GEȚII-SICULI (SECUI !) ȘI GEȚII-AUSONI (OȘENI)

Siculii și o altă Terra Siculorum care îi intrigă pe rumînii de azi, din vatra unde există o mare densitate de cetăți getice, poate cea mai mare, peste 70 de cetăți, are reverberații încă nebănuite acolo unde Apulii de la Alba Iulia (Apullum) modernă, poartă și azi amintirea lor în regiunea Puglia, din Sudul Italiei.

Precum Puglia, Sicilia aduce la rîndul ei, numele siculilor și în ziua de azi.

Sicilienii („Sikeloi „de la numele presupului rege Siculo, „Sikelos” în limba elenă) sînt unul dintre popoarele considerate indigene din Sicilia de elenii care i’au găsit cînd au ajuns pe insulă in 756 î.Hr.

Arheologic este indicată ca „siciliană”, toată proto-cultura din Sicilia (epocile cuprului, bronzului și începutul epocii fierului). Este afirmată o origine continentală a sicilienilor, larg susținută de istoriografia clasică, dar este încă subiect de dezbatere.

Sursele antice consideră în primul rînd identificarea locului de origine a diferitelor popoare pre-elene din Sicilia. Astfel de informații, sunt luate în considerare de către istoricii moderni și arheologi care nu par să fi ajuns la concluzii fără echivoc.

Istoricul Tucidide, în Istorii, la începutul narațiunii expediției ateniene, nefericite pentru Sicilia, descrie diferitele grupuri etnice care locuiau pe insulă înainte de sosirea colonistilor eleni: conform mitologiei, cei mai vechi locuitori într’o parte a țării ar fi fost ciclopii și Lestrigonii, a căror origine se admite că nu există informații viabile.

Tucidide, totuși, consideră că aceste ființe mitice ar fi fost urmate de Sicani care, în timpul său, au trăit în partea centrală a Siciliei.

După căderea Troiei, un grup de troieni care au scăpat pe nave de vînătoarea aheilor, ar fi acostat pe coastele Siciliei și și’au stabilit sediul la frontierele de vest ale Sicanilor, ce ar fi constituit locuitorii Elimi; cetățile lor fiind Erice și Segesta.

Apoi, printre ei, s’au amestecat un grup de Focesi, venind de la Troia.

În ceea ce privește sicilienii, Tucidide a crezut că’și au originea în peninsula italiană fiind conduși de Opici, și că mulți vor veni în Sicilia, la Elimi după căderea Troiei.

Sicilienii (siculii) au respins și au învins Sicanii în partea de sud și de vest a insulei și au trăit în cea mai mare parte a Siciliei 300 de ani înainte de colonizarea elenă.

Tucidide spune literalmente:

”Sicilienii au mers în Sicilia din Italia – în cazul în care au supraviețuit – pentru a evita și conflictul cu Opicii. O istorie spune că probabil, au așteptat momentul potrivit, au trecut pe plute în timp ce vîntul bătea puternic, dar acest lucru nu va fi singura oară, probabil, a fost doar modul lor de debarcare. Există încă sicilieni în Italia; și într’adevăr, regiunea a fost numită, „Italia”, de la Italo, unul dintre sicilienii care au avut acest nume.

Ajuns în Sicilia cu numeroase armate s’au luptat și i’au învins pe Sicani, apoi i’au izgonit spre sudul și spre vestul insulei, și denumirea Sicania au schimbat’o în aceea de Sicilia. Treptat, ei au ocupat cea mai bună parte a țării, pentru aproape 300 de ani, pînă la venirea elenilor în Sicilia; și încă ocupau regiunea centrală și de nord a insulei.” (Tucidide, Istorii IV, 2)

Istoricul Diodorus adaugă că sicilienii din Italia ar ocupa zonele eliberate de Sicani ca urmare a unei erupții a Etnei și după o serie de conflicte, vor veni la încheierea de tratate care a definitivat granițele teritoriilor reciproce.

Potrivit lui Dionis din Halicarnas, sicilienii au fost originari din Lazio. Conform acestei declarații, unii istorici ai secolului al XIX-lea consideră greșită presupusa lor origine indo-europeană, plasîndu’le între popoarele italice antice aborigene, pe lîngă Veneti, Liguri, Sarzi, Nuragi și alții.

