PELASGII CUCUTENIENI ȘI METALURGIA

Publicat pe ianuarie 16, 2015 de Thraxus Ares

Începutul Eneoliticului: Ierarhiile Sociale, Tranzacțiile Comerciale și apariția Economiilor Mobile, 4500-3500 î.Hr.

Markerul I2a1b (M423) – L621 din estul României este legat de Cultura Cucuteni-Tripilia (4800-3000 î.Hr.), care a fost cea mai avansata cultura neolitică din Europa, înainte de ”invaziile indo-europene” din epoca bronzului, care între noi fie spus nu au fost invazii, ci doar o încrucișare-asimilare și care a dat și poporului român o nouă identitate genetică. Termenul de invazii în acest context este total eronat.

”Prin epoca cuprului înțelegem acea perioadă din istoria omenirii în care întâlnim cuprul în formă de instrumente funcționale grele, și începe atunci când cea de’a doua diviziune a muncii în societate poate fi recunoscută. (H. Todorova)

Așezările epocii cuprului și cimitirele din sud-estul Europei, se întind de la nordul Peninsulei Balcanice la nord-estul României și vestul Ucrainei până la Nipru, și au fost de mult timp recunoscute ca excepțional de bogate și semnificative. Istoria cercetării pe site-urile eneolitice găsite în toată această zonă interconectată, se extinde din secolul al XIX-lea, când oamenii de știință au început mai întâi să excaveze nivelurile superioare a ceea ce au fost recunoscute ca movile de așezăminte voluminoase de depozite culturale.
Ceramică surprinzătoare, figurine antropomorfe și bunuri de valoare exotice recuperate de la aceste așezări au stimulat, de asemenea, arheologii a le dezgropa, precum și pentru a descoperi sute de morminte găsite în cimitire (de exemplu, 1975-1991 mai mult de 1200 de morminte au fost descoperite numai la Durankulak pe coasta Mării Negre de nord-est a celebrului cimitir din Varna.

Accesibilitatea calcolitică din sud-estul Europei și faptul că acestea au fost investigate atât de mult timp și pe o scară largă poate denatura înțelegerea noastră a semnificației lor. Există tendința de a finaliza evaluarea acestei ”ultime mari civilizații calcolitice a Europei” în raport cu zonele cu resturi eneolitice mai puțin accesibile și mai puțin bine investigate, cum ar fi cele din Anatolia, Iran, sau nordul Mesopotamiei spre sud…

…Din această perspectivă, utilizarea termenului ”civilizație” pentru a descrie materialele eneolitice din sud-estul Europei ar putea induce în eroare sau poate să se înțeleagă numai în același sens, cum și Possehl când se referă la Civilizația Indusului ca fiind un exemplu de ”complexitate socio-culturală arhaică, dar fără stat”, care este bine-definit de markeri arheologici, de domnitori politici, clase sociale brusc diferențiate, cu artă monumentală și arhitectură care sugerează o organizație politică cu un monopol de forță în calcolitic.

Acumularea diferențiată de avere, care se găsesc în mod evident în mormintele din cimitire, cum ar fi Varna și Durankulak, este cea mai plauzibilă interpretare în documentarea traficului social semnificativ în aceste societăți, care era formată dintr’o elită, și straturi sociale mai numeroase în cele de mijloc, și în cele mai de jos. Cu toate acestea, civilizația de aici nu implică faptul că această izbitoare cultură eneolitică a mileniului V din sud-estul Europei a realizat alfabetizarea sau a atins înțelegerea, antropologic definită sau nivelul neo-evolutiv al unui stat antic. Unele dintre aceste societăți, cum ar fi Varna, e posibil sa fi abordat ”pragul” de organizare de stat, dar niciodată societățile eneolitice din sud-estul Europei nu au fost din clasa, sau stratificate precum au fost mai târziu în Epoca Bronzului ”civilizații” la sud, în Asia de Vest, cum ar fi cele care au apărut în Mesopotamia, Egipt, și puțin mai târziu în Iran, sudul Asiei Centrale, și teritorii mai departe spre est…”

”THE MAKING OF BRONZE AGE EURASIA” Philip Kohl

PROVINCIA METALURGICĂ CARPATO-BALCANICĂ

Producția și schimbul cuprului din Balcani până la Volga mileniul V-IV î.Hr.

