si cercetarii acestor brățări în istoria europeana, putem spune, acum, fără nici o îndoială, că aurul getic și’a găsit definitiv locul în cronologia exploatarii, prelucrarii și utilizării aurului, în contextul istoric european.

Continuatori ai tradițiilor celților, care erau adevarații stăpîni ai prelucrării metalelor, geții au desăvîrșit măiastră artă a prelucrării aurului.

Pe harta Europei, alături de aurul scandinav, german sau spaniol, aurul getic se integreaza perfect, completînd un mare gol, existent pînă în acest moment.

De ce?

Pentru că aceste brățări reprezintă capodopere ale orfevrariei europene. Au o unicitate și valoare care le dă dreptul să fie numite capodopere.

„Voi, poporul român, puteți să vă mîndriți cu originea voastră și să vă considerați cel puțin egalii celorlalte popoare care au rădăcini în bătrîna Europă.”

– Sînt unii istorici care sustin ca geții nu aveau și nu prelucrau aur. Cum putem să înțelegem acest curent?

– Aceasta este înca o idee stupida, vehiculata în istoria voastră. Acest teritoriu a fost în toate epocile foarte bogat în aur.

Au fost gasite artefacte de aur, răspîndite de’a lungul istoriei voastre, mai numeroase decat în alte țări. Dincolo de granițele voastre, aurul costa foarte mult, iar munca pentru prelucrarea lui era enormă, făcută cu mari sacrificii.

Ceea ce aici nu a fost cazul. Aur se găsea, iar mîna de lucru era asigurată de meșteri pricepuți, cu o veche tradiție. Aurul se prelucra în aceste ținuturi încă din neolitic, și era aur extras din Muntii Apuseni.

Aveți peste 6000 de ani de istorie a aurului!

Este istoria voastră și numai cine nu vrea nu o privește la adevarată ei valoare. Din neolitic, din perioada bronzului, a fierului, din perioada getică, din cea a influențelor elenistice, din cea romana, din cea a migrațiilor și continuînd cu evul mediu și epoca modernă, totul s’a bazat pe una și aceeași tradiție a prelucrarii aurului autohton.

– În final, după această lecție stralucită de istorie despre aurul autohton, ce credeți, sîntem noi urmașii Romei, așa cum este scris în istoria oficiala a rumînilor?

– Nu, aceasta este o alta greșeala, voi sunteti cu siguranta urmasii geților.

Romanii au venit, au luat aurul, au stat o perioada și au plecat. Este adevarat că au lasat și cîteva urme prin această trecere temporară pe teritoriul getic.

Au lăsat puțină latină, pentru ca latina era limba oficială, au lasat ceva monumente, expresie a recunoscutei culturi romane, și foarte puține obiceiuri, dar ei nu au putut să schimbe structura poporului getic, pînă la plecarea lor și nici după aceea.

Poporul rumîn, care desigur a suferit și alte influențe, se deosebește radical de cel italian. Este mult mai ospitalier, mai jovial, mai comunicativ.

Legatura rumînilor cu natura este mult mai profundă decît a celorlalte popoare europene. Și aceasta este cea mai importanta moștenire păstrată de la geți. Geții erau una cu natura. Natura era viata lor, iar viata lor era natura.

Să revenim puțin la șerpii stilizati din brațările de aur. Nu știu dacă ați văzut vreodata un schelet de șarpe, cu vertebrele sale deosebit de elastice. Acest schelet se regăsește exact în stilizarea palmetelor care continuă vîrfului fiecarei brățări.

Numai o legătură extrem de puternica a omului cu natura ar fi putut reuși să determine o astfel de realizare remarcabilă. Așa că voi, poporul rumîn, puteți să vă mîndriți cu originea voastră și să vă considerati cel putin egalii celorlalte popoare care au rădăcini în bătrîna Europa. (Interviu realizat de Vladimir Brilinsky)

Lingvistul Aurora Pețan despre tăblițele de la Sinaia:

”Majoritatea inscripţiilor de pe „Tăbliţele de la Sinaia” par a fi scrise cu litere greceşti, fapt care le face relativ uşor de tradus.

Cei care le contestă originalitatea spun că limba folosită acolo seamănă prea mult cu limba rumînă de astăzi. Dar acest fapt nu face decît să redeschidă o problemă rămasă încă nerezolvată: de ce să fi dispărut limba geților, chiar şi din teritoriile neocupate de romani?

