LIMBA DUNĂRENILOR, PRECURSOAREA LIMBII CELȚILOR

”De necontestat rămâne faptul că între limba română şi limba latină există înrudiri notabile atât la nivelul lexicului cât şi la nivelul structurilor gramaticale, fapt care a încurajat ipoteza originii latine a limbii române. În realitate, aceste înrudiri provin dintr’un fond comun  proto-indo-european devenit consonant în momentul cuceririi Daciei de către romani (în teritoriul cucerit!) şi nu din „latinizarea” sau „dis­pa­riţia” limbii dacilor. Aceasta a fost o limbă diferită (care se regăseşte în româna actuală!), dar cu un grad ridicat de compatibilitate/ asemănare cu latina. Astfel se explică „latinizarea” unor întinse terito­rii dacice necucerite vreodată de romani.” (Lucian Cherata)

Latrinistul de serviciu, Alexe, mușcă iar. Citându’l pe Napoleon Săvescu, care reia un articol de pe un site românesc, atacă sub centură omul Săvescu, și fără argumente valide originea limbii celte, despre care se face referire în articol, fără a dovedi cunoașterea problematicii în care s’a aventurat, precum un elefant pe o pojghiță de gheață, și fără a răspunde la următoarea întrebare:  Câte dialecte celtice, se vorbeau în Țara Galilor sau în Europa, secolului XVI?

Neamintind de acest aspect, dovedește neștiință sau rea-voință în abordarea subiectului. Afirmând nesusținut de niciun document, precum că textul e din Țările Române și nu din Țara Galilor, evident că bate câmpii serios cu aprecieri pe lângă subiectul abordat de site’ul respectiv,  încearcând din răsputeri să reafirme anterioare poziții ale sale, repostulând indirect și cu totul eronat ”romanitatea” noastră. Pentru informarea corectă a celor care se întreabă la rândul lor despre aceste dialecte celtice, reproduc câteva pentru a demonstra ”iscusința” acestui Alexe care delirează în acest articol: https://www.facebook.com/dan.alexe/posts/879488618751644?comment_id=879572725409900

Așadar, unde e dovada indubitabilă, din care rezultă cu certitudine că textul este cules dintr’o regiune din secolul XVI de pe meleaguri mioritice? Cine este autorul, din ce regiune, data culegerii și unde a fost publicat acest text, nu ne luminează. Nu, și nici nu ne poate dumiri, neexistând așa ceva, dar observăm cu prisosință ura sa viscerală pe care o transpune din vârful creionului, pentru Săvescu. Chiar dacă el a reprodus un text, neverificat fiind, individul face același lucru negându’i autenticitatea, nefiind cu nimic mai presus decât cel înfierat, și citez: …”escrocheria, căci prefer să imaginez coțcării în capul lui…(aș spune…al lui Alexe, pentru că doar atâta materie deține în adâncurile din care emite teorii dezinformatoare!), mai degrabă decât prostie crasă și incultură abisală”.

A comis’o iar! Ciclic își scoate ura nejustificată de la naftalină, dovedind o răutate morbidă pentru ceea ce nu i se înscrie pe orbita teoriilor anti-românești. Dovada lipsei de respect pentru cei câțiva cititori, pe care îi mai are, este că nu a avut minima deontologie de ”publicist” care se pretinde, să facă o vizită la sursa de unde a fost descărcată poza în discuție și să prezinte oamenilor și varianta românească, denumită de culegător WALLAHICA, care într’adevăr este o versiune locală românească, nu și cea WALLICA, care reprezintă un dialect de prin munții din Walles, New South din secolul XVI, și pe care’l puteți verifica aici, inclusiv anul culegerii textului (1588):

http://www.fromoldbooks.org/Brown-OratioDominica/pages/orationis-p45/

Este făcut un colaj din cele două versiuni, și le puteți vedea suprapuse, pentru o mai ușoară comparare, dar în cartea citată se regăsesc la pagini diferite.

