Cascada mezotermală din Topliţa din județul Harghita, a fost afectată de fenomenul de îngheţ-dezgheţ, iar o parte din aceasta s’a prăbuşit pente un drum de acces către un sat. Fiind rezervaţie de interes naţional autorităţile locale vor lua măsuri pentru a preveni noi căderi de rocă. Primarul municipiului Topliţa, Stelu Platon, a declarat pentru AGERPRES că în cursul zilei de luni s’au dislocat circa 100 metri cubi de roca calcaroasă din cascadă mezotermală şi s’a blocat drumul de acces spre satul Zapode, limitrof municipiului, pe o distanţă de 50 metri. Incidentul nu a provocat victime, dar a deteriorat foarte mult aspectul monumentului natural. ”Este un versant şi apa vine din zona staţiunii Banffy şi deversează peste acest versant. În timp, depunerile calcaroase au creat o formaţiune geologică foarte frumosă, estetică, spectaculoasă, natură ştie să lucreze, e adevărat că are nevoie de mult timp.
Din păcate, aspectul estetic s’a dus pe apă sâmbetei, dar apele mezotermalele deversează în continuare peste acest versant, prin acea cascadă, numai că s’a deteriorat foarte tare situl în sine, aspectul’, a declarat Stelu Platon.
Acesta a spus că fenomenul este unul natural şi este explicabil, ţinând cont de depunerile de roci calcaroase nu sunt ‘stabilizate’, iar în ultimele zile au fost diferenţe foarte mari de mari de temperatura care au provocat prăbuşirea unei părţi din versant. Stelu Platon a explicat că această cascadă îngheaţă foarte rar, dar un astfel de fenomen a avut loc zilele trecute, când mercurul termometrelor a arătat minus 29 de grade, după care s’a încălzit şi chiar s’au înregistrat precipitaţii sub formă de ploaie.
”Apa când pleacă din izvoare are 26 grade, se mai răceşte când ajunge în cascadă dar foarte, foarte rar se întâmplă să îngheţe. Ei bine, anul acesta a îngheţat şi cred că şi acesta este unul din motivele pentru care s-a ajuns la această situaţie”, a spus primarul din Topliţa. Primarul municipiului a ţinut să adauge că există pericolul că şi alte bucăţi din versant să se prăbuşească. ”Partea proastă este că acest pericol încă persistă, pentru că există porţiuni foarte mari din acest versant peste care se scurg apele mezotermale, care se găsesc în aceeaşi situaţie. Se vede cu ochiul liber că există fisuri, aşa încât pericolul nu este înlăturat în totalitate. Sunt două aspecte clare: de siguranţă, pentru că pericolul nu a fost înlăturat, existând prin această alunecare de teren şi în al doilea rând vorbim şi de un monument al naturii care era foarte frumos’’.
Potrivit primarului din Topliţa, se va caută o soluţie împreună cu specialiştii de la protecţia mediului pentru un eventual proiect de consolidare. Potrivit directorului Agenţiei de Protecţie a Mediului Harghita, Domokos Laszlo, fenomenul este unul natural, de eroziune şi se vor caută soluţii împreună cu autorităţile locale privind protecţia cascadei, întrucât Agenţia nu are fonduri pentru consolidare.
O echipa de comisari de mediu şi specialişti în protecţia mediului urmează să se deplaseze la faţă locului, pentru a dispune măsurile care se impun. Între timp, autorităţile locale au luat măsuri pentru degajarea drumului local afectat de alunecarea de teren. Cascada cu apă mezotermală de la Topliţa, declarată rezervaţie de interes naţional în anul 2000, se întinde pe o suprafaţă de 0,50 hectare. Această reprezintă o cădere de apă termală, cu temperatura cuprinsă între 26-28 grade, cu un conţinut ridicat de carbonat de calciu, care îşi schimbă în permanență aspectul datorită depunerii de travertin, fapt care o face foarte spectaculoasă.
Sursa: agerpres.ro Vatra Stră-Română
Reblogged this on Vatra Stră-Română.
ApreciazăApreciat de 1 persoană