Sau poate că o bună parte din ea s’a păstrat în actuala limbă rumînă.

Unul dintre argumentele ce pledează în favoarea originalităţii „Tăbliţelor de la Sinaia” este imaginea clar redată a Cetăţii Sarmisegetuza.

Oficial se consideră că „Tăbliţele” ar fi fost „plastrografiate” la sfîrşitul sec. XlX, pe cînd istoricii încă nu ştiau că cetăţile de la Orăştie sunt dacice. Săpăturile arheologice la ruinele Sarmisegetuzei au început în primele decenii ale sec. XX. Iar reconstituirile edificiilor, făcute pe teren, după anii ’50, seamănă în mod izbitor cu imaginile cetăţii redate pe „Tăbliţe”.

De unde să fi ştiut „plastografiatorul” ce aveau să descopere arheologii abia peste cîteva decenii?”

Cum se explica obtuzitatea și reaua voință a istoricilor oficiali față de epoca getică?

Domeniul arheologiei este inconjurat de un bizar paradox.

Pe cît se feresc „oficialii” istoriei să’i acorde atenție și să facă lumină în culisele lui, pe atît de mare este zona de interes manifestată de opinia publică.

Rumînul are un bun simt ancestral, care ii spune ca ceva nu e în regulă cu istoria noastră, ca i s’a spus doar o jumatate de adevăr și așteaptă să i se spună și cealaltă jumătate.

Poate părea hazardat, dar îndrăznesc să anticipez că ceea ce spun și simt oamenii din popor cu privire la rădăcina noastră getică și la problema romanizarii se va constitui, într’o bună zi, în argument istoric.

Pentru a face un pas înainte în această zonă de clar-obscur, am dialogat pe aceasta tema cu cățiva specialiști, încercînd să delimităm cauzele care blochează accesul la acea jumătate nerostită de adevăr.

În continuare redăm cîteva interviuri oferite publicului de lingvistul Aurora Pețan, în Formula As.

Mai înțîi interviul luat lui Vasile Boroneanț:

VASILE BORONEANȚ, arheolog, fost director al Muzeului de Istorie al Municipiului București

„Peste tot, oamenii din popor spun că se trag din daci”

– V’ați ocupat multă vreme de perioada veche a istoriei noastre. Ați perceput acest domeniu ca fiind unul ignorat sau chiar antipatizat?

– Problema este destul de delicată, din cauză că la noi s’a impus școală latinistă, care a avut reprezentanți în universități, la Bucuresti, Cluj și Iași, și de la ei a pornit totul.

– Asta s’a intamplat și în lingvistică, deoarece romanizarea este în primul rand un proces lingvistic.

– Tocmai, istoricii au plecat de la lingvistică și nu se putea imagina alt curs. Toți sînt urmașii lui Pîrvan și toți cei care au ajuns pe la catedre nu au spus decît o singură poveste.

– Romanizarea?

– Da, romanizarea. Dar era doar o opinie la vîrf, căci tradiția, opinia maselor era cu totul alta. Peste tot oamenii din popor spuneau că se trag din daci. Peste tot pe unde te duceai la sat, țăranii spuneau că cutare movila sau val de pămînt sau cetate e de pe vremea dacilor. Pentru că nu aveau posibilitatea să citeasca operele scrise ale corifeilor latiniști și spuneau ce știau din tradiție.

– Este previzibila o contrareacție la acest curent latinist?

– Nu prea, pentru că în universități sînt aceiași oameni care propagă aceleași idei, iar studenții lor sînt formați în același fel. Numai dacă dintre acești studenți rămîne la catedră vreunul cu alte idei și să arunce altă lumină asupra problemei, dar e destul de puțin probabil să poată să rămînă, dacă nu urmează linia înaintașilor.

– Ce ziceti de manualele de istorie de astăzi? Dumneavoastra ati invatat dupa manualele din perioada interbelica.

– Cele de astazi sunt imbacsite cu ideologie comunista. Autorii manualelor de istorie de astazi sunt formati in epoca comunista, elevi ai aceleiasi scoli.

– Totuși, epoca getică este expediată în școală în cîteva rînduri, pe cînd celelalte epoci snt mai „simpatizate”.