Se poate argumenta că, evoluțiile pe scară largă și procesele în preistorie Eurasiatice de mai târziu sunt cel mai clar judecate prin documentarea schimbărilor în producția metalurgică și a schimburilor de mărfuri. Există mai multe motive pentru acest lucru. Childe a accentuat faptul că, nașterea adevăratei metalurgiei prin topirea minereurilor metalice și de asemenea topirea și turnarea, de la începutul calcoliticului, iar alierea obiectelor metalice a presupus apariția specializării meșteșugului în permanență, iar pentru continuitatea meșteșugului lor, fierarii au trebuit să fie aprovizionați de societățile care pot produce în mod regulat excedente de alimente. Odată cu apariția metalurgiei și producția de artefacte metalice substanțiale, o altă mare diviziune a muncii în societatea umană a fost atinsă.

Fiecare pas în transformarea de la minereu de cupru la arsenic cupru / bronz, staniu bronz, fier și progresele tehnologice necesare, în special cele asociate cu controlul și manipularea focului (sau pirotechnologia), pot fi documentate arheologic. Deși, pe termen lung acest proces este tehnologic ”progresiv”, aceasta nu se face de obicei într’un mod treptat, cumulativ, ci mai degrabă este caracterizat prin schimbări punctate, cum ar fi apariția bruscă a noilor tipuri de metal și resursele care se disting în epoca bronzului timpuriu care rămân până la sfârșitul eneoliticului. Unele dintre problemele cele mai interesante care necesită explicații sunt acele secvențe care nu reușesc să se dezvolte sau experiențele nereușite care conduc spre prăbușirea spectaculoasă și precoce a culturilor din epoca cuprului din sud-estul Europei.

Resursele metalelor, componentele pentru bronz mai mult decât cele de fier, sunt inegal distribuite spațial, iar această realitate distinge valoarea metalelor pentru reconstituirea preistoriei pe scară largă de la, să zicem, ceramică, progresia tehnologică de care este legată și de progresele pirotechnologiei și pot fi urmărite arheologic.

Argila olarului nu este omniprezentă, dar este mult mai larg distribuită decât minereurie metalifere ale minerilor; ceramica a fost tranzacționată în preistorie mai târziu, dar niciodată la scara metalelor.
Pentru transformarea societăților preistorice târzii, schimbul de metale a fost la fel de important ca și producția lor, dacă nu chiar mai mult. Cele mai vechi metale au fost mai mult ornamentale decât funcționale, dar ca atare, acestea nu au fost lipsite de importanță, în special deoarece acestea au devenit prinse în rețele de schimburi cu bunuri de valoare, care au putut avea efecte semnificative asupra transformării societăților locale. Importanța producției și schimbului de metale, cu toate acestea, a crescut în timp, așa cum acestea au devenit și mai funcționale, instrumentele de metal și armele înlocuind repede pe cele din piatră și a devenit esențial pentru supraviețuirea societăților care le achiziționau.

Ornamentele de cupru mai vechi se găsesc și chiar instrumente au fost găsite în contexte neolitice ale Holocenului în Asia de Vest la site-uri, cum ar fi Zawi Chemi Shanidar din nord-vestul Irakului și în special Cayonu Tepesi în sud-estul Anatoliei. Apariția periodică a ornamentelor cuprului și plumbului la site-uri mai târzii în mil. VII-VI î.Hr. în nordul Mesopotamiei și Anatoliei, cum ar fi Spune Sotto și Yarim Tepe I și Catalhoyuk, este important pentru a arată că cea mai veche utilizare regulată a metalului a fost asociată cu culturile timpurii, ce obțin produse alimentare din vestul Asiei, și răspândirea generală a economiei producătoare de alimente neolitice din Anatolia în sud-estul Europei este acceptată de către toți cercetătorii, chiar și cei cu înclinație pentru evidențierea proceselor evolutive autonome. Unii cercetători se referă chiar la un spațiu cultural Balcanic și Anatolian comun, pentru a sublinia aproape, istoric relația conectată între evoluțiile în cele două zone, până la începutul Epocii Bronzului.

Astfel, originile finale ale prelucrării metalelor din sud-estul Europei pot fi urmărite înapoi la utilizarea acestora sporadic în primele economii producătoare de alimente din Orientul Apropiat, dar producția metalurgică, care a implicat turnarea și forjarea de unelte și arme mari și eminamente funcționale la începutul calcoliticului, care s’a dezvoltat în zona carpato-balcanică în timpul celui de’al cincilea mileniu î.Hr., a reprezentat o transformare calitativă a acestor practici de prelucrare anterioară a metalelor. Dacă se dorește anacronic de a acorda credit ”Europei” ce i se datorează pentru aceste inovații, atunci se poate considera dezvoltarea metalurgiei pe bază de cupru din sud-estul Europei ca un proces indigen – deși cu rădăcini plantate ferm în solul agricol timpuriu al Anatoliei.

