PRUSACII ERAU URMAȘII SAMO-GEȚILOR

….From the archives of Concilium Constantiense / The Council of Constance, 1414 to 1418;
… The country called Prussians to the pagan peoples Samaiten (the Latin is Sarmatae)…Prussians live in Sarmatia, and is still a multitude, a Prussians Samaiten is Sarmogetae after the old name.

Din arhivele Concilium Constantiense / Consiliul Constance, 1414-1418;
… ”Țara a chemat Prusacii la popoarele păgâne Samogițiene (în latină sunt Sarmatae, adică Sarmații)…Prusacii trăiesc în Sarmația, și sunt încă o mulțime, Prusacii Samogiți sunt Sarmogetae (SAMO-GEȚII) după vechiul nume”.

În 1411, se încheie Pacea de la Thorn în urma războiului polono-lituaniane-teutonic război, în care cavalerii teutoni au luptat cu Regatul Poloniei și Marele Ducat al Lituaniei. Cu toate acestea, pacea nu a fost stabilă și conflictele ulterioare au apărut în ceea ce privește delimitarea frontierelor samogițiene. Tensiunile au izbucnit în urma scurtei foamete provocate de război în vara anului 1414. S’a ajuns la concluzia că disputele ar putea fi mediate de către Consiliul de la Constance (Germania).

Poziția polonezilor a fost apărată de Paulus Vladimiri, rector al Universității Jagiellone, care a contestat legalitatea cruciadei teutonice. El a susținut că o conversie forțată era incompatibilă cu voința liberă, care a fost o componentă esențială a unei conversii autentice. Prin urmare, puteau cavalerii să poarte un război de apărare doar în cazul în care păgânii încălcau drepturile naturale ale creștinilor. Vladimiri a indicat de asemenea, că necredincioși aveau drepturi care trebuiau respectate, și nici Papa, și nici Sfântul Împărat Roman nu aveau autoritatea de a le încălca. Polonezii și lituanienii au adus, de asemenea un grup de reprezentanți ai samogiților să depună mărturie despre atrocitățile comise de către cavaleri.

Teologul dominican, Ioan de Falkenberg, s’a dovedit a fi cel mai înverșunat adversar al polonezilor. În lucrarea sa ”Liber de Doctrină”, Falkenberg a susținut că:

„împăratul are dreptul de a ucide necredincioși chiar pașnici doar pentru că sunt păgâni…Polonezii merită moartea pentru apărarea necredincioșilor, și ar trebui să fie exterminați chiar mai mult decât necredincioșii; aceștia ar trebui să fie privați de suveranitate și reduși la sclavie.”

În Satira, a atacat Regele polonez Jogaila, numindu’l un „câine turbat” nedemn de a fi rege.

Falkenberg a fost condamnat și închis pentru astfel de calomnie, dar nu a fost oficial acuzat de erezie.

Alți adversari au fost, Marele Maestru Proctor Peter Wormditt, Dominic de San Gimignano, John Urbach, Ardecino de Porta de Novara, și Episcopul de Ciudad Rodrigo Andrew Escobar. Ei au susținut că în Cruciada lor Cavalerii au fost perfect justificați și a fost o datorie sacră pentru creștini pentru a răspândi credința adevărată.

Cardinalul Pierre d’Ailly a publicat un manifest independent care a încercat să echilibreze oarecum ambele poziții între teutoni și polonezi.

În final Consiliul nu a luat nicio decizie politică. Acesta a stabilit Dioceza Samogiției, cu sediul în Medininkai (Midnik) și a subordonat eparhiile lituaniene, și l’a numit pe Matthias Trakai ca prim episcop.

Papa Martin V a numit Rege al Poloniei pe Jogaila și Mare Duce lituanian pe Vytautas, ca vicari generali în Pskov și Veliki Novgorod în semn de recunoaștere a catolicismului lor.