– În general, epoca getică e mai putin studiata la toate nivelele, pentru că este mai dificilă, nu prea există izvoare. Toata lumea se duce la epoca contemporană, pentru că te poți documenta din presa vremii și se poate face mai ușor o lucrare de licență sau o cercetare.

– Dar daca manualele sînt atît de zgîrcite cu epoca getică, înseamnă că și copiii sînt de mici îndepărtați de domeniul acesta și cresc fără o conștiință a rădăcinilor lor.

– Da, doar daca nu au norocul sa aiba bunici sau parinti care sa le povesteasca si despre daci. Iar acum se mai adauga si valul acesta cumplit de cosmopolitism, care vine de la societatea americana. Tinerii invata ca in alta parte e mai bine ca aici, ca e bine sa plece si sa caute sa obtina cat mai usor o slujba in alta parte.

Deci, se paraseste ideea sacrificiului. Nimeni nu mai vrea astazi sa se sacrifice pentru niste valori, sa ramana si sa faca ceva aici, in conditii mai grele. Toata lumea fuge de greu.

– Sa revenim la curentul latinist. De ce este atât de puternic acest curent? Ne face mai europeni? Mai nobili? Mai moderni?

– S’a impus aceasta directie si ea se mentine si se intareste prin ea insasi. Daca s’ar fi impus orientarea lui Bratescu-Voinesti sau dacă am fi avut guverne naționaliste, s’ar fi înrădăcinat un alt punct de vedere.

– Are legatura cine e la guvernare cu ce se predă în universitați?

– Are. Pentru ca există teama de a nu se preda in Universitati adevărul gol-golut. Se preda un adevar doar pe jumatate. Ideea mentinerii puterii este aceeași la toate guvernele: cel înfrânt este intotdeauna cel vinovat. Iar dacă dacii au fost înfrânți, li s’a asociat o vina.

– Asta inseamna ca pentru a se schimba felul in care se preda istoria in universitati, ar trebui sa se schimbe ceva si in modul de guvernare?

– Ideologia democratica de astazi nu este cea pe care a lasat’o Pericle, care a gandit’o pentru o cetate cum era Atena. Cand ideea democratica s’a difuzat, lumea l’a uitat pe Pericle si principiile lui.

– Ce fel de guvernare ar trebui sa avem ca sa putem spera ca se va preda in universitati adevarul gol-golut?

– Pentru noi, pentru rumîni, trebuie să fie una creștină, pentru că numai spiritul crețtin propovăduit de Biserică ar putea să aducă adevărul în școli.

Vedeți, trăim permanent aceasta luptă a răului care se perpetuează și a binelui care izbucneste numai din cînd în cînd.

VICTORELA NEAGOE, cercetatoare, Institutul de Lingvistica „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”

„In stiinta romaneasca a existat intotdeauna un soi de provincialism. Intotdeauna am crezut ca strainul este mai grozav”

– V’ati ocupat de editarea „Daciei Preistorice” a lui Nicolae Densusianu, impreuna cu sotul dumneavoastra, istoricul Manole Neagoe. E vorba de o carte controversata. Nu ati avut reactii negative?

– Am avut parte de cateva. Ni s’a spus ca ne compromitem. Nu vad de ce ne’am compromite, căci este vorba, totusi, de istoria unei stiinte. Si apoi, chiar daca interpretarile lui Densusianu sunt in mare masura fanteziste, materialul strans de el este urias si valoros.

– De ce credeti ca nu se mai formeaza astazi enciclopedisti de acest fel? Nu mai exista pasiune? Sau seriozitate? Ori timp?

– A trecut epoca marilor enciclopedisti, care acumulau enorm de multa informatie si aveau si capacitatea de a o sintetiza. Hasdeu, de pilda, ar trebui sa fie un exemplu pentru tinerii cercetatori, care, in afara de studiile publicate in occident in ultimii cinci ani, altceva nu mai folosesc, nu stiu bibliografie. Totul este sters, totul incepe cu ei si inaintea lor nu mai este nimic.

– De ce nu se mai apropie nimeni de domeniul substratului dacic al limbii romane?

– Pentru ca trebuie sa stii foarte multe: indo-europeana, slava veche, latina, istoria limbii, o multime de lucruri, apoi sa citesti tot ce s-a scris in acest domeniu. Astazi tinerii se orienteaza spre domenii mai usoare. Si nici nu’i atrage, nu’i intereseaza.