Conceptul lui E.N. Chernykh despre o ”Provincie Metalurgică Carpato-Balcanică” elucidează util producția calitativ distinctiv și schimbul de metale originar din sud-estul Europei în timpul al cincilea mileniu î.Hr.. ( http://onlinelibrary.wiley.com/…/10…/gea.3340080608/abstract )

Potrivit lui Chernykh, este posibil să se distingă cel puțin trei spații distincte de prelucrare a metalelor în timpul eneoliticului: Sud-estul Europei; Caucazul de Sud; și ceea ce a fost Asia Centrală, în special din sudul Turkmenistanului. Prelucrarea metalelor în fiecare dintre aceste provincii pot fi urmărite înapoi în cele din urmă la aceleași rădăcini în jurul neoliticului din Orientul Apropiat, dar fiecare apoi a dezvoltat propriile sale practici pentru prelucrarea metalelor distinctiv într’o mare măsură, independente unele de altele. Fără îndoială, alte ”focare” metalurgice contemporane au existat mai departe spre sud în Anatolia, pe platoul iranian, și în altă parte, dar numai în sud-estul Europei, se poate urmări răspândirea de obiecte legate de practici de prelucrare a metalelor, metalele, și, probabil, finite pe o vastă, naturală și eterogenă zonă culturală, care se întindea la est de Volga, care cuprindea ceea ce Chernykh a definit ca o provincie metalurgică unificată – Provincia Metalurgică Carpato-Balcanică. Conceptul de provincie metalurgică este un areal menit să dispună înregistrarea arheologică ce se bazează în principal pe uniformitatea general tipologică a instrumentelor și armelor de metal și similaritatea fundamentală, producția tehnologică a instrumentelor de metal și armele gasite în aceasta. Utilizarea conceptului de provincie metalurgică, la fel ca orice concept clasificator sau model în arheologie, are anumite limite inerente. Potrivit Chernykh, astfel de ”provincii metalurgice” au fost puține la număr; el a fost capabil să definească doar șapte dintre ele în timpul ”epocii timpurii a Metalelor”. De asemenea, ele devin mai extinse în timp, și în cele din urmă încorporează cea mai mare parte din Eurasia.

Prima astfel de ”provincie metalurgică” din punct de vedere calitativ distinctă se întindea din nordul Balcanilor, spre Volga Mijlocie și a cuprins cinci ”focare” distincte:
I – Nordul Balcanilor;
II – Transilvania și zona Dunării Mijlocii;
III – Carpații de Nord;
IV – Regiunea din vestul Mării Negre; și
V – Stepele vestice între râurile Nipru și Volga.

Suntem preocupați în principal de evoluțiile integrate care au avut loc în ultimele două ”focare”, dar este important să înțelegem contextul mai larg în care relațiile dezvoltate între regiunea de vest a Mării Negre, atât sudul și nordul Dunării de Jos și partea de nord-est și de mijloc a Niprului, pe de o parte, și stepele și stepele-păduri din sud și est, pe de altă parte, în special în ceea ce privește achiziționarea de metale. Mai multe mine de cupru timpurii din nordul Balcanilor au fost investigate, cum ar fi Rudna Glava în Serbia și Ai Bunar, în sudul Bulgariei. Mai mult de 20.000 de tone de minereuri purtătoare de metal sunt estimate a fi fost extrase din aceste mine, și care poate fi asemuită la fel de mult cu 1000 de tone de cupru topit, iar exploatarea inițială în principal de la Ai Bunar a fost pozitiv datată în perioada Karanovo VI sau Kodzadermen-Gumelnița-Karanovo VI Verband sau, cu alte cuvinte, contemporan cu cimitirul tezaurulUI de la Varna.

Lucrarile analitice recente au demonstrat că ”minereurilor utilizate în timpul calcoliticului târziu din Bulgaria” boom-ul de metal ”trebuie să provină dintr’o varietate de surse”, care au fost exploatate la sfârșitul celui de al cincilea mileniu î.Hr., și aceeași lucrare a arătat că o mare parte din cupru găsit în cultura Cucuteni de la nord-est este, probabil, mai bine asociat cu minereurile din zona Medni din apropierea coastei Mării Negre decât cu mina Ai Bunar. Imaginea rezultă după o testare mai detaliată a diferitelor regiuni mineralizate și surse de minereu din Bulgaria, astfel, este una în care mai multe centre de producție care se suprapun pe zone de distributie operate simultan, mai degrabă decât o singură sursă, cum ar fi Ai Bunar, care a furnizat și unor zone din Bulgaria și mai departe în nord-est.