După o altă rundă de negocieri inutile, războiul a reizbucnit în 1422. Acesta s’a încheiat cu Tratatul de la Melno, dar războaiele polonezo-teutonice au continuat pentru încă o sută de ani.

Dar ceea ce e cel mai important este că o autoritate papală a recunoscut și certificat oficial cine sunt prusacii, și cine strămoșii lor, acum 600 de ani.

După cum a fost cartografiată SamoGeția, tragem câteva concluzii:

întinderea fără echivoc a geților până la Marea Baltică, Lituania
identificarea termenilor get/got, până la 1400 nefiind considerată o confuzie în epocă, ci confuzia intenționat o fac doar azi ”istoricii” contemporani care vor să ne convingă de ”apariția” unui nou neam brusc, în secolele III-IV d.Hr. și ”dispariția” subită a geților în aceeași perioadă. SAMAGOȚIA și SAMOGETHIA reprezentau una și aceeași organizare statală.
statele moderne care au moștenit Sarmația antică sunt România, Polonia, Lituania și Ucraina
geții dunăreni, Istricii lui Mela sunt geții care uneau Lumea geților din Sarmația, cu lumea geților sud-dunăreni, din Tracia și până în Anatolia.

Iată două hărți antice care ne întărește convingerea că geții populau Sarmația, iar sarmații erau doar un alt nume al lor, derivat în latină din samo-get, în sarmogit, apoi în sarmat.

Limba acestor sarmați se numea în epocă cum altfel, sermo-geticus pe latinește și este limba română pe care o vorbim noi azi. (Sermo Geticus: un témoignage sur la „langue gétique” de la fin du XVIe siècle, Ioan Aurel Pop)

Citiți și: CUM LATINIZĂM LIMBA GETICĂ

Sarmația era trecută pe hărțile antice încă înaintea de cucerirea vreunui teritoriu la nordul Dunării de către Imperiul Roman. Totodată capitala geților era la Sarmizegetusa sau Sarmigetuzo, ceea ce în traducere liberă ar putea însemna și capitala geților sarmați (samo-geți), capitala nefiind o simplă cetate (davă), ci era în primul rând un centru religios și spiritual al uniunii de triburi din Sarmația care se întindea până la Marea Baltică la nord, la vest până în Germania, iar la est până la Marea Caspică și Scythia Massa-Geților, ramura cea mai de est a geților.

Cartografii până la izbânda în războaiele geto-romane având în fruntea trupelor combatante pe Decebal și Traian, numeau țara de la nordul Dunării, Sarmația. La fel a făcut și geograful roman Pomponius Mela, cum se vede în harta de mai sus cu doar 60 de ani înaintea primului război cu geții, când a propus o hartă unică a lumii în 43 d.Hr. împărțind Pământul în cinci zone, din care doar două au fost locuibile. Ceea ce este interesant pentru noi, Mela îi numește pe geți și ISTRICI, oamenii Istrului, DUNĂRENII, care trăiau pe ambele maluri ale Dunării, care urmau să devină pentru romani, daci (pentru o mai ușoară orientare rețineți că harta e rotită cu 90 grade, iar nordul e în stânga).

De remarcat că exonimele dac, daci, Dacia, nu erau încă folosite pe scară largă în epocă printre cartografi sau de geografi, pomenirea acestora intensificându’se în preajma cuceririi unui teritoriu care avea în centru exploatările de aur din Munții Apuseni, ținta principală a lui Traian.

Pe harta de mai sus se face distingerea clară între teritoriul cucerit de romani Dacia și restul Sarmației: Germano-Sarmația, Sarmația Europeană și Sarmația Asiatică.

Sursa: Tanner, Norman P., editor, decretele Sinoadelor Ecumenice: Conciliul de la Constanța 1414-1418, extrase ale ședințelor

Citiți și:

GEȚIA SARMATICĂ SAU SARMAȚIA GETICĂ! Partea 1

GEȚIA SARMATICĂ SAU SARMAȚIA GETICĂ! Partea 2

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA‬