Dionis din Halicarnas, în istoria sa despre antichitatea romană, de fapt, vorbește despre sicilieni ca primii oameni care au trăit în zona Alba Longa, orașul lui Romulus si Remus, de unde au fost alungati de băștinași și aliații lor Pelasgii, în urma un război lung. Unele locații care au devenit Pelasge ca Antemnae, Fescennium, Falerii, Pisae, Saturnia etc. au fost ocupate inițial de sicilieni, în timp ce un cartier din Tivoli, care păstrează încă numele de Siciliano, ar fi avut loc în timpul lui Dionisie.

Băștinașii, cu toate acestea, s’ar fi extins la rîul Liri, luînd numele de latini, de la regele care ar fi scurtat durata războiului troian.

”Se spune că cei mai vechi locuitori ai orașului cu vedere la cîmpie și mare, care era acum locuit de romani, sînt sicilienii, și că este o populație barbară și indigenă. Nimeni nu poate însă spune cu certitudine despre aceste lucruri, dacă înainte orașul a fost cucerit de către alt neam sau au fost locuitori aborigeni. Ei au intrat in posesia lui după un război lung, după ce au îndepărtat locuitorii anteriori. (Traducere: Istoria Romei antice (antichitatea romană) din Dionis din Halicarnas, editat de F. Cantarelli, Milano 1984).

”Orașul care a dominat pămîntul și toată marea, și în care acum trăiesc romanii, potrivit cu ceea ce este amintit, se mai spune de vechii sicilieni barbari, din ascendența lor indigenă; că aceștia ocupau multe alte regiuni din Italia, și au plecat într’o zi fără multe documente sau pe ascuns, iar printre altele unele nume amintesc de sicilieni, indicînd casele lor vechi”. (Dionisie din Halicarnas I, 9;. II, 1)

Sub presiunea ”aborigenilor”, sicilienii vor traversa sudul Italiei și apoi strîmtoarea, pînă la acomodarea lor în insulă, unde au intrat în contact cu Sicanii.

Dionis din Halicarnas ne oferă o indicație cronologică precisă, precizînd că trecerea sicilienilor se va întîmpla după căderea Troiei. Pasajul se referă la Dionisie, cu toate acestea, Ellanico de Lesbos, în schimb, stabilește evenimentul cu trei generații înainte de războiul troian (în anul 26 al preoției lui Alcyone la Argo), susținînd că peste cinci ani, ar trece două flote, prima a Elimilor fugind de Enotrii, a doua a Ausonilor respinși de Iapigi; împăratul lor fiind miticul Sikelos care ar fi dat insulei numele său, stabilindu’se în regiunea Etna.

Potrivit lui Dionisie chiar nativii Sicani, ar fi originari dintr’o zonă din apropierea rîului Sikanos din Iberia. După sosirea presupusă a Sicanilor, potrivit lui Dionisie, Sicilia, care a fost numită anterior Trinacria, a luat temporar numele de Sicania.

De asemenea, Antioh din Syracusa spune că populația Sikelos (siculii) ar fi asemănătoare cu Enotri; sicilienii au fost conduși de Enotri și de Opici, și într’un alt fragment povestește sosirea Sikelos din Roma, la Regele Enotrilor, Morgetes; această afinitate era bazată pe o pretinsă rudenie cu Sikelos, Italos era fratele lui sau tatăl regelui Siciliei.

Antioh din Siracuza ne spune că:

”Regiunea, care acum se numește Italia, a avut înainte numele Enotri; cîtva timp regele lor a fost Italo, iar apoi a schimbat numele lor în Itali; Italii sub Morgetes, au fost numiți Morgeți; mai tîrziu, el a fost un Sicul, care a divizat oamenii, care erau apoi Sicilienii și Morgeți; și Italii au fost cei care erau Enotri”. (în Dionis din Halicarnas , 1,12)

Găsim confirmarea acestui citat din Philistus la Dionis din Halicarnas, datînd imigrarea siciliană optzeci de ani înainte de războiul troian, și ar identifica sicilienii, cu o populație din Liguria urmași de Umbriani și Pelasgi, a căror Lider mitic Sikelos a fost fiul lui la fel legendar, Italo.

Varrone consideră sicilienii originari din Roma, deoarece multe au fost asemănările dintre limba latină și a lor.

Servius, în contrast cu predecesorii și contemporanii săi, au considerat că sicilienii au venit în Sicilia de la Roma. El scrie că un oraș mitic a fost numit „Laurolavinia”, prin fuziunea numelor Laurentum și Lavinium, si au stabilit reședința la Siculos.