O astfel de concluzie, cu toate acestea, este încă în concordanță cu un presupus comerț maritim de cupru din nord-est care a intrat în aceeași rețea de schimb de alte bunuri de valoare, cum ar fi scoicile Spondylus, precum și cu transportul de cupru balcanic peste stepele din nordul Mării Negre sau regiunea care cuprinde PMC-B. Calculele cu privire la cantitatea de cupru extras din Bulgaria și România în acest boom calcolitic față de cantitatea de artefacte de cupru recuperat ne dă o discrepanță izbitoare și crescândă: doar 0.1% la 0.01% din cupru produs probabil – estimat la 5000 de tone, a fost recuperat. O astfel de rată de recuperare, nu este surprinzătoare având în vedere faptul că înregistrarea arheologică este întotdeauna incompletă, dar poate, de asemenea, sugerează că multe artefacte de cupru au fost reciclate în mod continuu sau mormintele au fost jefuite de metalele lor, reducând corespunzător suma de recuperat și de a ceea face mult mai dificilă interpretarea arheologică în vederea stabilirii amplorii și importanței acestui schimb timpuriu și utilizării de metale.

Complicațiile apar, de asemenea cu privire la faptul că surse estice de cupru din Ucraina s’ar putea de asemenea, să nu fi fost exploatate de către țările care ocupă numeroasele așezări din cultură Cucuteni și care se întind la nord-estul României, Republicii Moldova, precum și vestul Ucrainei, deși astfel de exploatări nu au fost încă demonstrate analitic, și nu există nici o îndoială că cuprul balcanic a deservit aceste așezări, precum și zonele mai depărtate spre est în timpul și sfârșitul mileniului al V-lea și începutul mil. al IV-lea î.Hr..

… Schimbul de metale din PMC-B la nord-est, eventual în site-urile Volgii mijlocii, a fost demonstrat, deși natura acestui schimb și efectele sale în pături sociale diferite cu privire la toate culturile care participă la această rețea de schimb sunt mai greu de evaluat.

Chernykh (1992: 50-54) remarcă mai multe caracteristici neobișnuite ale acestei mai vechi ”provincii metalurgice”:
1) apariția bruscă a metalelor sofisticate în aria de producție de bază a Balcanilor de nord, care a implicat turnarea și forjarea de artefacte mari, cum ar fi ciocane topor cu orificiu la mijloc, topor-tesle în cruce, și dălți-teslă mari;
2) caracteristica de prelucrare a metalelor distinctiv și relativ primitivă sau arhaică a așezărilor Cucuteni-Tripolie, precum și ansamblurile metalice distinctive găsite mai departe spre est în cimitire și așezări ale așa-numitelor comunități Khvalynsk și Sredny Stog; și
3) prăbușirea la fel de spectaculoasă a producției metalurgice în această provincie în primele secole ale mileniului al IV-lea, un fenomen asociat cu deteriorarea progresivă și abandonarea multor așezări din nordul Balcanilor până la Niprul Mijlociu.
Acest ultim fenomen de așa-numitul hiatus calcolitic sau apariția unei ”Dark Age” / perioadă de tranziție, care să cuprindă finalul calcoliticului de început.

Începuturile producției metalurgice din Balcani sunt în mod clar asociate cu răspândirea agriculturii și creșterea animalelor din Anatolia și răspândirea ulterioară a așezărilor sedentare și creșterea demografică. Deși există o creștere bruscă punctuală în amploarea și natura producției metalurgice de la începutul perioadelor eneoliticului Mediu sau în prima jumătate a mileniului V î.Hr., aceste evoluții sunt cel mai bine concepute ca un proces evolutiv intern asociate cu avansuri în pirotehnologie, cum se vede, de exemplu, în producția ceramicii pozitive, atunci slab ornamentate precum și exploatarea întâi a minereurilor de cupru și aur și, ulterior, ale surselor de minereu de oxid relativ atractive și accesibile.

Nu este surprinzător faptul că prelucrarea metalelor la modul cel mai sofisticat, are loc în regiunea Balcanilor de nord, nucleu unde a fost obținut cupru și aur. Caracterul relativ primitiv de prelucrare a metalelor mai departe la nord-est reflectă rolul central minor pe care aceste metale sunt asumate în aceste societăți. Astfel, de exemplu, ornamentele domină ansamblurile metalice ale site-urilor din cultură Cucuteni-Tripolie (pandantive caracteristice ”antropomorfe” din Tezaurul Cărbuna din Republica Moldova, vezi: http://www.academia.edu/…/Obiecte_de_podoab%C4%83_cucutenie… ); relativ puține unelte și arme funcționale, cum ar fi sule, cîrlige, si topoare ciocan, au fost găsite, deși apariția lor rar sugerează că acești cultivatori Cucutenieni, au utilizat cuprul cel puțin ocazional și pus în valoare pentru a efectua în special activități practice.