– Asta e de neînțeles, căci e un domeniu pasionant.

– In facultate nu se mai studiaza asa ceva. Dialectologia s-a scos cu totul ca materie de studiu, iar istoria limbii se studiaza foarte putin.

– De ce credeti ca suntem atat de „ospitalieri” in toate domeniile, inclusiv in cel al limbii, si preferam sa spunem ca am luat sau imprumutat tot de la toata lumea, in loc sa ne afirmam individualitatea?

– In stiinta romaneasca a existat intotdeauna un soi de provincialism. Intotdeauna ne’am subestimat. Intotdeauna am crezut ca cel de langa noi, strainul, este mai grozav. Vinovati sunt oamenii nostri de stiinta. De pilda, am citit undeva despre covorul oltenesc ca a fost considerat influentat de cel sarbesc, desi cel oltenesc este mult mai bogat, mai boieresc, mai rafinat decat cel sârbesc. E lipsit de logica sa afirmam ca am luat totul de la altii, si cocoșul, și troianul, si colindele si cate si mai cate cuvinte ce sunt considerate ca imprumutate de la slavi, desi obiectele sau realitatile pe care le desemneaza existau aici cu mult inainte de venirea slavilor, iar multe dintre acestea nici nu le erau cunoscute slavilor, ci le’au aflat aici.

DUMITRU MANOLACHE, jurnalist de investigatii, cotidianul „Gardianul”

„Cei ce trebuie sa spuna adevarul nu o fac din frica, din oportunism sau lasitate”

– In decursul investigatiilor gazetărești ati avut tangenta, poate mai mult decat orice alt ziarist de la noi, cu epoca dacica. V’ati miscat cu lejeritate in acest domeniu ori l’ați resimțit ca pe unul „tabu”, despre care nu prea se doreste sa se vorbeasca?

– Sa va expun o situatie concreta. Am scris o carte despre un foarte controversat subiect: placile de plumb de la Sinaia, copii ale unui tezaur dacic din aur, despre care exista informatii ca ar fi fost descoperit cu prilejul săpării fundatiei Castelului Peles, sperand ca lamuririle esentiale sa le obtin de la specialisti. Dar – surpriza! – specialistii nu le’au cercetat si refuza sa le cerceteze, repetănd, fara argumente, de vreme ce nu au cercetat respectivele artefacte, ca sunt falsuri! Există o tăcere… de plumb în jurul subiectului! De ce nu se ia in serios și nu se cercetează subiectul? Pe cine deranjeaza si de ce? Problema a fost ridicata și în Parlamentul Romaniei, de catre domnul Gheorghe Funar, dar fara nici o rezolvare practică.

– Si totusi, pe cine credeti ca deranjeaza? Aveti o idee?

– Exista, dupa parerea mea, un scop clar si bine controlat de anumite structuri care vizeaza reducerea treptata a interesului dedicat epocii vechi a istoriei noastre si, in cele din urma, stergerea din memoria colectiva, anularea elementelor identitare esentiale ale neamului, distrugerea Romaniei profunde, adevarate, cea care exista dincolo de sticla televizorului. In aceasta „schema” distructiva sunt cuprinse istoria, cu precadere perioada dacica, limba, traditiile, crestinismul ortodox, morala, familia, scoala etc. Mai devreme sau mai tarziu, va trebui ca si noi, romanii, sa ne „topim”, tacuti daca se poate, in marea masa amorfa a globalismului, incapabili sa ne mai definim, sa mai avem reactii, sa mai putem iubi sau crede in mantuire prin Hristos. Buni doar de a executa, „liberi si democrati”, comenzile „pastorului” mondial.

– Cu asemenea afirmatii riscati sa fiti catalogat drept „conspirationist” si „dacoman”.

– Bineinteles, doar asta e una din armele lor. Cand afirmi asemenea lucruri, riști imediat sa fii etichetat drept protocronist, dacoman, adept al teoriei conspiratiei, calificative stigmatizante intr’o lume ratacita, fara repere. Cei ce trebuie sa spuna adevarul nu o fac din frica, din oportunism sau lasitate. Iar cei care au curajul sa o faca sunt discreditati, izolati, „afurisiti” la comanda, astfel incat orice ar spune sa nu mai fie crezuti.

– De ce deranjeaza tocmai epoca dacica? De ce nu alta epoca?