Chiar și Pliniu cel Bătrîn, menționat de Virgiliu, consideră sicilienii printre cei mai vechi locuitori ai Lazio, care au fost ulterior conduși de alte popoare indigene, în Sicilia în jurul secolului al XV î.Hr.

”Locuitorii săi (Lazio) s’au schimbat de multe ori, în mod alternativ în timp: Aborigenii, Pelasgii, Arcadienii, Sicilienii, Auruncii, Rutuilii; și, peste Circeo, Volscii, și Oscii Ausoni (oșeni): ajungînd la acești oameni numele de Lazio a mers la rîul Liri.” (Traducere: Pliniu cel Bătrîn, Istorie Naturală, traducere și note de A.Corso, R.Mugellesi, G.Rosati, Torino 1988).

Ellanico de Lesbos (citîndu’l pe Dionis din Halicarnas (I 22,3), a declarat că trei generații înainte de războiul troian (apoi în jurul 1270 î.Hr.).

Ausonii au fost conduși de Iapigi.

Sub îndrumarea lui Siculo, regele lor, au așteptat în țara vecină, Sicania.

Potrivit lui Antioh din Syracuse (de asemenea, menționat de către Dionis din Halicarnas (I 22,5)), cu toate acestea, Enotrii i’au indepărtat pe Ausoni din Sicania, care au ajuns acolo înaintea barbarilor (Sicanii) din insulă.

De origine ”indo-europeană”, Ausonii (Aurunci = Auronici = Auruni = Ausuni), existau deja în jurul anului 1600 î.Hr., considerat începutul epocii bronzului mijlociu.

Ausonia a fost pe teritoriul ce se întindea la sud de Lazio, pînă în Calabria, locuită pe terenurile din Campania pînă la rîul Sele; Enotrii au trăit pe teritoriul din sud și în actualul Japigi Puglia (s’au alăturat unei alte populații Enotri, care au fost Choni).

Dintre aceștia, Ausonii și Enotrii reprezintă, potrivit unor surse, cele mai vechi popoare italice dominante și au avut începînd din sec VIII î.Hr stabilitate teritorială.

Potrivit mitologiei, în jurul anilor 1400 î.Hr., un grup condus de Ausonii Liparo ar fi ajuns pe insula Lipari și ar fi stabilit și fondat o cetate numită Lipara (pe ruinele căruia s’a reconstruit Castelul Lipari) și un stat care a rezistat între 1240-850 î.Hr., doar pentru a fi violent a distrus și reconstruit.

În jurul anilor 1270 î.Hr., unii dintre Ausoni au emigrat din Campania în Sicilia.

Picturi etnologice din nordul Ausoniei din secolul VII î.Hr. arătau că e locuit și de Osci, oameni cu caractere diferite și populații diferențiate de dialecte și teritorii, inclusiv Ausonii ocupau numai versantul sudic al Munților Ausoni și Aurunci.

Ei sunt adesea confundați cu auruncii, cel puțin la început, în ciuda faptului că relatările ne indică că au fost două populații distincte.

Trebuie menționat că Strabon spune că pe teritoriul mlaștinilor Pontice vechi, identificabil cu formarea poporului Ausonilor, au ocupat coasta Campaniei, dar care mai tîrziu a fost ocupat de Osci (identificabili cu Volscii).

Confuzia datelor menționate de istoricii antici este evidentă atît la Pliniu cel Bătrîn, cît și la Solino, care citează în Lazio (vechiul Vetus Latium), de asemenea, Sicanii, între popoarele unite la Monte Albano.

Solino le considera printre cele mai vechi populații de oameni Aborigeni, cu Auruncii, Pelasgii și Arcadienii. Sicanii sînt amintiți în „Eneida” lui Virgiliu în calitate de aliați ai Rutulilor, Auruncilor, Sacranilor; Aulus Gellius și Macrobius își amintesc de Aurunci și Pelasgi.

O istorie a originii sicilienilor din Liguria se află la Ștefan din Bizanț, care citează un pasaj din Ellanico, și Silius din Italia.

Ca urmare a acestor legături, a fost detectată de către istoricii moderni prezența numelor de orașe ca Erice, Segesta și Entella în Liguria. Ștefan din Bizanț și Hecataeus citează, de asemenea, un oraș iberic numită „Sikane”, cînd Liguria ar fi fost condusă de Sicani.

Citiți și: TEZAUR GETIC

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA

Publicitate