Mai departe spre est, în site-uri ale comunităților Khvalynsk (http://en.wikipedia.org/wiki/Khvalynsk_culture ) și Sredni Stog (http://de.wikipedia.org/wiki/Sredny-Stog-Kultur ), brățări, cercei, și foarte distinctiv pandantive de cupru sunt tipice, cu descoperiri doar ocazionale de ciocane cu găuri la mijloc și ciocane topor în formă de coajă. În mod similar, tehnologia de fabricare a ornamentelor și instrumentelor de cupru în site-urile Cucuteni este mai puțin dezvoltată decât cea găsită pe site-urile mai dinspre sud-vest. Instrumentele din tezaurul Cărbuna din Republica Moldova, de exemplu, au fost forjate la cald, deși, ulterior, în timpul perioadei Cucuteni B materiale care au fost găsite mult mai departe spre vest, în Transilvania, au continuat să domine decisiv în așezările Cucuteni. Cele mai multe dintre artefactele metalice de la site-uri Cucuteni au fost găsite în tezaure, cum ar fi Tezaurul Cărbuna. Descoperiri ocazionale de zgură și creuzete la așezări Cucuteni, cum s’au găsit la Brânzeni VIII din Republica Moldova, arată că metalul a fost elaborat de către, fierari posibil locali, dar și reparații complicate care, uneori, pot fi observate pe metale pot demonstra valoarea mare acordată acestui material importat, precum și, eventual, lipsa de acces regulat la ea.

La est de așezările Cucuteni, cele mai multe metale au fost găsite in cimitire, iar unele morminte au fost interpretate ca reprezentând o elită socială recent emergentă al căror statut este derivat de la participarea în rețeaua de schimb de lux nu numai de instrumente de cupru și arme ceremoniale, dar, de asemenea și de obiecte de silex lungi și cuțite obsidiane și vârfuri de săgeți, ciocane cu orificiu, pietre ceremoniale și sceptre de condus animale, precum și marmură și margele. De exemplu, mormintele recent excavate din cimitirul Krivoi Rog, care este situat la vest de Nipru în zona intermediară între localitățile Cucuteni și culturile de stepă din est, conțineau sute de mărgele de cupru, și brățări, inele, o sulă, resturi de cupru, și chiar un baston de aur tip Varna.
Dovada este mai mult de susținere a unei astfel de rețele de schimb decât al unor mișcări concertate a popoarelor de la est la vest în al patrulea mileniu și începutul celui de’al cincilea sau mai târziu.

Acele sceptre de piatră, de exemplu, în special cele care descriu mai realist capete de animale, au fost interpretate ca o infiltrare a păstorilor din Sredny Stog în lumea agricolă din nordul Balcanilor și Dunărea inferioară, sunt observate mult mai rezonabil ca fiind schimburi de la vest la est, probabil în asociere cu schimbul de cupru.
Câteva astfel de sceptre terminat în morminte mult spre est în regiunea Orientului Mijlociu și Volga de Jos, dar distribuția lor în general nu numai că arată cât de izolate sunt aceste exemple din est de fapt, dar, de asemenea, sugerează că astfel de ”elemente de valoare” poate s’au transportat în principal pe mare. Un astfel de traseu maritim de’a lungul Marii Negre a fost postulat de asemenea pentru deplasarea cuprului, o activitate care poate explica parțial acumularea incredibilă de avere în cimitirul Varna.
Ideea principală este că există puține, dovezi pentru circulația metalelor din Caucaz sau Uralii de sud în această perioadă și că aceste cantități substanțiale de cupru au trebuit să se mute din nordul Balcanilor de est până la Volga; o parte din această deplasare, cel mai probabil a fost făcută pe mare, iar o parte din ea, de asemenea, a trebuit să fie transportată pe uscat, cel puțin pentru a ajunge la Volga de Jos. O diminuare generală în acumularea de cupru, aur, argint și artefacte de la vest la est pot fi urmărite din regiunea Balcanilor de nord, bază de producție a culturilor îndepărtate din stepele de la est de Nipru.

Dacă urmărim modul de repartiție de azi al haplogrupului I spre stepele nord-pontice (fig.1), aceasta reflectă suficient de fidel și pentru acele vremuri răspândirea agriculturii și metalurgiei spre nord-est.