– Epoca dacica deranjeaza cel mai mult pentru ca de acolo ne revendicam originea si dreptul identitar. Paradoxal sau nu, dar noi romanii, fara trecut, nu putem gandi viitorul. Peste cateva generatii vom uita acest adevar. Nu trebuie sa faci eforturi ca sa intelegi acest lucru. Cititi manualul de istorie a Romaniei, Dictionarul limbii romane, vizitati muzeele, cetatile dacice si veti intelege ce putin le’a mai ramas românilor din radacina lor principala.

VALENTINA CETEAN, inginer geolog, director executiv Asociatia „Greenet”

„O stare generala de indiferenta”

– Va preocupa de mai multa vreme starea patrimoniului arheologic romanesc, mai ales a celui de epoca veche si straveche. Cum va explicati neglijenta de care dau dovada autoritatile, mai cu seama cand vine vorba de cetatile dacice care, desi sunt incluse in patrimoniul mondial, nu beneficiaza de nici o forma de protectie si conservare, ba mai mult, unele nici nu sunt marcate, asa incat e imposibil sa ajungi la ele?

– Neglijarea constanta a vestigiilor construite din perioada dacica se datoreaza partial pozitiei lor geografice, caci se afla in general in zone montane mai greu accesibile, putin sau deloc populate, dar la aceasta se adauga o stare generala de indiferenta.

– De unde vine indiferenta aceasta?

– Vine, in primul rand, din educatia deficitara din scoli, cu privire la respectul fata de extraordinarul patrimoniu istoric, cultural si natural al teritoriului pe care locuim.

– Dar poate ca nu e vorba doar de indiferenta, ci si de anume temeri, pentru ca astfel de actiuni ar putea duce la schimbarea unor opinii sau directii de cercetare sau, mai grav, ar putea deranja pe unii din motive care sunt prea ascunse pentru noi.

– Raspunderea acestor actiuni trebuie asumata, chiar daca aceasta ar determina schimbarea unor opinii sau opozitia fata de acele grupuri aparent „invizibile”, care nu doresc ca aceste amplasamente sa aiba vizibilitate internationala normala, caci aceasta ar micsora sansa intrarii unor valori de patrimoniu material mobil in colectii personale.

– Poate ca turismul ar putea salva putin istoria, daca s-ar investi mai mult in turism cultural.

– Din pacate, personalul administrativ din domeniul turistic este slab pregatit si este orientat mai ales catre investitii si surse de castig pe termen scurt si mediu. Nu se iau decizii pe termen lung la nivel administrativ local, regional si national.

– E un tablou cam pesimist.

– Aceasta este realitatea. Daca nu ne implicam in prezentul si viitorul nostru, consecintele le vom suporta fiecare dintre noi.

DAN ROMALO, autorul cartii „Cronica geta apocrifa pe placi de plumb?”

„Subiectul supără”

– Ați fost multă vreme aproape de domeniul dacologiei prin preocupările dumneavoastră. Ați perceput acest domeniu ca fiind închis, stagnant?

– Haideti să vă răspund tot printr’o întrebare:

De ce oare, atunci cînd au apărut plăcile de plumb, care au șanse să fie un element de noutate pentru istorici, ele au fost refuzate ca neoriginale, fără să se admita o cîntărire a elementelor logice care pledau pro si contra?

Ai elemente noi, pe care poți să faci comparații, analize, căutari de antecedente și ramuri comune, și le refuzi. De ce?

– Cartea pe care ați dedicat’o ansamblului plăcilor de plumb de la Sinaia, astazi bine cunoscute opiniei publice, a deranjat multă lume. Totuși, din 2003, cînd a apărut prima ediție, și pînă astăzi, nu s’au făcut eforturi la nivel oficial pentru a se demara o cercetare care să limpezeasca apele. Cum va explicati aceasta lipsă de implicare a oficialităților?

– Oficialitățile le considera falsuri, dar nu am auzit încă argumente valide care să susțină această poziție. Ar trebui să existe un arbitru care să cîntăreasca argumentele de ambele parți, un arbitru desemnat de o instituție de cultură.

Nu trebuie să fie neapărat istoric, ci sa fie un bun logician, care să fie capabil să analizeze argumentele.

– Vedeti totuși o explicație pentru tăcerea din jurul acestui subiect?