În cartea lui Dan Brown publicată în 1713 la Londra, nu sunt prezentate doar varianta din Țara Galilor (Walles), și cea dintr’o țară românească (din păcate, nu se specifică din care), ci sunt prezentate variantele ”Tatălui Nostru” din peste 100 de limbi și dialecte. Pentru veridicitatea și corectitudinea lucrului afirmat, lucru ce nu’l caracterizează pe individul ce face obiectul acestor rânduri, oricine poate verifica extrem de facil aici:

http://www.fromoldbooks.org/Brown-OratioDominica/

Cartea lui Brown Dan: „Oratio Dominica: Rugăciunea Domnului în peste 100 de limbi, versiuni și caractere”, este de fapt o retipărire în 1713, iar dintr’o notă probabil scrisă de William R. Williams (New York 1868), această precizare apărând în colțul de sus a paginii din titlu, prevede că „prezenta este o ediție mărită a primei ediții”, care „a devenit rară si de mare preț”.

În 1715 o retipărire la Amsterdam a acestei ediții a dat numele editorului ca „John CHAMBERLAYNE” (d. 1724). O altă notă din aceeași mână sugerează că editorul a fost un mercenar irlandez catolic angajat de ducele de Savoia în masacrele valdenzilor (P52-versiunea „Waldensis” este de fapt irlandeză). Lucrarea mai prezintă și traduceri ale cuvântului ”Tatăl” în 90 de variante.  Dar ceea ce este sub demnitatea unui publicist și asta îl descalifică definitiv, este că individul nu a făcut o critică directă istoricilor cu greutate, pe care nu i’ar fi putut atinge de la înălțimea micimii sale, din văgăuna în care a așteptat un pește pe mărimea sa pentru a ieși la trântă. Trântă pierdută înainte de a începe, datorită tocmai spuselor lui Augustin Deac, o autoritate incontestabilă printre istoricii noștri, atunci cînd afirmă despre Rugăciunea ”Tatăl Nostru”, publicată în Dacia magazin nr. 5 din iunie 2003:

«Românii de la Dunăre și Celții din Wales vorbesc aceeași limbă.»
«Cel daco-românesc, cãci celţii din apusul Europei erau cimerienii, plecaţi din spaţiul carpatin şi care vorbeau o limbã daco-româneascã, aproape reproducem dupã B.P.Hasdeu rugãciunea Tatãl nostru în dialectul celtic din Provincia Wales (Vatraca – 17 A) din Anglia, publicatã de istoricul englez Chamberlayn la 1715:

«Poerinthele nostru cela ce ești en cheri / Svintzască’se numele Teu / Vie emperetzia Ta / Facoesa voe Ta en tzer așași pre poement / Poene noastre datoriile noastre cum și noi se loesoem datornicilor noștri. / Și nu dutze pre noi la ispitire / Tze ne mentuiește pre noi de vileanii. Amin».      

De menționat, că istoricul ungur Samuil Kolescri, la finele secolului XIX-lea, citind lucrarea istoricului englez găsește aceste miraculoase asemănări ale rugăciunii ”Tatăl Nostru” din limba română și cea celtică, impresionat pesemne de similitudinile din cele două limbi, română și celtică, trimite o epistolă medicului englez Woodward, comunicându’i nu fără sfială, marea lui descoperire, că ”Românii de la Dunăre și Celții din Wales vorbesc una și aceeași limbă, identică cu cea românească de astăzi.

Cercetătoarea Maria Crișan afirmă de asemenea că: ”limba danezilor și suedezilor, urmașii vikingilor are mari asemănări cu limba română”.

Vasile Pârvan sublinia:

”Civilizația celtică așa de înrudită cu cea cea romană prin îndoitul ei izvor de inspirație elenică și italică (al neamurilor carpatine sosite în peninsula apenină, un adevăr, ce inclusiv acest individ încearcă să’l ascundă sub preșul ”romanizării” geților)șiastfel o introducere la romanism, trăit de geți efectiv, până în stratele cele mai adânci ale populației, încă cu două secole înainte de venirea primilor negustori romani din ținuturile illyro-thrace ale Dunării”.

