EXPLOATARE DE SARE VECHE DE 8000 DE ANI – 6050-5500 î.Hr.

Fig. 1. Localizare a site-ului Poiana Slatinei (Lunca, Vânători-Neamț)

 Izvoarele sărate din Moldova. Cercetări etnoarheologice

Studiile multidisciplinare referitoare la sare (substare solidă sau lichidă) au subliniat rolul copleşitor al acestui mineral, distribuit inegal pe mapamond (Leford1969), în alimentaţie, sănătatea umană şi animală, conservarea alimentelor pentru anotimpurileneproductive (înainte de apariţia erei refrigeraţiei), stabilitatea şi dezvoltarea habitatului uman, ceea ce a condus în zonele continentale de interior la tendința de a controla, inclusiv militar, această resursă naturală de neînlocuit pentru viaţa umană în condiţii normale.

Cea mai veche producție de sare din lume este o exploatare la începutul neoliticului în Poiana Slatinei – Lunca din Romania.
În Europa, exploatarea de sare în timpul epocii fierului bazată pe cristalizarea sării în vase de ceramica, numita brichetaj, a fost subiectul a numeroase studii. În ultimii ani, studiile privind originea și dezvoltarea acestui tip de producție pre și proto-istorice au crescut în întreaga Europă (Weller, 2002).

Utilizarea focului este esențială pentru acest tip de producție. Aceasta permite saramurii să se evapore și să se cristalizeze în brichetaje de sare greu transportabile, turnate în recipiente de ceramică. Primele brichetaje apar la mijlocul în mileniul al V-lea î.Hr. în Europa Centrală și de Est.

Prin urmare, ar trebui să considerăm aceste brichetaje că sunt cele mai vechi exploatări de sare din Europa?

Așa pare, dacă avem în vedere cercetările efectuate pentru mai mult de 20 ani de către cercetătorii de la Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra Neamț, România (Dumitroaia 1987, Monah 1991), precum și cele de laboratorul de Chrono-Ecologie (UMR 6565, CNRS), în estul Franței (Pétrequin et al. 2001) și de către alții în Catalonia. Ca urmare a reuniunii ale acestor două echipe în timpul unui program de cercetare în izvoarele de sare din Moldova românească, vom prezenta aici cele mai recente rezultate din cele mai vechi site-ul de exploatare de sare din Europa și cel mai probabil din lume.

Un site unic în nord-estul României

În 1984, o echipa românească a Muzeului din Piatra Neamț a adus la lumină cele mai vechi dovezi de exploatare la nivel european de sare la Poiana Slatinei site-ul din Lunca, Vanatori-Neamț (Dumitroaia 1994). Acest site este unic în Europa, pentru depozitul de 60 de metri lungime și de 25 de metri lațime, stratificat cu cenușă, cărbune și sol ars de culoare roșie (fig. 2).

Fig. 2. Sarea la site-ul Poiana Slatinei, exploatare preistorică (fotografie O. Weller)

Situat în imediata apropiere a unui depozit de sare folosit încă, conține cantități mari de soluri arse. Succesiunea de arderi și depuneri au format o movilă considerabilă de aproape 3 metri inaltime. Această exploatare a fost facilitată de o puternică concentrație naturală a sării: 160 g / l, care este de sase ori mai concentrata decât cea a apei de mare.
Obiecte pictate de la diferite săpături (cultura Starcevo-Criș IIIb-IVa) (Dumitroaia 1994) arată că cea mai mare parte din acest depozit poate fi datat în neoliticul timpuriu. Examinarea acestui depozit, efectuat de către G. Dumitroaia, a dezvăluit, de asemenea, prezența Culturilor Pre-Cucuteni, Komarov-Costișa, Noua și exploatărilor celtice Hallstatiene.

Fig. 3. Poiana Slatinei, harta site-ului (realizată de Dumitroaia 1994).

Cercetarea din 2004

În 2004, cercetarea S1.02, care a fost deschisă în 2002 pe partea de sus a depozitului, a fost extinsă pentru a analiza probe (soluri, cărbune, polen), precum și să se efectueze înregistrarea detaliată și sistematică (fig. 3 și 4). Echipa Franco-Română a efectuat excavarea în 2004 și a extins’o la 20 mp. În acest sens, au dezvăluit baza depozitului, care nu a fost atins în 2002, din cauza creșterii semnificative a infiltrațiilor de apă la o adâncime de 3,5 metri. Fântâna pentru apa sărată de 5.25 m adâncime este căptușită cu lemn (fig. 7). Aceasta a fost umplută peste jumătate și conținea unele obiecte decorate aparținând Culturii Starčevo-Criș.