– Singura ipoteză pe care pot să o emit este aceea că există o voință foarte puternic susținută de a nu se ridica problema asta, din două motive posibile.

Fie subiectul supără, pentru că ar duce la o întărire a spiritului național, dar nu pe bază de entuziasm naționalist, ci pe bază de documente istorice.

Iar asta poate să contrarieze pe mulți, nu doar pe vecini. Poate să contrarieze o tendință mondială de a dizolva ideea de istorie națională.

Sau, al doilea motiv, poate a fost o manevră la un moment dat, care a impus tacere pentru o vreme, iar această tacere a avut consecințe.

Placuță din Tezaurul de la Sinaia

Daca tezaurul despre care vorbim s’a descoperit la Sinaia, pe un teren care apartinea regelui, poate s-a considerat ca aurul din aceste placi era foarte necesar pentru dotarea armatei in preajma Razboiului de Independenta si s’a sacrificat elementul material, adica aurul, dar s’a pastrat informatia din plăci. Daca s’a pastrat tacere asupra acestui gest, e posibil ca mai tarziu sa nu se mai fi stiut nimic in legatura cu provenienta placilor de plumb.

– Zilele astea am citit intr’un cotidian un interviu cu directorul Institutului de Arheologie, academicianul Alexandru Vulpe, care sustinea ca placile sunt niste falsuri ordinare, facute de Nicolae Densusianu ca sa’și sustina teoriile din „Dacia Preistorica”. Domnul academician nu e prea sigur pe afirmatiile sale. La inceput, sustinea ca sunt falsurile lui Hasdeu, iscate dintr’o disputa cu Tocilescu. Si vorbind despre „dacomanii” care sustin aceste „falsuri”, domnia sa spunea in interviu – si aici vreau sa citez exact: „Dar traim intr’o tara libera si nu le putem face nimic”. Eu inteleg ca domnul academician regreta ca ne aflam într’o țară liberă, in care exista libertate de exprimare, si ca nu ni se poate inchide gura cu forta. Cum comentati?

– Nu am ce sa comentez.

ION GHINOIU, cercetator, Institutul de Etnografie si Folclor „Constantin Brailoiu”

„Avem un complex identitar absolut devastator!”

– V’ați ocupat o viața întreagă de cultura noastră populară și ați ajuns la concluzia ca tradițiile rumînești se continua înapoi, în timp, pîna în vremea geților. Este aceasta o concluzie ce incomodează pe unii?

Oare de ce iau „nemurit” romanii pe geții atît de dispretuiti de istoricii noștri?

– Ce să vă spun? Avem un complex identitar absolut devastator!

Eu credeam că dupa Revoluție, gata, am scapat, dar vad că în continuare avem complexe identitare.

De ce?

Pentru ca, spre deosebire de grec, de egiptean, de evreu, de indian, care toti și’au pastrat numele antic, noi ne’am schimbat numele.

Ce complex identitar poate sa aiba grecul sau egipteanul?

Spre deosebire de toți aceștia, noi ne’am gasit să renunțăm la numele rădăcinii noastre autohtone de get si Geția și să ne luăm numele de la Roma.

Aici este un fals.

E ceva nefiresc cu romanizarea asta făcută în mare grabă și pe un teritoriu restrîns, e ceva în neregulă. Cultura noastră populara nu are legătură cu Roma. Noi avem o civilizatie genetic legata de continent, de uscat, de spațiul continental și de apele curgătoare, spre deosebire de egipteni si greco-romani, care au civilizații maritime.

Lucrurile sînt foarte clare: toata cultura populară rumînească este legată genetic de uscat, nu are nimic a face cu cea greco-romană.

– Cine e de vina că s’a perpetuat falsul de care vorbiți?

– O vina mare o au intelectualii, care n’au curajul să recunoască dacă s’a greșit ceva. Eu am tot respectul pentru marii noștri savanți, dar adevarul trebuie spus.

– Deci, perpetuăm niște greșeli, din lașitate.

– Da, iar dacă spui ceva ce nu se încadrează în linia stabilită, imediat ești catalogat drept „dacoman”, „tracoman”.

Eu acum lucrez la o carte rumînească a morților. Acolo să vedeți cît de vii sînt lucrurile pe care le pomenesc anticii cînd vorbesc de geți, de pildă jalea de a te naște și bucuria de a scăpa de viața aceasta. Și încă se pastrează acestea în tradiție în ziua de azi.