Civilizația geto-celtă, din care se va rupe încet și o mlădiță de neam va popula și peninsula apenină, este plecată din Carpați, un adevăr susținut de însuși galezii moderni, transmisibil de generații și recunoscut azi fără echivoc, că limba vorbită de celți și apoi de italici, să fie dusă de ei de aici din Carpați împreună cu alte tradiții și obiceiuri.

Geții migrați acum 3000 de ani în vestul Europei fie că se numeau gaeli (latină), keltoi (greacă), celți, gali, iberi, etc este o realitate binecunoscută de urmașii lor contemporani. Citiți aici părerea galezilor de azi, care este posibil să mai folosească rar acest dialect, și contrară flagrant cu afimațiile acestui veritabil cârtitor, care ciocăne în genunchi la ușile ”clubului vocilor anti-naționale”, cor în care cântă Djuvara, Boia, ș.a.:

”Suntem cu toții mândri de moștenirea noastră. Acest lucru este valabil indiferent de cetățenie, suntem – englezi, irlandezi, scoțieni sau galezi (welsh). Și pe bună dreptate. Dar câți dintre noi sunt conștienți de originea poporului celtic din Țara Galilor? Este o poveste fascinantă.
Oamenii au ajuns pentru prima dată pe țărmurile noastre Celtice și și’au început viață în Marea Britanie – în toată Marea Britanie, nu doar în extremități, cum ar fi Țara Galilor, Irlanda și Scoția – în jurul anilor 1,000 î.Hr.
Originari din zona Dunării, s’au mutat treptat spre nord, printr’un proces de migrare, care a durat mai multe sute de ani. Ei au fost un popor aventuros și curioși și era inevitabil ca ei să fie atrași de țara misterioasă care se vedea la orizont.
Celții au venit în Marea Britanie, în primul rând, precum exploratorii, care navigau cu ambarcațiunile lor, cu bărci mici din nuiele subțiri peste canalul ce mai târziu a devenit cunoscut sub numele de Canalul Mânecii și au debarcat pe coastele de sud ale insulei.
În următorii două sute de ani cu aproximație au hotărât să se stabilească și să rămână. Ei au fost lucrători calificați în metale, cum ar fi bronzul, dar aceștia au fost, de asemenea, fermieri care în curând au început să defrișeze pădurilor și să practice agricultura”….

Continuarea aici: http://www.bbc.co.uk/blogs/legacy/waleshistory/2011/01/the_celts.html

Mulți se trezesc vorbind deși nu cunosc deloc istoria acestor neamuri europene, care s’au rupt din marele popor get trăitor la Marea Neagră, Carpați și Dunăre. E cazul și latrinistului Alexe. De’ar fi numai atât și nu ar fi nimic, dar realitatea este că acest club anti-național continuă pe linia trasată de capetele anti-românești, ce vor să țină ascuns adevărurile trecutului, ignorând cercetări și studii asupra Scrierii Dunărene, ce nu mai pot fi ignorate.

În articolul pomenit mai sus, Augustin Deac afimă:

”Descoperirile arheologice de la Turdaș, epocale, după părerea noastră, realizate de cercetătoarea arheolog Sofia Turmă, încă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au fost cu totul neglijate și date uitării, cu toate că ele atestau, cu peste 1500 de ani înaintea semnelor pictografice de pe TĂBLIȚELE de lut ars de la Tărtăria (5500 î.Hr.), semne ideografice devenite litere și cifre, cu caracter latin, și nu doar una sau două litere, ci 14 și anume: C mare, D mare si d mic. I, L, O, S, T, U, V, X, precum și cifrele III, V, VI, și X. Tot pe aceste cioburi ceramice de la Turdaș s’au mai descoperit și semnul crucii +, precum și cel al zvasticii, semnificând sănătatea, bogăția, progresul, suveranitatea, puterea. Literele latine descoperite în Cultura Turdaș în mileniul VII î.Hr. atestă că latinitatea s’a născut în Cetatea Carpatină. Pe deplin conștientă că ”maica scrierii este limba”, Sofia Turmă „își întărește concluzia vechimii îndepărtate a limbii strămoșilor noștri autohtoni, a geto-dacilor”.