Fig. 4. Partea de nord a S1.02 și stratigrafice detaliile (gropi de ardere și nivelurile de ardere)

Deși s’au înregistrat descoperiri din această perioadă, cele două datări C14 AMS respectiv anilor 710-900 d.Hr., au demonstrat și exploatarea medievală. Fântâna, a cărui deschidere nu mai este găsită, a fost, de fapt, săpată prin straturile neolitice și apoi reumplută în timpurile medievale.
Exploatările din epoca bronzului au lăsat, de asemenea, o serie de șeminee bine-stratificate pe partea de est a depozitului, cu o mărime de peste 0.7 m (Trench S XI). Ambele datări C14, efectuate pe două șeminee de 0,4 m de afară, sugerează o perioadă scurtă de exploatare, între 1750 și 1630 î.Hr. (Fig. 5).

Fig. 5. Grafic de date calibrate pentru sec. XI (epoca bronzului)

Cele mai vechi exploatări datate cu C14

Avem acum noi datări C14 AMS disponibile. Acestea au fost produse de către același laborator (laboratorul radiocarbon, Poznan, Polonia), la prima și cea mai bine conservată parte a depozitului. Aceste date calibrate sunt consecvente și se confirmă data anticipată de exploatare la nivel european a sării ca fiind chiar la sfârșitul celui de’al VII-lea mileniu (fig. 6).

În mod evident, prima exploatare de sare a apărut în Europa de Est în timpul neoliticului (6050-5500 î.Hr.).
Intensitatea producției și utilizările acestei sări cristalizate pentru aceste comunități neolitice timpurii din Europa de Est nu au fost încă stabilite. Destinația a fost numai pentru utilizarea ei la produsele alimentare? Pentru a o păstra? Pentru nevoile efective? Sau putem vedea deja, în această producție timpurie, o dorință de a produce pentru schimburi sau comercializare, sau de creștere a acumulării de sare?

Fig. 6. Listă cu datele calibrate cu sigma 1 și 2 în afară de S1.02 (din neoliticul timpuriu).

Perspective

Pe parcursul a cinci secole, exploatarea succesivă a format o acumulare a solurilor de ardere de peste 2 metri. Analizele chimice și micro-morfologice trebuie să furnizeze dovezi esențiale pentru interpretarea acestor zeci și chiar sute de șeminee neolitice. Aceste analize, împreună cu activitatea micro-fosilelor și a cărbunelui, se desfășoară în cadrul programului de cercetare comună.

Obiectivele finale sunt de a identifica gama de tehnici utilizate, pentru a examina modul în care a fost gestionată resursa, pentru a studia interacțiunile cu mediul natural, și în cele din urmă pentru a evalua impactul socio-economic al acestei prime producții europene de sare. 

Fig. 7. Poiana Slatinei – Lunca, com. Vânători (jud. Neamţ): succesiunea sistemelor de captare (foto O. Weller, 2004)

Zona subcarpatică din estul României, caracterizată printr’o puternică densitate a surselor de apă arată (SAS) (peste 170 cunoscute până în prezent), prezintă, în stadiul actual al cercetărilor, cele mai vechi urme de exploatare a sării pe plan european, începând cu cultura Starčevo-Criş (Weller, Dumitroaia 2005). La acest aspect deosebit de important pentru întreaga preistorie europeană, trebuie adăugat faptul că ceea ce particularizează şi distinge net zona subcarpatică a Moldovei de alte zone din Europa şi, poate, din întreaga lume, unde au fost atestate practici diacronice de exploatare a surselor de apă sărată, este continuarea, la un nivel de intensitate greu de imaginat în prezent, a acestor practici, în absenţa oricărei mecanizări, organizări economice şi reglementări juridice, deci, în condiţii specifice, sub anumite aspecte, societăţilor preindustriale. Această situaţie, unică în Europa, constituie cadrul optim pentru desfăşurarea unor cercetări etnoarheologice complexe chiar în limitele Uniunii Europene.

Actualmente, pentru înţelegerea fenomenelor arheologice legate de SAS, se face apel la analogii etnografice din spaţii îndepărtate şi care nu se referă la SAS, ceea ce diminuează drastic gradul de adecvare şi credibilitatea analogiei etnografice. De exemplu, în Mexic se cunosc procedee de lixivizare a pământurilor sărăturoase (Parsons 2001), în Africa procedee de obţinere a sării ignigene din lacuri sărate; în Indonezia, Noua Guinee, procedee de recristalizare a apei sărate (AS) provenite de la SAS, însă fără utilizarea recipientelor ceramice, în Bolivia şi Turcia exploatarea apei din lacuri sărate etc.

Sursa: antiquity.ac.uk  (Olivier Weller & Gheorghe Dumitroaia), academia.edu

Citiți și: DRUMUL SĂRII – IMPORTANȚA ÎN TRECUT A BANALEI SĂRI DE AZI

sau: SAREA DIN CARPAȚI, UN ”EL DORADO” PENTRU ÎNCĂ 1000 DE ANI

Vatra Stră-Română‬

Publicitate