– Exista un dezinteres evident fata de studiul tradițiilor, poate chiar mai mare decît pentru lingvistică și istorie.

– Așa e, uitați, noi publicăm acum al patrulea volum din Atlasul Etnologic Rumîn. Nu interesează pe nimeni. Nici o televiziune, nici o emisiune să pomenească ceva, să facă o lansare. Sînt, totusi, tradițiile noastre rumînești…

– Pomeneați undeva de „sindromul antichitatii greco-romane”. Vă rog să detaliati putin.

– Chestia asta ca totul vine din Roma si Grecia Antica este un fals, pentru ca genetic sîntem civilizații deosebite, asa cum am mai spus.

Noi sîntem legați de Dunăre, ei de mare. O să avem în curînd o criză identitară și continentală.

Uitați: numele de Europa ne vine din Asia. Creștinismul ne vine din Palestina. O să vină vremea cînd o să fim intrebați:

„Bine-bine, dar care e leagănul vostru de civilizație?”

N’o să se mai pună problema că sîntem rumîni, nemți sau alte nații.

Europeni și atît.

Și’o să fim intrebați de africani, de irakieni, de evrei, de indieni: prin ce ești tu european?

Care e leagănul tău de civilizație?

Și’o să răspundem: pai, antichitatea greco-romană. Și or să rîdă de noi.

Evident, Grecia și Roma au ajuns la o strălucire de necontestat, dar ele, la rîndul lor, sînt tîrzii și reprezintă o sinteza a civilizațiilor care au fost înaintea lor.

– Și atunci, ce ar trebui sa raspundem?

– Vedeți, exista un triunghi al celor trei delte, care concentreaza marile civilizatii preistorice de pe Terra, evident, înainte de antichitatea greco-romană.

Daca vă uitați pe un planiglob, vă dați seama mai bine: Nilul cu delta lui si civilizatia egipteana, Dunărea inferioară și delta ei, cu civilizația carpato-dunăreană, și Tigru-Eufrat și delta, cu mesopotamienii.

Uitați’vă care este pozitia carpato-dunarenilor. Eu evit să mai spun „rumîni”, spun „carpato-dunăreni„. Dupa atîția ani de cercetari simt nevoia sa’i numesc așa, va rog să mă credeți. Aici este leaganul.

– Ce se poate face ca sa se indrepte acest fals?

– Acest fals ne’a provocat extraordinar de multe necazuri. A fost un timp cînd a fost de folos, mai ales in chestiunea cu Transilvania, dar acum e o rușine.

Cine mai crede ca „de la Rîm ne tragem” și toate poveștile astea?

Nu știu ce se poate face, poate intelectualitatea asta tînără care se ridică să ia taurul de coarne și sa faca lumina. Pentru că vad că tot mai mulți tineri își pun întrebări, tot mai mulți simt că ceva nu e în regulă cu istoria noastră.

În sprijinul concluziei vin numeroase opinii ale celor mai străluciţi exponenţi ai conştiinţei si spiritualităţii naţionale a rumînilor, cele mai de seamă spirite ale neamului în frunte cu Mihai Eminescu, geniul poeziei rumîneşti au înţeles cît de importantă este pentru identitatea noastră spirituală, pentru structura complexă a specificului naţional, conştiinţa şi argumentarea, obîrşiei de certă nobleţe a poporului rumîn, în sensul manifestării intensive a puterilor creatoare, cu efecte atît de durabile în cultura universală, aceasta este mai mult decât o lecţie dintr’un manual strâmb de istorie, ce face parte din însuşi substanţa noastră spirituală, este certificatul naşterii şi identităţii noastre ce ne dă dreptul la o existenţă de sine stătătoare şi demnă în concertul naţiunilor europene, pe care trebuie să o afirmăm neîncetat.

Chiar dacă dacopații greșesc la rîndul lor precum au făcut’o latinopații înaintea lor, fiecare cu aportul lor în aflarea identității noastre originale, nimic nu trebuie să stea în calea aflării adevăratei noastre origini.

Persistarea în doctrinele latiniste și daciste este o imensă eroare…

Sursa: luceafarul.net, formula-as.ro

Citiți și: CRONOLOGIA ISTORICĂ A GETO-ROMÂNILOR ULTIMILOR 2000 DE ANI

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