Referitor la dialectul celților, acest individ mimează neștiința (sau poate că nu), omițând cu bună-știință că s’au scris în Anglia, și în lumea celtică acte comerciale, povestiri și chiar romane, care zac pe rafturile bibliotecilor. Numai în cea metropolitană din New-York, se găsesc câteva sute de carți în acest dialect, care așteaptă numai să fie copiate și transmise pe internet. Cu siguranță că în aceste scrieri se vor găsi multe date despre istoria marelui popor geto-celtic. Toți copii știu să caute pe internet o carte în dialectul celtic dintr’o bibliotecă virtuală, doar acest individ continuă să creadă că mai poate prosti cîțiva ignoranți.

Sursa: Dacia Magazin nr. 5 din iunie 2003

Citiși și: CUM LATINIZĂM LIMBA GETICĂ

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

Anunțuri

11 gânduri despre &8222;LIMBA DUNĂRENILOR, PRECURSOAREA LIMBII CELȚILOR&8221;

  1. Pingback: 10 MINCIUNI DESPRE GEȚI | Vatra Stră-Română

  2. Pingback: EXCALIBUR, UN MIT GETIC | Vatra Stră-Română

  3. Pingback: PRO SAU CONTRA ION ANTONESCU, BIOGRAFIA UNUI MAREȘAL CONTROVERSAT | Vatra Stră-Română

  4. Pingback: VATRA STRĂ-ROMÂNĂ | Vatra Stră-Română

  5. Buna ziua

    Imi pare rau, dar acest articol este eronat.

    Eroarea este una veche si este explicata de Eugenio Coseriu in lucrarea sa „http://www.romling.uni-tuebingen.de/coseriu/publi/coseriu109.pdf”, pagina 15, capitolul 4.1, dar nu numai, deoarece toata lucrarea analizeaza aceasta tema. Si anume, cand Andreas Mueller a preluat textul de la Stirnhelm, a facut eroarea sa il noteze ca fiind Wallic. Greseala a fost preluata si de altii si tot asa… pana la dvs.

    Cine chiar este interesat sa citeasca textul in walesa, va observa ca nu exista nici o asemanare cu „Tatal nostru” in limba Romana.

    Cu stima

    Cristian

    Apreciază

    • Despre ce dialect vorbești? Nu confunda te rog dialectele, pentru că dialectele getic-celtice toate au plecat de la Gurile Dunării, cum chiar ei susțin, iar legendele lor sunt pline de exemple. Nu e de mirare că mai sunt în secolul 16 încă asemănări între un dialect dunărean cu unul galez izolat.

      Apreciază

  6. Pingback: ADEVĂRATA OBÂRȘIE A POPORULUI ROMÂN NU ESTE CEA SUSȚINUTĂ DE ”OFICIALI” | Lupul Dacic

  7. Pingback: ROMANIZAREA NU A AVUT LOC. TEORIA ROMANIZĂRII ESTE SORTITĂ DISPARIȚIEI, PENTRU CĂ ESTE FALSĂ ȘI RIDICOLĂ | Vatra Stră-Română

  8. Pingback: ÎMPĂRATUL GET, MAXIMIN THRAX DIN MOESIA | Vatra Stră-Română

  9. Pingback: ADEVĂRATA OBÂRȘIE A POPORULUI ROMÂN NU ESTE CEA SUSȚINUTĂ DE ”OFICIALI” | Vatra Stră-Română

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s